vineri, 3 aprilie 2009

Detergentul Becali

Haiosul personaj de Pipera, care a cunoscut de mic şi până în zilele noastre atât gustul mulsului de oaie, cât şi al banilor „deştepţi”, a fost umflat de Poliţie. Aproape din ţoale şi din palatul său de prost gust. O fi bine, o fi rău, se întreabă românii şi mai muşcă o gură de criză marcă autohtonă. Acuma, e drept, că omul şi-a cam căutat-o cu lumânarea, de fiecare dată când a vrut să facă din legea oilor un mod de a-ţi băga picioarele în autorităţi. Nu că n-ar merita să-ţi bagi şi curul în comportamentul de curci, ca mod de operare al acestora. Dar, nici să fi deasupra de lege crezându-te în levitaţie planetară, de fiecare dată când ai pecit-o şi vrei s-o dai la întors... Că eşti simpatic, ai bani... şi se uită lumea la tine în direct. Chestia, dincolo de trestia chestiei, nu e că Becali face cunoştinţă cu instrumentele lui Ciocan, iezuitul purtător de cuvânt al Internelor şi cu foarfecele de tuns cârlionţi al chestorului Tutilescu. Ci, că îmbogăţitul creţ şi agitat ca un extinctor este folosit pe post de detergent pentru a despuţi scena politică. Ba chiar de curpapir, aş zice! Pentru că am primit zilele trecute informaţii căcălău în scandalul „Doi şi-un sfert”, care put a corupţie la nivel înalt. Ba chiar şi pe fratele prezidenţial l-a văzut o naţie întreagă defecând în direct. Oamenii ăştia toţi au o problemă. Se simt zeităţi, deşi le pute capul precum curul (că oaia n-are nici o vină că pute!). Asta, până la punctul în care dau cu nasul în hazna, cum i s-a întâmplat şi lui Becali. În rest, cică ar fi treaba justiţiei, dar tare mi-e teamă că, chioară fiