marți, 30 decembrie 2008

LA MULŢI ANI, TUTUROR!
Ne revedem on-line în 2009!
Începând din ianuarie,
pe acest blog veţi putea citi articole şi comentarii,
anchete jurnalistice cu dezvăluiri
din viaţa publică a Braşovului şi a României,
fapt-divers, precum şi literatură de sertar.
Voi publica din propria galerie foto
imagini de arhivă
şi fotografii artistice.

Vă aştept cu prietenie!

luni, 29 decembrie 2008

Comunitatea blogger-ilor

Excelentă ideea lui Mihai Chelmus de a ne asocia într-un fel de „sindicat al blogger-ilor”. Asocierea pe Net ne-a preocupat şi pe noi de ceva vreme. Ar fi nevoie de un statut, un regulament pentru cei care vor să adere la această comunitate şi de alte lucruri, la care o să ne gândim serios. Ca în orice domeniu există şi în „profesia” de blogger un soi de amatori, cum spunea Mihai pe blogul său (chelmusmihai.blogspot.com). Dincolo de dreptul fiecăruia de a-şi întemeia un blog şi de a folosi Internetul în toate libertăţile sale, ar trebui să existe şi o deontologie a acestei noi îndeletniciri, unde, desigur, şi nimicul şi kitsch-ul îşi ocupă locul lor.
Nu există reţete de succes, fiecare e liber să posteze ce vrea, să aleagă ce vrea şi să comunice cum vrea şi cu cine vrea. Până la urmă şi pe această cale se produce un schimb cultural benefic şi o intercomunicare socială. Am postat această replică pentru toţi cei interesaţi de oferta lui Mihai Chelmus, pe care îl salut cu atenţie de bloggangiu...

duminică, 28 decembrie 2008

ŞOTRON OLIMPIC
fără zahăr


Şi de n-aş fi, de n-aş fi fost
la fel de imbecil şi prost
ar fi-nflorit al lumii tei
sedus şi el de mititei
care se dau cu toţii mari
topiţi în farfurii, icari
în gura timpului barbar
cu icre negre şi muştar
şi zeii greci jucând barbut
pe miza platon fruct din lut...
se sting în geamuri lăutari
imaginându-şi fete mari
cum ies din burţile viorii
dracul învârte roata morii
înnebunită după fus
cu spumă şi şampon sedus
scapără dinţii margareta
aprinde lacul cu bricheta
un fel de haşdoio secat
cu cânepă şi sfori jucat
în lumea noastră de căscat
în care-i moţul împărat
şi cine suflă cel mai tare
în fumul gros de lumânare
e cel mai gigi din parcare
timpul ne trece-n catalige
ne pune hainele-n cârlige
muma pădurii joacă bridge
zmeul pe făt-frumos îl frige
ileana cosânzeana coase
izmene groase de mătase
pentru dueluri preafrumoase
cât sfânta vineri spală vase
dă popii bobii sfânta miercuri
socraticii se-ntrec în cercuri
spect-autorii strigă ave
în guiţaturi şi octave

şi-n cer condimentat cu nimb
zeii fac grevă în olimp...
mai vor şi ei un kil de timp
şi o pufoaică-n anotimp
înscrişi antiq în sindicat
în lumea noastră de căscat
în care-i moţul împărat
sedus de fes şi supărat
şi-n care un poet umil
copil tiptil şi imbecil
trage de aţa la fitil
să curgă volgă rin şi nil
Şi vinde infinit la kil...

(Din volumul aflat în stoc,
„Poezii fãrã filtru”)

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (8)

POIANA BRAŞOV
LA CHEREMUL PRIMARULUI SCRIPCARU?


Dumnezeu şi comuniştii au hărăzit Braşovul cu o staţiune de renume: Poiana Braşov. Renumită vara, dar mai ales iarna, Poiana Braşov este vizitată anual de sute de mii de turişti din ţară şi din lumea întreagă. Prin ce atrage în primul rând? Evident, prin condiţiile oferite de către firmele de turism, dar mai ales prin baza sportivă, cu aproape toată oferta jocurilor de iarnă.
La doar 3 ore de Bucureşti şi mai puţin de o oră de Valea Prahovei, dacă vii cu autoturismul propriu sau închiriat în Poiana Braşov, te izbeşti de mai multe ori pe an de lipsa locurilor de parcare. Ba chiar de interdicţia de a putea urca dtrumul de 12 km dintre Braşov şi Poiană. Acest lucru s-a întâmplat şi în zilele „fericite” ale Crăciunului din acest an, când cordoane de poliţişti, la ordinul autorităţilor locale, interziceau accesul, pe criterii numai de aceste autorităţi ştiute, zecilor şi sutelor de maşini cu turişti, care au venit, evident, la munte să-şi petreacă sărbătorile.
De circa 2 ani de zile, mai multe firme din clientela primarului Braşovului George Scripcaru îşi dispută întâietatea pentru amenajarea unei mari parcări în Poiana Braşov. Se pare că „şpaga” oferită până în prezent este mult prea mică pentru orgoliul acestui primar nesimţit şi cu comportament de ceapist local. Dezvoltarea imobiliară haotică şi cu autorizaţii acordate doar pe sprânceană celor agreaţi de primarul agramat a făcut din Poiana Braşov un bazar imobiliar, în care măreţia şi frumuseţea rustică de altădată au fost învinse de kitsch-ul scripcariot. Şi nu doar Poiana Braşov, ci întreg municipiul se pare că este la cheremul gustului şi preferinţelor imobiliare ale acestui neica-nimeni venit cu sacu-n băţ de pe Bistriţa şi de pe Trotuş, aciuiat într-un partid important şi ajutat de fraieri să ajungă primar. Dacă-i dai nas lui Ivan, se suie pe divan!

miercuri, 24 decembrie 2008

MOŞ CRĂCIUN E BLOGGANGIU!
Crăciun Fericit!

marți, 23 decembrie 2008


colindă DE CRĂCIUN ÎMPUŞCAT

încremenite-n poziţie de drepţi
gradele celsius

ronţăie vremurile
acoperite de rugină
ca de o glorie fără zăpadă

1989 crăciun împuşcat
execuţii sumare împroşcând cu noroi
blana de zăpadă a mieilor tineri

înjunghiaţi cu mitraliera şi tab-ul

din cer zăpada nu vrea să mai ningă
doar călăii vor să tragă –
zăpadă-mpuşcată
la intersecţia dintre secole
când schimbă metroul macazul în bucureşti


pictează goya cu sânge
monştrii somnului raţiunii
toate personajele lui picasso

umblă neînrămate pe stradă

şi împuşcă zăpada


împuşcă biblioteca centrală
îl împuşcă pe shakespeare
în timp ce un actor grăbit strigă ca prostul
nu trageţi oameni buni opriţi focul

oameni buni, oameni buni, oameni buni!...

numai nebunii împuşcă trist crăciunul

numai nebunii trag în cărţi
numai nebunii incendiază alexandria
numai nebunii îl spânzură de limbă
pe esop


numai moş gerilă complice

îl asasinează pe moş crăciun
în ziua sfântă de Naşterea Domnului

Ne mai mirăm

că nici zăpada
nu mai e zăpadă

şi fulgii

nelegitimi

se întorc

către Cer...

(„Po(i)ezii interzise”, Editura DUMINICĂ, 2002)

luni, 22 decembrie 2008

Se împlinesc 19 ani de la Crăciunul, în zilele căruia „...ne-am luat porţia de libertate”, aşa cum suna una dintre lozincile zbuciumatelor zile ale Revoluţiei din Decembrie 1989. Ecourile acestui moment, atât de important în istoria recentă a României, nu încetează să îşi pună amprenta pe fiecare victorie a democraţiei – victorii imposibile fără prima victorie împotriva regimului comunist. Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu sau Braşov, 1104 decedaţi şi 3352 de răniţi sunt mărturiile tragice ale unor zile în care s-a dobândit pentru prima dată, după confiscarea timp de mai multe decenii, libertatea în România, ca valoare fundamentală şi drept al omului. Rănile acelui Decembrie 1989 nu s-au vindecat pentru ca praful uitării să se aştearnă peste câteva file dintr-un manual alternativ. Rememorarea evenimentelor de atunci ar trebui să fie permanent exerciţiul nostru de libertate şi, chiar dacă le retrăim doar o dată pe an, este o datorie creştină să cinstim memoria celor care au dovedit sacrificiul suprem şi să-i readucem printre noi, măcar pentru câteva clipe...

16 Decembrie 1989…
Vestul României

...Timişoara a fost primul oraş care s-a eliberat de tirania comunismului, printr-un gest de curaj şi speranţă. Sub Cortina de Fier, vecinii noştri înfăptuiseră deja „revoluţiile”, de catifea, de palat sau de târnăcop, iar regimurile comuniste ale ţărilor din jurul României căzuseră unul câte unul. Era timpul să fie dat semnalul prăbuşirii unui regim odios, care adusese România în pragul terorii, îngheţului şi foametei generalizate.

Timişoara… Timişoara…Timişoara…

Scânteia care a aprins flacăra ce avea să cuprindă în doar câteva zile întreaga Românie a pornit în faţa casei pastorului reformat Lazlo Tökes şi a reuşit sã trezească solidaritatea umană pe care lentoarea comunistă o adormise. Martorii acelor zile dramatice povestesc cum la apelul lansat de pastor nu se adunaseră în jurul casei sale doar credincioşii maghiari, ci şi o mulţime de români, care redescoperiseră puterea colectivităţii unite. La început totul a fost făcut în tăcere, un protest al liniştii ce avea să anunţe o furtună de nestăvilit. De la lozincile de susţinere a pastorului s-a ajuns la protestul făţiş împotriva autorităţilor comuniste, pentru ca în momentul în care acordurile din „Deşteaptă-te, române!” au început să răsune pe străzile Timişoarei, tăvălugul descătuşării românilor să devină de neoprit. Au urmat clipe de coşmar pentru timişoreni… arestări… bătăi crunte… hăituirea protestatarilor pe străzile oraşului… „Huliganii şi bandele de nelegiuţi” trebuia să fie opriţi cu orice preţ. Iar preţul plătit de timişoreni a fost cumplit. Ordinele haotice şi disperate ale unor oameni care executau cu sânge rece „directivele” venite de la tovarăşii de la Bucureşti, care se puneau deja în postura vecinilor comunişti înlăturaţi de la putere, au făcut ca din 17 până pe 21 decembrie sute de timişoreni să ude caldarâmul străzilor cu sânge, 75 dintre aceştia căzând sub gloanţele Armatei...

„Nu trageţi!…”

Locuitorii oraşului de pe Bega au fost primii români care în Decembrie '89 au înfruntat mitralierele şi tancurile cu piepturile goale, încercând să imite exemplul „Revoluţiei de Catifea” din Cehoslovacia şi convinşi fiind de faptul că tinerii militari care se aflau de cealaltă parte a baricadei nu vor trage în fraţii şi părinţii lor. „S-au dat patru paşi înapoi, apoi au tras... La prima rafală am crezut că sunt gloanţe oarbe, dar am văzut pe cineva căzând. În clipa următoare am sărit peste prietena mea s-o trântesc la pământ dar, când eram jos, eram deja împuşcat... Am văzut focul la gura ţevii şi armele îndreptate în plan orizontal, clar înspre noi. S-a tras fără somaţie şi fără foc de avertisment”, îşi aminteşte studentul de atunci, Constantin Jinga, rănit grav în evenimentele din 17 decembrie de la Timişoara.

Primul oraş liber al României

Timp de patru zile timişorenii au sfidat armele şi ţevile tancurilor, care erau îndreptate către ei din ordinul celor doi dictatori şi ale unui general care, a ieşit primul din scenă, alegând(!) varianta sinuciderii (avea conştiinţa încărcată cu moartea atâtor oameni!). A fost înmormântat după ceva vreme cu onorurile militare cuvenite unui erou al neamului.
În schimb, 40 de corpuri neînsufleţite, majoritatea dintre ele ale unor tineri de până în 30 de ani, ucişi cu cruzime în beciurile Securităţii, au fost duse la Crematoriul din Bucureşti, arse în grabă şi aruncate în gura unui canal.
Locuitorii Timişoarei au reuşit să-şi impună voinţa, înlăturând autorităţile locale de partid şi transformând oraşul lor în prima „cetate” liberă a României. Starea de spirit din acel Decembrie timişorean avea să dea naştere celebrei „Proclamaţii de la Timişoara” , unul din imboldurile revoltei românilor din întreaga ţară.
„Este indescriptibilă senzaţia de euforie trăită în acele ore şi surprinzătoare senzaţia de curaj pe care ţi-o dau cele câteva zeci sau sute de oameni aflaţi în faţa şi în spatele tău, care gândesc la fel ca tine, doresc acelaşi lucru”, rememorează Alexandru Cutaru, unul dintre timişorenii arestaţi în noaptea de 16 decembrie.
Exemplul Timişoarei avea să fie urmat imediat şi de alte oraşe ale ţării, evenimentele desfăşurându-se cu o repeziciune ameţitoare. Sibiul, Clujul, Braşovul sau Constanţa îşi aduc şi ele jertfa pe altarul Revoluţiei.
Trebuia să cadă şi Bucureştiul, capitala ţării şi „bastionul” în care soţii Ceauşescu se credeau stăpâni absoluţi şi unde, credeau ei, nu li se putea întâmpla nimic... Ziua de 21 Decembrie şi aerul de libertate venit dinspre Timişoara aveau să fie fatidice pentru regimul comunist din România.

Mitingul bucureştean...

...din Piaţa Republicii a smuls ultima suflare a unui regim şubrezit deja de cutremurul timişorean. „Alo… alo… alo…” sunau ultimele cuvinte adresate de „Marele Părinte” copiilor neascultători în vuietul tot mai insistent al mulţimii de sub balconul prezidenţial şi în trosnetul pancartelor de preamărire a vajnicilor conducători, care se fărâmau ca surcelele sub furia unui popor sătul de foame şi înjosire.
Brusc, totul s-a aprins… Grupuri din ce în ce mai mari de oameni încep să huiduie… Voci tot mai puternice încep să ceară socoteală, iar surprinderea de pe faţa dictatorului se transformă în teama animalică a vânătorului doborât de vânat. Începuse cu adevărat Revoluţia şi în capitala ţării… începuse sfârşitul. Sfârşitul comunismului!

Noapte albă în faţa sălii Dalles…

Baricade la Intercontinental şi în Piaţa Romană… scutieri, securişti, tancuri… imagini desprinse parcă din Beirutul măcinat de război. În Bucureşti cad primele victime ale Revoluţiei în încercarea de a apăra până la ziuă, până la sosirea întăririlor, ceea ce fusese câştigat la Timişoara şi cu câteva ore mai devreme sub balconul dictatorului. Închisoarea de la Jilava devine neîncăpătoare pentru miile de oameni arestaţi pe străzile Bucureştiului. Bătăile se ţin lanţ, martorii desenând un portret macabru al coridoarelor şi celulelor de la Jilava. „Era sânge peste tot... pe dalele de piatră din curtea închisorii... în celule şi pe coridoare. Toţi miliţienii ne loveau care cum apucau. Ne-au înghesuit câte 40-50 de oameni într-o celulă cu câteva paturi, stăteam ca sardelele. Din când în când mai venea câte un securist în haine civile şi ne lua la interogatoriu, care numai a interogatoriu nu arăta... bătaie şi iar bătaie”, îşi aduce aminte unul dintre cei arestaţi în noaptea de 21 Decembrie.
Ziua îi prinde pe oamenii ieşiţi în stradă pe baricadele încropite la repezeală din autobuze, camioane şi tot ceea ce reuşiseră să adune pentru a forma un baraj în faţa forţelor de ordine. Tot mai multă lume se strânge în punctele fierbinţi ale Bucureştiului. Nu mai exista cale de întoarcere. Entuziasmul şi euforia de care vorbea revoluţionarul de la Timişoara încep să se facă simţite şi în rândul bucureştenilor. Se trage din toate părţile, scuturi umane apără însă libertatea şi mulţimea dezlănţuită nu mai poate fi oprită nici măcar de gloanţe.
Imaginea elicopterului prezidenţial care părăseşte în grabă clădirea Comitetului Central avându-i la bord pe cei doi soţi Ceauşescu are darul de a întări şi mai mult convingerea populară că victoria este tot mai aproape.
În Bucureşti, peste 500 de oameni aveau sã plătească preţul suprem pentru curajul de a se împotrivi dictatorului şi atrocităţilor regimului comunist. Confuzia, dezinformarea, voită sau nu, au sporit nejustificat numărul victimelor, majoritatea tineri, care nu doreau altceva decât să trăiască în libertate. Peste 1.500 de răniţi au umplut până la refuz saloanele spitalelor şi aşa sărăcăcios dotate. Imaginile impresionante cu ofiţeri de armată fraternizând cu mulţimea încep să devină tot mai dese.

Armata, soldaţii aceia tineri şi neexperimentaţi refuză să mai tragă în cei care le-ar putea fi fraţi sau părinţi. Exaltarea ajunge la paroxism, presupuşii terorişti încep să fie vânaţi pe străzile Bucureştiului... Cei mai mulţi care cad sunt însă tot oamenii nevinovaţi, prinşi în rafalele de gloanţe haotice ale armatei care se luptă cu nişte năluci. Sute de mii de oameni strigă acum cu o singură voce şi puţin mai târziu încep sã cadă simbolurile comunismului. Asediul asupra Comitetului Central al PCR durează câteva minute, oamenii îşi varsă furia atâtor ani de tãcere şi teroare pe tot ceea ce le iese în cale. Tablourile „iubiţilor conducători” sunt aruncate de la balconul care le adusese românilor atâtea minciuni şi „indicaţii preţioase”.

Începe „Telerevoluţia”

Atenţia oamenilor se îndreaptă imediat către Televiziune, liantul vital cu ţara şi cu ceea ce se întâmpla în celelalte oraşe mari din România. Zvonurile alarmistice cu bombe, terorişti zburători sau apă otrăvită vin sã alimenteze şi mai mult starea de confuzie generală instaurată în primele zile ale Revoluţiei.
Începe „Telerevoluţia”, iar preţul pe care revoluţionarii de atunci şi armata îl plătesc pentru ca întreaga ţară să urmărească pe viu desfăşurarea evenimentelor este, şi de această dată, mare. Apar acum şi liderii, cu legitimitate ad-hoc, venită din stradă sau împinşi de la spate. Figurile unor oameni ca Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Cazimir Ionescu, Ion Iliescu , Silviu Brucan sau Petre Roman apar tot mai des pe ecranele televizoarelor. Prin studiourile Televiziunii Române Libere încep să se perinde tot felul de pretinşi dizidenţi, care pozează în eroi. Dezinformarea şi confuzia sunt de câteva ori la un pas să declanşeze isteria generală – victoria însă şi curajul, aparţin tot oamenilor din stradă. Ziua şi noaptea de 23 decembrie completează tabloul dramatic, trasoarele şi obuzele tancurilor luminând cerul Bucureştiului. Piaţa Romană devine o arenă de libertate, în timp ce liderii „emanaţi” şi profesioniştii manipulării se încăpăţânează să ne intoxice cu tot felul de informaţii, culese de la „oameni de bine din ţară”, cu obstinaţia celor care ştiu că aceste imagini vor rămâne veşnic imprimate în memoria colectivă.
Pe străzi mor în continuare oameni, iar ordinele şefilor armatei şi cele ale liderilor revoluţionari se bat cap în cap, în timp ce caldarâmul Bucureştilor se acoperă cu sânge.
Capturarea dictatorilor undeva lângă Târgovişte înlătură şi ultima temere că cineva ar mai putea să le răpească românilor victoria, iar mulţimile încep să sărbătorească frenetic pe străzile Capitalei. Biblioteca Centrală Universitară este o ruină, Muzeul de Artă este devastat, însă oamenii nu mai au timp să se uite în jurul lor... Au câştigat!

Cel mai dureros Crăciun al României...

După momentul de frenezie şi exaltare al victoriei, a venit şocul. Oamenii încep să privească în jurul lor şi să vadă că soţul, fratele sau prietenul, care cu câteva clipe înainte era lângă ei, nu mai este.
În Ajunul Crăciunului, România începe să-şi plângă morţii şi să-şi aline rănile atât de adânci ale acelor zile însângerate de Decembrie 1989. Cel mai dureros Crăciun al României...
Lumânările ard peste tot, nu e loc al Bucureştiului care să nu plângă după cineva, familiile îndurerate încep să-şi caute morţii prin spitale, morgi şi pe caldarâmul îngheţat al oraşului. Entuziasmul şi bucuria victoriei lasă acum loc lacrimilor şi durerii. Câteva pâlcuri de soldaţi mai străjuie străzile Capitalei. S-a făcut linişte... Liniştea unei victorii atât de dureroasă. Cortegiile funerare îi conduc pe ultimul drum pe cei care s-au jertfit în aceste zile de coşmar. Liniştea s-a înstaurat în întreaga ţară. Civilii îşi predau armele, iar Armata se retrage în cazărmi. În urmă rămân clădirile ciuruite şi lumânările arzând... Fiecare poate să-şi amintească în ce fel s-a scris această pagină intrată în istorie. Nu vom uita niciodată, niciodată...

La 19 ani după Decembrie 1989...

19 ani mai târziu şi întrebările au rămas aceleaşi. Unde sunt teroriştii, cine a tras în noi, de ce a fost nevoie ca atât de mulţi oameni să moară?
Câţiva responsabili pentru carnagiul din Decembrie 1989 au plătit deja, chiar dacă preţul nu a fost unul care să compenseze suferinţa familiilor celor căzuţi în Revoluţie.
Curajul acelor tineri care s-au aruncat în faţa şenilelor de tanc şi a ţevilor de tun este înlocuit acum de cinismul şi răceala unor declaraţii politice calculate, în timp ce mii de părinţi, copii sau fraţi aşteaptă încă să afle cine au fost cei care i-au furat de lângă ei pe cei atât de dragi.
La 19 ani după Decembrie 1989, peste 40 de dosare mari ale Revoluţiei au fost clasate, după ce au zăcut pe sub mesele procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, până la prescriere, în decembrie 2004.
Un lucru este însă cert, moartea nu se poate prescrie, iar rănile fizice şi morale nu se pot închide cu una cu două de către nici un fel de operaţii medicale sau prin operaţiuni de eludare a legii.
România redevenită liberă în Decembrie 1989 datorează totul acelor martiri şi luptători pentru libertate. Iar remember-ul din fiecare an înseamnă deopotrivă pioşenie şi speranţă. Pentru a putea merge lucid mai departe...

PENTRU CA NOI
SĂ PUTEM SCRIE ASTĂZI LIBER!


duminică, 21 decembrie 2008

TIMIŞOARA a fost primul oraş din România, care s-a eliberat de tirania comunismului, printr-un gest de curaj şi speranţă... Sub Cortina de Fier, vecinii înfăptuiseră deja „revoluţiile” de catifea, de palat sau de târnăcop! Regimurile comuniste ale ţărilor din jurul României căzuseră unul câte unul şi „dominoul roşu” trebuia să ia sfârşit prin dărâmarea „bastionului” Ceauşescu.
Exemplul Timişoarei avea să fie urmat, în zilele următoare, de tot mai multe oraşe ale ţării, evenimentele derulându-se cu o repeziciune ameţitoare. La început a fost o revoluţie populară, contează mai puţin ce-a urmat după aceea...
Trebuia să cadă, însă, şi Bucureştiul. Ziua de 21 decembrie şi aerul de libertate venit dinspre Timişoara aveau să fie fatidice pentru regimul comunist din România. Iar ziua de 22, sfârşitul.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (7)

De când milibocul a depăşit hrebenciucul în cotele apelor dunării politice, parcă numai năstruşnicia străbate România... Avem miss – president of Camera Comunelor, iar în Camera care ar fi trebuit să fie a Lorzilor, Voicuţulescu a schelălăit şi a rămas vice, cum s-ar zice. Chiar dacă s-a sculat mai an Bădica Traian şi s-a stropşit şi ieri la Motan. În timp ce fosta Casă a Poporului domină audienţa ştirilor, mai multe vaci din comuna Poiana Mărului, umblă zvonul pe surse, şi-au ales taurul de montă, fără contract premarital. Şi, bineînţeles, tot uninominal. Muuultă zoopolitică ia faţa belelelor care, iată, ameninţă spaţiul carpato-danubiano-pontic, în prag şi după sărbători: şomaj, scumpete, leu mic în faţa euroiului mare, bugete austere pentru cele 20 de ministere eurofurajere. Dacă şi la vaci se poartă alesul pe criterii politice per taurină, adică de partid condus local, e clar că sistemul bovin şi cornut e cel mai bun şi creşte şeptelul politic.
Tot la capitolul pseudo-ştiri, inventate pseudo-jurnalistic, dacă e musai să dăm şi o ştire locală, azi pasărea Botorog nu mai era în copaciul (unicul, foios) rămas nedrujbit de scripcariot, în faţa Prefecturii. Ce să facem? Mestecăm impresii şi stilistică pe blog, lexic de doi bani, cam cât face primarul şi cât am oferit aseară la o licitaţie umoristică pe holograma lui devenită caricatură la un concurs... Şi, evident, scuipăm pe jos, mitocăneşte, dezamăgiţi de mediocritatea conducătoare cu certificat ştampilat de noi alegătorii... Că asta e...
Supt Tâmpa se aşteaptă ca meteorologia să preia agenda ştirilor locale, ca să avem pe lângă lapoviţă şi ninsoare, străzi necurăţate la timp de firmele ilicite, dar care au licitat pentru dezăpezire şi încasează bani din bugetul Primăriei, chiar dacă nu ninge decât virtual şi în scriptele financiar-contabile ale firmelor de casă ale „vânătorului de botorogi”. Mai e şi mâine o zi... şi am emisiune pe MIX2TV de la 9,45 şi până la 12,00.

vineri, 19 decembrie 2008

Hermes la frizer

Trec anii
ca mitocanii,
prin Taşkent.
Fumează kent.

Pe role
nechează gondole.
În baltă se scaldă.
Fac haltă
spre lumea cealaltă.

Din mesopotamii,
cu hipopotamii
cobor spre Egipt.
Manuscript
cu mujdei
şi pelin.
Zeppelin.

Aladin
cu bricheta
aprinde trompeta.
Şi marea
îndoaie spinarea.

Vâslesc cu fenicieni
şi vikingi.
Vremile-s prinse,
bretele

în chingi.

În pantaloni scurţi
timpul se screme.
Aruncă ancora
devreme.


Coboară Hanibal
de pe cal.
Lumea călăreşte umilă
pe marea roşie,
ca pe o cămilă.

Pe plaja cu stripperi
se lasă, tiptil,
soarele crocodil.
Se vinde la kil
borş de sirene
cu albastru de Nil...

(„Poezii fără filtru”, volum în stoc)

joi, 18 decembrie 2008

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (6)

Botorog s-a urcat de două zile în ultimul copac firav din faţa Prefecturii. Bietul om... bietul copac... Arborele a rămas neeradicat de drujbele lui Scripcaru, ceea ce înseamnă că ecologia nu ne-a părăsit întrutotul supt Tâmpa. Salvarea stă pe aproape şi aşteaptă. Dacă cumva omul aţipeşte în crengi şi face boc? Pardon! Poc! Ne-am europenizat cumva în ce priveşte protestele? Sau cineva mai pune ceva la cale în fostul oraş Stalin, devenit oraşul Scripcaru? Acuma, nu că am ceva cu ultimul, dar primul s-a dus în frizeria mă-sii şi nu se mai poate apăra... al doilea... În ce-l priveşte pe Botorog, dacă are milă de natură, ca un bun om de munte ce este, fac apel la el să se dea jos din copac! Hai mă, Nea Gică, ştii că te simpatizez, ştii că sunt de acord cu protestul matale, dar dacă o ţii tot aşa, chelim Braşovul de toţi copacii. Şi urmaşii urmaşilor botorogi unde or să mai protesteze? Pentru că urmaşii urmaşilor scripcarioţi vor drujbeli urmaşii urmaşilor copacilor...
Puchianu – noul lider al PNL Braşov – Organizaţia Municipală. Deocamdată, pe surse. Începând de diseară, pe burse... Nu e zvon. Cine câştigă, cine pierde? Câştigă Căncescu, pierde Scripcaru.
Guvernul Boc-troc ezistă! Trăiască!

E clar că e un guvern de troc politic. De azi ezistă! Miniştrii desemnaţi au fost aprobaţi de propriile partide. Iată visul lui Ion Iliescu împlinit: toţi trandafirii la un loc, în frunte cu Geoană şi Boc, sub formă de troc. Ţara speră. Criza aşteaptă. Miţa prosperă. Trăiască noua eră eurofurajeră! Şi aşa mai departe... versificări de bloggangiu...

S-au înfuriat greii PD?
Blaga, Berceanu, Videanu, Pogea, Stânişoară – în guvern. Alături de mai tinerele speranţe blonde şi şatene, Elena Udrea şi Monica Iacob Ritzi. Pe criterii de altitudine (peste 1,80, ca şi Geoană şef la Senat), mai mult ca sigur fosta Miss România, Roberta Anastase, va fi preşedinte la Camera Deputaţilor. Şi cultura are parte de un ministru de vocaţie europeană: Theodor Paleologu. Salutăm aripa PD din acest guvern!

Un braşovean ministru
Salutăm şi aripa PSD din acest guvern, cu nume vechi şi noi! Sârbu 1, Sârbu 2, ginerele lui Sârbu 2 (Ponta), Nica, Andronescu, Diaconescu, Oprea şi câţiva din redutele locale, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Constantin Niţă, cel mai vizibil pesedist braşovean din ultimii 10 ani, a fost desemnat ministru al Comerţului şi IMM-urilor. E bine pentru Braşov!
Poveştile de adormit copiii cu nuş'ce ministru susţinut de Georgică în acest cabinet n-au ţinut. Stă prost în partid şi va sta şi mai prost de acum încolo.

miercuri, 17 decembrie 2008

Puterea = pute-rea = „pute” şi „rea”

Aşa se întâmplă dacă o despărţim în două cuvinte. Puterea pute. Şi puterea e rea. Puterea şi dragostea prezidenţială pentru Vasile Blaga a fost atât de mare, încât l-a păstrat. Dar în afara guvernului. Degeaba teatraliza Boc, în faţa presei, că-i pare rău că a pierdut „Internele”. Nu-i pare rău deloc, chiar se bucură. Să-i spună lu' Mutu! Povestea cu primul venit, primul servit, adică PSD mută cu albele ca la şah, nu ţine. Decizia a fost luată acum câteva zile, să-l sară pe Blaga cu picioroangele lui Geoană, ceva mai lungi decât ale lui Boc. Care, dacă ar fi sărit peste Vasile, nu câinele celebru din Modrogan (care între timp a decedat), s-ar fi împiedicat ca un sac de şaij'de kile de cartofi şi ar fi căzut mai rău decât în celebra emisiune a lui Andrei Gheorghe. În PD şi L se poartă tot mai mult piticii, şi la propriu, şi la figurat. Să vedem dacă aceştia o mai pot învia la cotroceniale pe Albă ca Zăpada cu privirile picior peste picior... În materie de competenţă ministerială şi autoritate politică PD-L şi-a sacrificat astfel un simbol al credibilităţii şi stabilităţii sale. Şi nu e singurul ostaş credincios care primeşte „recunoştinţa”. Dacă nu cumva, inspiraţia prezidenţială este atât de genială, încât să-l păstreze pe Vasile Blaga pentru vremuri mai grele... Mă îndoiesc şi nu mă îndoiesc de asta.

marți, 16 decembrie 2008

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (5)
Doi aristotei mititei scripcariotizaţi în tava cu minuni
Nimic nou sub Tâmpa. Doar nişte scripcarioţi care au convertit ieri doi aristotei mişei la tava cu minuni a Consiliului Local, mai monocolor (oranj) ca niciodată. Aristoteii scripcariotizaţi se numesc Jipa şi Urse, nume predestinate, despre care probabil că se va mai vorbi. De ce ţi-e frică, nu scapi, Georgică! Mai devreme sau mai târziu, când se termină toată lista cu liberali eligibili, pe care vrei să-i contabilizezi cu japca în parohia ta, Tac'-tu tău politic, nimeni altul decât Vasile Bran, căruia i-ai obosit geanta degeaba, tot va ajunge acolo unde matale te temi... Şi să vezi păruială şi show, că bussiness ai preţ de vreo 10 dosare. Mai bine bate palma cu Botorog, pune-i de-o goarnă nouă, dă-i şeptelul calculat pe cinci ani la cireada mâncată şi roagă-te de protestatar să strige invers... Adică, înspre CJ şi Prefectură. Bineînţeles, cocoţat în magnolia Primăriei, că pe aia din faţa CJ ai dispus s-o taie supuşii tăi drujbaşi... Noapte bună, Tâmpo!
Creştinul Becali se duce să facă oi...

Febra retragerii lui Stolo l-a cuprins şi pe Gigi Becali. Azi, brusc. Creţul hlizos cu bani „şi în găoază”, cum constata şi proctologul Cristian Tudor Popescu, dar şi la DNA, pitiţi într-o valiză, zice că se retrage din viaţa publică. Păcat! Spectacolele sale în direct scuteau televiziunile să importe filme cu Mr. Bean... Noi, infantilii tv care suntem, o să ne amuzăm din ce în ce mai puţin după acest noiembrie naşpa, când tot mai mulţi comici vestiţi ai ecranului se retrag unul câte unul. În timp ce se retrăgea, Gigi declara că merge să facă o bancă, o televiziune, fotbal şi oi...
Pantofii lui Badea,
un fel de cerneala lui Isaiia...


Am tot văzut şi revăzut pe diverse tele-surse o imagine, care va rămâne celebră: un ziarist irakian aruncând cu pantofii, la o conferinţă de presă, în preşedintele Americii. Şi-a scos întâi un pantof şi-a aruncat. Bush s-a ferit. Se vede experienţa de practicant de baseball, ca orice american care se respectă. Jurnalistul a aruncat şi al doilea pantof înspre capul lui Bush, care a evitat la fel de abil contactul cu „ozeneul” venind din lumea lui Allah... Ce a urmat nu mai contează, dar gestul simbolizează o mare insultă în tradiţia arabă. Dacă n-ar fi fost precedentul cu Isaiia din România, care tot la un final de mandat, şi tot prezidenţial, cel al lui Emil Constantinescu, a aruncat cu cerneală în obrazul-barbişon şi nu a rata ţinta, l-aş fi poziţionat pe irakian primul în topul curajului de acest gen. Sigur, în ipostaze şi cu consecinţe diferite şi nu la anvengură planetară. La arab, nu era vorba de o imitaţie, ci de inspiraţie... Se ştie că omul imită. Şi uneori o face bine. Asta a făcut Mircea Badea la una din Antenele lui Voiculescu, în direct, aseară. A aruncat cu pantofii, pregătiţi dinainte, probabil în holograma din creierul său a preşedintelui Băsescu. Pentru că Băsescu, taman în acel moment, nu era de faţă. Ăsta da curaj! Nu că nu mi-ar fi simpatică această balalaică a tele-sticlei româneşti, Mircea Badea, ale cărui comentarii chiar le urmăresc cu interes. Dar, dacă avea sânge-n puţă, ar fi imitat gestul ziaristului arab aruncându-şi pantofii în original. Ce-i aia să arunci după fantome? Cum al nostru e câş, s-ar fi putut chiar să nu rateze lovitura.
Ieri, politica românească
părea răvăşită precum oile de la Bran...


Nu sunt fan Stolojan. În mai multe rânduri, l-am susţinut public pe Traian Băsescu. Cunosc şi potenţele celor doi, politiceşte vorbind, şi carenţele fiecăruia. Băsescu l-a preţuit mult pe Stolojan. De asta fiţi siguri! Stolojan l-a ascultat mult pe Băsescu. Şi asta s-a văzut. Ce a determinat ruptura? Stolojan, un om cu disciplină nemţească, nu dezertează aşa uşor din front. Am şi eu informaţii destule, pe Speţă, ca să spun aşa, dar nu voi uza de nici una din ele... Spuneam ieri că Băsescu a fost corect când l-a desemnat pe Stolojan premier şi că şi Stolojan a procedat corect depunându-şi mandatul. Stolojan era omul momentului, care putea să aspire criza cu propria lui credibilitate şi statură tehnocrată – Băsescu a gândit eficient politic aici. Dar nu poţi să faci guvern de adunătură din puhoaiele tuturor poftelor pesedito-pedeliste flămânde de putere şi guvernul să mai facă şi plici. Stolojan s-a simţit singur, i-a spus preşedintelui că nu poate fi pe post de papagal în astfel de condiţii.Preşedintele i-a indicat liderii celor două partide, mă rog, nu e treaba mea să reproduc întocmai limbajul între cele două entităţi băţoase... „Atunci să guverneze Boc!”. Să vină tinerii minune! Să vină bocii şi costobocii!
Toată lumea politică românească părea ieri răvăşită de eveniment precum oile de la Bran, dar fără nici o legătură cu Dracula. Ceea ce se anunţase a fi un succes pentru Băsescu, s-a transformat într-un eşec pentru preşedinte. Şi asta ar putea costa la prezidenţiale. Dacă Stolo, imagologic vorbind, ar fi putut prelua cele mai multe dintre loviturile politice împotriva preşedintelui, Boc nu poate, chiar dacă s-ar strădui, să fie un bun Sancho Panza... Pumnii adversarilor politici vor trece peste primarul Clujului şi se vor opri direct în ficaţii preşedintelui. Dacă guvernul Boc – Geoană, până la urmă asta e, va funcţiona, meritul nu va mai fi atribuit preşedintelui Băsescu, ci mai mult celor două partide care formează guvernul. Iar între cele două partide, PSD, chiar dacă nu are premier, ca imagine vorbind, va fi mai câştigat decât PD-L. S-ar putea spune că, prin această întâmplare, întâmplătoare sau nu, cu defectarea lui Robocop (autodefectare sau telecomandă Iliescu!!!), PSD a adăugat procente bune în sondajele de opinie viitoare. Odată cu prezidenţialele, ar putea fi şi anticipatele păcatele parlamentare...

Cititorii blog-ului manzalaexpress.blogspot.com
pot posta propriile comentarii şi pot trimite diverse informaţii,
materiale de presă sau opinii despre fapte, evenimente, oameni!

Accesaţi „Comentarii” şi introduceţi textul dumneavoastră în căsuţă. Alegeţi profilul: Nume/Adresă URL sau Anonim şi daţi click pe „Postează un comentariu”.

luni, 15 decembrie 2008

Cine l-a defectat pe ROBOCOP?

Gestul lui Stolojan este corect. Şi desemnarea lui a fost corectă din punct de vedere al preşedintelui Băsescu.Omul se bucura de încrederea populaţiei, de autoritate în rândul celor doi parteneri politici (PD-L şi PSD) şi de sprijinul preşedintelui. Ştiam de ieri că Stolo ar fi fost jenat de modul în care reprezentanţii celor două partide îşi trasau hărţile guvernamentale, aproape ignorându-l pe premierul desemnat. Aseară, un prieten comun mi-a confirmat situaţia, gata să explodeze. Azi dimineaţă, la 8.30, am aflat din surse de la Cotroceni că „Zeus” tună şi fulgeră, că-i belea mare şi „responsabilitatea” va trebui s-o preia preşedintele Partidului Democrat-Liberal. După anunţul de retragere al lui Stolojan, mai încruntat ca întotdeauna, am văzut un Boc fugărit de televiziuni, la fel de încruntat şi un Hrebenciuc speriat că se poate dărâma construcţia. Astea, azi dimineaţă. După poza de grup de aseară, la semnarea parteneriatului, în care Oprişan domina scena PSD suflând din ceafa lui Geoană şi Boc îi astupa faţa lui Stolojan, nimic nu părea să se mai întâmple. Azi am văzut un preşedinte „puţin trist” şi, din sursele mele, supărat pe toţi cei din jurul lui. Astea sunt faptele. Vom comenta în orele următoarele semnificaţia lor.

De azi, cititorii blog-ului manzalaexpress.blogspot.com
pot posta propriile comentarii şi pot trimite diverse informaţii,
materiale de presă sau opinii despre fapte, evenimente, oameni!
Accesaţi „Comentarii” şi introduceţi textul dumneavoastră în căsuţă. Alegeţi profilul: Nume/Adresă URL sau Anonim şi daţi click pe „Postează un comentariu”.
În primele 3 zile, blog-ul a fost setat doar pentru utilizatori cu cont Google. Mulţumesc!

duminică, 14 decembrie 2008

Cine, care, cui i-a tras-o?...

Ciufuţii politici cârcotesc. E clar că Opoziţia nu-i ca puterea, cum nici vinul nu-i ca berea... Avem 25% Opoziţie. Bicoloră. Fain! Liberali şi unguri. Cromatic vorbind, galbeni şi verzi. Avem, pe cale de consecinţă 75% Putere. Tot bicoloră. Oranj şi roşu. Curcubeul nostru politic arată breaz. Iar Dumnezeu îşi vede de treabă. Cum care Dumnezeu? Că doar nu e vorba de Zeus...
Marko Bela e ofticat rău. Şi Tăriceanu e ofticat bine. Asta nu înseamnă că toţi ungurii şi toţi liberalii la un loc ar fi pe cale de consecinţă politică ofticaţi bine rău. Asta ar însemna clar epidemie. Şi n-avem vaccin pentru ficaţi.
Păi, cine a trădat primul? Sau, mă rog, cine, care, cui i-a tras-o? Mai întâi, Tăriceanu i-a tras-o lui Geoană, la figurat vorbind, galbenii roşilor, ieşind din rând şi refuzând hora unirii unei coaliţii antipedele - antibăsescu, în seara exit-poll-urilor. Se vorbea de trio TăriGeoanăBela muzica. Păi, de ce? Păi, de-aia! Că Tări a vrut să fie mireasa, bineînţeles, ginerică fiind clar Boc.
Marko se îmbrăţişase cu Tăriceanu deja. După care, hop şi el la pupat poala popii cotrocenilor. PD-L plus UDMR ar fi fost egal LOVE. În timp ce niznaiul Tăriceanu, supralicitând, a lăsat să se aprindă poftele între PD-L şi PSD. Acum, nunta-i anunţată, căsătoria parafată. Sexul politic contează mai puţin şi se admit şi gays.
Acum cică pesedeii le-ar fi tras-o udemereilor, neacceptându-i în ruptul capului în pa(c)tul pentru România. Nu doar pentru păstrarea purităţii etnice a fostului FSN, ci şi drept poliţă. Pentru că, fix în 2004, curvele verzi au făcut acelaşi lucru cu roşii, tupăind în barca lui Băse alături de imoralul Felix. Ca şi la cutremur, şi în politică funcţionează replica. Uneori e chiar mai mare. Noapte bună, români şi unguri! Asta-i politica!
Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (4)

Azi Tâmpa a fost însorită. Câteodată iarna e ca vara... ca să contrazicem zicala. Botorog era tot la Prefectură, dar tot dincolo de barieră, deşi legea îi permite accesul şi dreptul de a protesta chiar şi pe scări. Protestatarul era legat cu un cablu de gât şi de picior de unul din stâlpii electrici montaţi, nu ştiu dacă de firma Luxten sau de firma Flash... Dar asta este altă poveste.. cui a acordat primarul câştigarea licitaţiei de iluminat public Municipalitatea. Dacă Botorog era la locul lui, Scripcaru nu era la locul lui în Primărie... Pe Rep, braşovenii şi turiştii se plimbă aproape estival, în ritmurile unui menestrel cu chitară.

Boc şi Geoană în PA(C)TUL PENTRU ROMÂNIA
Gata! S-a bătut palma, 10 plus 10 miniştri în frunte cu Stolo, care-i şi întrece. Fără UDMR. Markobelizmele nu mai ţin, cum nici vecetudorizmele. Aleluia! Am văzut un lider UDMR morcoviu, mai rău decât oranjul de pe fosta Alianţă, adjudecată acum de către PD-L. Ar putea să se numească Morkov Bela, apropo de morcovul meu electoral. E o satisfacţie pentru multă lume, chiar dacă Bela ne avertizează cu mişcări de stradă ale populaţiei maghiare. Dar pe maghiarii din România i-a întrebat dacă sunt de acord cu asta?
Ca să mai înveselim atmosfera, vreau să-mi delectez cititorii de blog cu o poezie din volumul experimental „Poezii fără filtru”, pe care îl mai am în stoc, sub formă de „ţigarete literare”.

SOUVENIRURI KITSCH
din ţara lui dracula bitch


la bran pe pian dansează libelula
vinde flacon de ketchup Sir Dracula
se-ntorc mamuţii de la Tanti Nuţi
bat pas de defilare-n valea puţii
salută elefanţii sus cu trompa
în lumea de copii făcuţi cu pompa
struţii călătoresc asociaţi cu muţii
sluţii sub felinar fac pe duruţii
mucii se dau de-a dura cu papucii
câştigă planetar amerigo vespucci
evropa e-n călduri se dă lărgită
soldaţii abia aşteaptă în marmidă
e vestul un curcan de conopidă
estul vrea usturoi şi hrean pe plită
restul vrea everestul dinamită
incestul vrea ecvestru să ia mită
în timp ce gestul în balcani vomită
în unghia stângă stă să plângă
ţărâna mea nătângă tot pe lângă...
bat pas de defilare mai spre mare
direct spre Tanti Nuţi de-an călare
venind galop cu struţii din dotare
îi doare pliscul gamba şi rotula
sătui de drum şi de făina nula
golanii peste ei au răsturnat bascula
iar libelula a privatizat patrula
şi vinde bulionului formula
ketchupului furat de la Dracula...
se varsă în puhoi neconsolatul conte
cântă-n caval aval dinspre amonte
dansează toţi twist în valea puţii
strigă cocoşii dimineaţa: Nuuuţiiiii!
e-un cotcodac de get-beget şi dac
soldaţi în frac le-aruncă-n puţ colac
e nor şi ceaţă fum şi flatulat parfum
pisicile fac plajă câinii se ţin de drum
mai defilează în amurg cu sârg cocorii
chiorii se bat cu norii-n pliscul ciorii
alunecăm flambaţi în burţile viorii
abia de se trezeşte Nuţi-n valea puţii
e mândră libelula c-a devorat patrula
şi-o nouă zi se scoală
în ţara lui Dracula...

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (3)

Este 17 şi 55. Tâmpa nu se mai vede. E seară. Azi dimineaţă era tot acolo şi, din fericire, încă neasfaltată de primar şi neasaltată de blocurile de beton negociate cu o firmă de casă, cu nume de altfel foarte ecologic. O, timpuri, o, zei! Timpurile de azi sunt căcăcioase, zeii sunt în cer, speriaţi tot mai mult de ce fac oamenii pe planeta creată de ei. Dimineaţă l-am zărit pe Botorog, de pe geamul maşinii. Era tot la barieră şi se întreţinea cordial cu jandarmii.

Românii redescoperă protestul!
Proteste şi mitinguri, autorizate sau nu, în toată ţara. Împotriva aberaţiei tăricene numită „taxa auto”. E scandal în stradă, strada îşi spune cuvântul răspicat împotriva nesimţirii politice! Strada, această Agora revărsată cu energii nebănuite. Chiar dacă se blochează vămi, străzi şi artere principale de circulaţie şi nu ar trebui să se întâmple asta, sunt totuşi de acord 100% cu protestele oamenilor. Cu ce drept, chiar şi ca prim-ministru, interzici românilor tăi drepturi europene câştigate prin voinţa lor masivă pro-europeană? Revenind la Botorog, ar trebui să-i facem statuie sau, mă rog, un piedestal pe care să protesteze, ca să reînveţe braşovenii că au şi ei dreptul de a protesta. Am mai spus-o, nu sunt de acord cu ce strigă Botorog, nu sunt de acord să perturbe liniştea funcţionarilor din Prefectură şi Consiliul Judeţean, dar este dreptul lui să protesteze împotriva faptelor neprescrise încă de legea bunului simţ ale unui idiot complexat, devenit stăpân, chiar şi prin vot, supt Tâmpa. Nu mă întrebaţi cine e idiotul.

Dacă protestul lui Botorog este interzis la Braşov,
atunci va putea protesta la Bruxelles sau la Strasbourg!
Acolo se poate!
Judecătoria Braşov, la o plângere a Prefectului, a admis că Botorog poate protesta, iar Tribunalul a menţinut soluţia printr-o hotărâre irevocabilă. În parte, se admite cererea ca Botorog să respecte normele civilizate şi să nu perturbe funcţionarea instituţiilor. E foarte corect. Problema este că, din păcate, poliţiştii comunitari primesc ordine aberante de la primarul Scripcaru. Istoricul protestului inedit al lui Botorog confirmă bătăi groaznice, amenzi astronomice şi ameninţări cu moartea. Ultima ispravă a fost tăierea magnoliei şi a brazilor din faţa Prefecturii, numai ca să nu se mai urce protestatarul prin copaci şi să protesteze de la acelaşi nivel aerian cu primarul. Dacă Botorog îşi va muta protestul în Parcul Central, acesta va fi arat, din ordine superioare, aşa cum odinioară Cartagina? Mare e prostia supt Tâmpa! Un cititor de pe blog îmi sugera că protestul lui Botorog ar putea fi continuat la Bruxelles, în faţa Comisiei Europene. De ce nu la Strasbourg, în faţa Parlamentului European? Dacă Badea Cârţan a ajuns pe jos la Roma să admire Columna, de ce Badea Botorog n-ar putea să admire Integrarea? E o ruşine pentru Braşov, pentru conducerea acestui municipiu să revină la practici de pe vremea lui Stalin! Până ce „conducătorul iubit” să-şi defrişeze numele, tot cu S, tăind copacii de pe Tâmpa, el aprobă vertiginos mega-construcţii kitsch-oase în arealul urşilor...

Puţină politică
La această oră, se reîntâlnesc la Senat viitorii noi guvernanţi, în persoanele politice ale PD-L şi PSD. Mărul discordiei: UDEMEREULAGUVERNARE... Are şi PRM-ul un merit, ieşind din scena parlamentară. Să vedem dacă Moş Tudor va ieşi cu Baci Marko Bela de gât...
Pe de altă parte, filialele din ţară ale PNL, unele, sunt nemulţumite de intrarea în opoziţie. Mare pierdere de caşcaval, nu doar din acela de sondaje. Colegul Adrian Popescu scria în „Gândul” de alaltăieri că PSD (prin vocea liderului braşovean Constantin Niţă) va păstra alianţa locală dintre PSD, PNL şi UDMR şi va face opoziţie PD-L. Preşedintele liberal Căncescu anunţă şi el că va face opoziţie puternică PD-L-ului braşovean şi lui Scripcaru. Primarul trebuie lecuit aşa cum a fost lecuit şi Ghişe. Poate o punem de un referendum de suspendare, aşa cum am promis eu în vară...
Preşedintele Băsescu ne-a promis guvern de Crăciun, ba chiar de ziua Revoluţiei. Premierul desemnat, Stolojan, este de cel puţin două ori un om acvatic şi plin de sensuri mitologice. S-a născut din plânsul prezidenţial, ca un Făt-Frumos politic din lacrimă şi a ieşit acum câteva luni în chiloţi bleu din spuma pişcinei, precum Venus în antichitate. Un om de afaceri îmi spunea, mai în glumă, mai în serios, că o să-şi ascundă valuta. Părerea mea: Stolojan e un om de criză şi noi avem criză. Dar ne poate şi trece...

Pe 13 decembrie, acum 25 de ani,
părăsea această lume NICHITA STĂNESCU...

Citez din memorie versuri scrise de autorul NECUVINTELOR: „De mult viu mă mult murisem/ De visare mă aflasem”... sau „Tristeţea mea aude nenăscuţii câini/Pe nenăscuţii oameni cum îi latră”... L-am cunoscut, am fost la înmormântarea Lui, student fiind... A fost aşezat aşa cum se cuvenea în Cimitirul Bellu la picioarele lui EMINESCU, de către un grup de tineri care au săpat mormântul fără voia autorităţilor de atunci. Acestea îl „repartizaseră” post-mortem pe o altă alee. Îmi vine în minte celebra strofă din GLOSSA lui EMINESCU: „Nu spera văzând mişeii/La izbândă făcând punte/Te-or întrece nătărăii/De ai fi cu stea în frunte”.
A doua zi de bloggangiu

Mi-am promovat blog-ul, deocamdată, pe telefoanele cunoscuţilor şi prietenilor din agendă. Mulţumesc tuturor pentru bunele aprecieri! Continuăm. Sunt onorat de atenţia celor doi bloggeri care şi-au anunţat interesul pentru manzalaexpress.blogspot.com. Nu e vorba doar de solidaritate de breaslă, ci de intercomunicare în era Internetului, cu care unii dintre noi ne obişnuim mai greu. Dacă AŞI ai comunicării de acest tip, cum sunt Ovidiu Eftimie sau Răzvan Popa şi alţii ca ei, „şofează” în lumea new-media fără complexe, colegul Dumitru Toma rămâne un nostalgic al ziarului pe hârtie. Mi-a declarat-o şi în această dimineaţă, odată cu „somaţia” amicală de a mă mai încumeta o dată să editez un ziar pe hârtie. Aici trebuie făcute câteva precizări.
Dispun de capacitatea editorială de a scoate la orice oră un altfel de ziar în Braşov, am mai avut tentative de acest fel, iar după '90 am fondat şi condus câteva publicaţii şi am lansat la apă, singur sau împreună cu alţi colegi, mai multe echipe redacţionale, cu oameni care şi astăzi mănâncă pâine de presă. Într-o zi poate o să vorbim şi despre asta...
Problema nu este editarea, nici redactarea, nici finanţarea. Şi nici tiparul sau hârtia, cum era imediat după anul '90, când acestea erau folosite pe post de cenzură pentru editorii şi ziariştii incomozi. Am purtat din plin astfel de războaie cu astfel de cenzură, dar mai ales cu cenzura difuzării. Astăzi difuzarea este monopol politico-economic în Braşov!!! Nu vreau să reeditez războiul pe care l-am avut cu firma de difuzare care a interzis ziarul „Observatorul”, a cenzurat în chioşcuri o bună perioadă cotidianul „Obiectiv” şi mi-a refuzat categoric oferta de a difuza un amărât de lunar pe care l-am scos în urmă cu câteva luni, „Braşovul polemic”. Recent, cotidianul „Braşovul Tău” a păţit acelaşi lucru. Este inadmisibil, dezonorant şi incalificabil. Din punct de vedere moral este o ruşine pentru un oraş ca Braşovul care a dat atâta presă bună, să funcţioneze după cheremul politicului. Iar din punct de vedere juridic este o încălcare a drepturilor constituţionale de exprimare liberă şi o formă calificată de concurenţă neloială. Haideţi să dezbatem împreună acest lucru!

P.S. Ziaristul „zeflemea” care este Sebastian Dan a salutat în felul lui debutul meu de bloggangiu. Citez de pe blogul său: „După ce i-a trecut de-a candidatul la Camera Deputaţilor şi circul cu coşarul în campania electorală, ex-PCR-istul, ex-PD-istul, ex-PD-L-istul şi ex-PRM-istul Ion Mânzală cică a revenit la presă. Primul pas, ca să-l citez, a fost să se facă <bloggangiu>”.
Dacă tot m-ai „gratulat” cu atâtea „ex”-uri (să-nţeleg, of-uri?!...) m-am autointitulat şi eu manzala EX press. Mulţam pentru reclamă! Colegul meu nu este singurul din breaslă care nu concepe presa şi politica prestate de aceeaşi persoană. Eu am alt punct de vedere, pe care l-am făcut public de câte ori s-a pus problema. Cu privire la biografia mea politică, revin cu câteva precizări şi cu două declaraţii publice din acest an, privind apartenenţa la PD-L şi apartenţa conjuncturală la PRM.

PRECIZĂRI:
1. Am fost membru al Partidului Comunist Român din 1978 până în 1989, n-am ascuns niciodată asta. M-am autoexclus din viaţa politică printr-o penitenţă de 5 ani (nu pentru faptele mele, ci pentru sistem!), semnând şi respectând Proclamaţia de la Timişoara, ceea ce Ion Iliescu n-a făcut!
2. Am intrat în anul 2002 în Partidul Democrat, prin uşa deschisă de Traian Băsescu.
3. Am activat în acest partid, până ce linia locală a fost confiscată în totalitate de mediocritatea totalitară Scripcaru. M-am situat în afara acestui partid, după o declaraţie publică şi două scrisori deschise (Scrisoarea a III-a încă nu i-am scris-o!) adresate lui Scripcaru.
4. Am devenit formal membru al Partidului România Mare, în aprilie 2008, şi m-am retras din acest partid în decembrie 2008.
5. Moralmente, mă consider în continuare membru al Partidului Democrat (şi Liberal) la a cărui construcţie şi dezvoltare am contribuit. Aştept să fie înlocuit Scripcaru...
6. Sunt ziarist atestat de mii de texte semnate, emisiuni etc. şi voi face în continuare presă, dar şi politică. În data de 3 decembrie 2008, am dezvoltat acest subiect într-o conferinţă de presă. VOI FACE ŞI PRESĂ ŞI POLITICĂ!

DECLARAŢIE DE PRESĂ (din data de 3 decembrie 2008)
Felicitări, învingătorilor! Bravo, învinşilor!
Doresc să-l felicit, în mod deosebit, de aici, din inima Transilvaniei, pe domnul Iosif Koto, care, în urma acestui vot uninominal, reprezintă cu cinste România pe continentele Africa şi Asia, cu fix 34 de voturi valabil exprimate. UDMR a reuşit ceea ce nici Amiralul Horthy nu visa... Să cucereascã Africa şi Asia deodată.
Doresc, de asemenea, să-l felicit pe domnul Virgil Pop de la Cluj care, din arestul Poliţiei, a ajuns în Parlamentul României. Sper să-şi ţinã năravul. O menţiune merită şi domnul Ghiveciu, buzoian de-al meu, care din postura de cercetat penal l-a învins uninominal pe ministrul Justiţiei, domnul Predoiu!
Lăsând gluma la o parte, felicitări doamnei consilier local Farkas Anna-Lili care, în Colegiul 6 (Răcădău), va reprezenta Braşovul în Parlamentul României cu 1187 de voturi, reuşind performanţa să „învingă” reprezentanţii primelor trei partide mari, care au totalizat peste 15.000 de voturi.
Asta e! PRM nu a reuşit această performanţă. Nu toţi cei de pe urmă sunt şi cei dintâi...
La aceste alegeri au câştigat tot primarii, care şi-au mobilizat electoratul în jurul candidaţilor susţinuţi de ei. A fost o ediţie a doua, revãzută şi adăugită, a localelor. La Braşov, putem spune, cã au câştigat banii murdari din imobiliare şi din asfaltările electorale.
Campania lui Ion Mînzalã
Am adus o pată de culoare în această campanie, un morcov ca bun stimulent politic şi un coşar, care le-a purtat noroc contracandidaţilor mei şi, deocamdatã, nu va curăţa de „funingine politică” Parlamentul. Morcovul îl păstrez pentru Scripcaru! Îl felicit pe domnul Ialomiţianu, care a câştigat în Colegiul 8 un mandat de deputat! Îl felicit pe Florin Staicu, care a câştigat în Colegiul 4 un mandat de senator! Îi felicit pe toţi 12 parlamentari ce vor reprezenta Braşovul în aceastã ediţie, care se întrevede scurtã.
Cu toatã campania şi expunerea mediaticã, personal nu am reuşit decât sã depăşesc cu mai bine de un procent media pe ţară şi judeţ a PRM-ului. A fost un vot politic clar şi chiar dacă aş fi stat în cap şi aş fi promis cornul abundenţei, tot nu aş fi ajuns deputat pe acest sistem de vot. Nu a fost un vot uninominal, ci un vot profund politic. PRM se pare că şi-a meritat soarta, pentru că a rămas pe doctrina anilor ’90.
Voi face în continuare politicã
Nu-mi pare rău că am pierdut. Am câştigat o experienţă uriaşă. Voi continua cu un pas în politică şi cu unul în presă şi literatură. Mă retrag din Partidul România Mare, în a cărui doctrinã nu m-am regăsit decât parţial. Consider că am avut o aventură politică de câteva luni cu acest partid. Am acceptat să intru în PRM conjunctural, la propunerea lui Nicolae Iorga, pe care îl preţuiesc şi căruia îi mulţumesc. Mulţumesc întregii organizaţii judeţene a PRM, cât şi organizaţiei municipale pentru sprijinul politic acordat în cele douã campanii! Probabil, ca independent aş fi avut şanse şi mai puţine. Toţi cei 12 candidaţi braşoveni ai PRM sunt oameni de mare valoare.
Timp de câteva săptămâni voi reflecta încotro voi merge politic. Am toate uşile deschise să mă întorc în Partidul Democrat-Liberal. Nu ştiu dacă în Organizaţia Braşov, având în vedere poziţia mea publică faţă de actualul lider. Cel mai probabil, în Bucureşti sau în Bucovina, unde am activat câţiva ani şi prietenii mei de acolo abia mă aşteaptă. Am oferta unui alt partid important din Braşov, dar nu am dat încă un răspuns. Cel mai mult mă preocupă, însă, să fondez la Braşov un nou partid politic. Am sprijin, expertiza necesarã şi promisiuni de resurse.
Proiecte personale
Am un proiect politic şi cultural pentru Braşov, un oraş confiscat de mediocritate şi interese oligarhice. Voi continua proiectele mele literare, editoriale şi jurnalistice. Voi face emisiuni, voi scrie şi edita cărţi şi voi crea un curent de opinie care să mobilizeze electoratul „contemplativ” care nu a votat.

Ion Mînzală, 3 decembrie 2008


SCRISOARE COLEGIALĂ (din data de 4 aprilie 2008)
Către Organizaţia Judeţeană Braşov a Partidului Democrat-Liberal
(Biroului Permanent Judeţean)

Stimaţi colegi şi prieteni,
În toamna anului 2001, convins de un prieten, m-am înscris în Partidul Democrat. Veneam din societatea civilă, după mai multe anchete de presă consistente despre fraudarea unor alegeri în defavoarea PD. Acumulasem o bogată experienţă politică şi administrativă în structurile fostului PCR până în 1989, apoi ca ziarist profesionist, editor şi autor de cărţi şi fondator al unor publicaţii braşovene. Evident, şi după Revoluţie m-am intersectat cu politicul. Dezideratul asumat de preşedintele partidului de a înnoi clasa politică şi de a lăsa neîngrădit accesul în partid mi-au fost argumente convergente să aleg Partidul Democrat pentru, ceea ce am numit atunci public, un „desant” în interiorul clasei politice.
Mulţi colegi jurnalişti din Braşov au interpretat gestul meu ca fiind un „divorţ” de presă şi o „căsătorie” cu... politica. Ipostaza inedită nu putea fi întocmai cu structura mea profesonală şi cu profilul civic. De aceea, am continuat să scriu, să public şi să realizez emisiuni de televiziune, rămânând mai mult un fidel de partid decât un activist asumat. Aceasta şi datorită faptului că noua conducere a Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat s-a simţit oarecum incomodată de prezenţa mea în organizaţie.
În anul 2004, atât la alegerile locale, cât şi la alegerile generale, am susţinut prin toate mijloacele Partidul Democrat şi candidaţii săi la Primăria Braşovului şi la Parlament. Evident, şi pe George Scripcaru, candidatul care a şi ajuns primar, cu ajutorul decisiv al presei locale. Pe imaginea proiectată în media de tânãr promiţător şi gospodar, braşovenii l-au votat în număr mare şi l-au ales primar după al doilea tur de scrutin. Era previzibil să câştige altcineva, dupã două mandate în care fostul primar nu a reuşit coagularea unei majorităţi şi nu a avut voinţa necesară să ofere Braşovului o administraţie coerentă.
În primii doi ani de mandat, George Scripcaru s-a străduit şi a avut realizări vizibile – ar fi incorect să nu recunoaştem acest lucru. După aceea, însă, s-a abandonat unor grupuri de interese private, uneori de nuanţă obscură, dornice să vâneze prin orice mijloace banul public. Au fost promovate doar politici interesate să alimenteze această clientelă în toate domeniile şi există multe suspiciuni că banul public devalizat astfel s-a întors pe căi necinstite în conturi personale. De altfel, primarul va trebui să-şi justifice averea, greu de obţinut din salariul său şi al soţiei, pentru că nu cunoaştem să aibă afaceri transparente. S-au construit mall-uri peste mall-uri, Poiana Braşov a fost dată în arendă, tramvaiul a fost tăiat la fier vechi, ultimele uzine s-au prăbuşit, CET-ul a adus la sapă de lemn cetăţenii, asfaltul este de mântuială şi la preţuri exorbitante, trotuarele, realizate pe fugă etc. – azi, toate acestea îi dau o notă proastă primarului şi firmelor alese de el pe sprânceană să presteze servicii municipalităţii şi lucrări din bani publici. Ca să nu mai vorbim de străzile periferice sau de aleile dintre blocuri lăsate de izbelişte.
Nu există o viziune coerentă, nu există o strategie transparentă, nu există decât interese şi conjuncturi şi, ceea ce este mai grav, o clientelă din ce în ce mai lacomă exercită presiuni faţă de actuala administraţie „obligată” nu doar pe 4, ci pe 8 ani...
I-am atras atenţia de multe ori lui Scripcaru că greşeşte, că nu ascultă de specialişti şi de aparatul administrativ al Primăriei, că face doar ce-l taie capul şi nu e bine nici pentru oraş şi nici pentru el. Sunt şi alţi colegi care au fãcut-o. Dar a fost în zadar. În ultimul an, parcă a luat-o razna... Şi pare cã vrea să pună capac la toate. Motivul pentru care m-am delimitat public de Scripcaru, încă de la lansarea candidaturii sale la „Reduta”, a fost episodul cu agresarea lui Gheorghe Botorog. Nu insist, luările mele de poziţie fiindu-vă cunoscute.
Mai mulţi lideri de la Bucureşti, care îmi cer sã fac pace cu Scripcaru, nu cunosc adevărul despre acesta, despre atitudinea lui egoistã şi dictatorială în partid şi, probabil, au o imagine idilică despre administraţia Scripcaru în Braşov. Dar dumneavoastră, liderii locali, ştiţi adevărul, ca şi mine, chiar dacã nu aveţi determinarea politicã să-l spuneţi public, mai ales acum în prag de alegeri.
Pentru că de-a lungul anilor am activat în zona de analiză a partidului, fiindu-vă aproape şi politic şi sufleteşte, pentru că am fãcut lobby organizaţiei judeţene, inclusiv pentru obţinerea funcţiei de vicepreşedinte naţional pentru un braşovean, o să vă cer să înţelegeţi că nu pot continua aşa la nesfârşit, eu doar să ofer expertiză şi resurse şi în schimb să nu primesc decât dispreţ şi respingerea categorică a oricărei implicări a mea în tractarea partidului la Braşov, atât ca voce, cât şi ca militant eligibil pe listele electorale şi nu numai.
Dacă Bucureştiul are nevoie de mine, Braşovul mă respinge şi acum am înţeles de ce. George Scripcaru nu are nevoie de oameni ca mine, care să-l tragă de mână când greşeşte şi să ofere alternative politice. Aşa că, am hotărât să mă retrag din partid şi să-l las pe Scripcaru să se prăbuşească în propriile ambiţii personale şi în interesele de grup, care îl vor sufoca mai devreme sau mai târziu. Din păcate, însă, la un moment dat, va plãti Partidul Democrat pentru toate greşelile sale.
Pentru Braşov şi pentru comunitatea braşoveană, voi intra în cursa pentru Primărie! Unde, cât de curând, va trebui să îndreptăm toate erorile. Vă doresc succes tuturor!
Ion Mânzalã, 4 aprilie 2008


vineri, 12 decembrie 2008

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (1)

Pentru extratereştrii, probabil că Tâmpa este o antenă terestră prin care comunică telepatic toate lumile posibile. Pentru tereştrii care nu ştiu, Tâmpa este un munte care ţine de Masivul Postăvarul din Carpaţii de Curbură. Muntele este înconjurat aproape în totalitate de Municipiul Braşov, este situat la o altitudine de 960 m şi la o înălţime de 400 m deasupra oraşului, unde poţi urca cu telecabina. Pentru locuitorii satului Buruieneşti din judeţul Neamţ, Tâmpa este predestinaţia fiului minune al satului, pe numele său Scripcaru Gheorghe, care a fost teleportat aici primar. Pentru braşoveni, Tâmpa este mândria oraşului, locul de plimbat cu piciorul şi cu câinii după tine, pentru a se evita urşii, care dau nas în nas câteodată precum săruturile eschimoşilor... Şi mai este şi Cetatea Medievală refăcută şi adăugită de Aristotel Căncescu, pe care m-am supărat că-şi pusese numele pe nişte table, care nu erau ale legii şi ar fi putut rugini pe vreme de zăpadă. Cam asta e Tâmpa noastră cea de toate zilele... până când nu va fi asfaltată toată la un ordin al primarului.
Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (2)

Astăzi este 12 a 12-a. Asta, după Calendarul Gregorian. După Calendarul mayaş, habar n-am... Cât o fi de la facerea lumii este un subiect extrem de controversat. Dar de ieri şi până azi este fix o zi. Asta ştiu exact pentru că ieri l-am întrebat pe Scripcaru care este soluţia primarului faţă de situaţia protestatarului Botorog. Scripcaru mi-a răspuns extrem de inteligent, citez exact: „N-aveţi calitatea de ziarist, să vă răspund la această întrebare. Aveţi calitatea de politician...”. Îmi pare rău că nu i-am cerut şi o diplomă de absolvire. Nu pe a lui cu cele trei facultăţi cunoscute, ci pe-a mea. Dacă mă recunoaşte de politician, e bine. Iar calitatea de ziarist nu mi-o conferă cineva, pot s-o dovedesc cu acte şi texte...
Tot ieri, m-am întâlnit şi cu Botorog, după ce a fost interzis cu fizicul şi goarna în faţa Prefecturii. Asta, după ce ieşisem de la conferinţa de presă a lui Căncescu, unde acesta l-a fãcut troacă de porci pe Scripcaru. După care şi Scripcaru l-a făcut troacă de porci pe Căncescu, la conferinţa lui de presă...
Botorog era azi-dimineaţă tot în faţa Prefecturii, dar cu barierea pusă. De la spitalul de nebuni i-au dat certificat că e zdravăn, iar Drepturile Omului spun că poate protesta. N-ar fi rău ca testul psihiatric să-l facă şi primarul. După care, ar putea şi el protesta la locul de muncă să se mărească şpaga... Pe la 11 şi 10 m-a sunat Sebi Dan să mă invite împreună cu Libiu Mateescu la emisiunea „În faţa presei” de pe MIX2, unde o să dezbatem cazul Botorog.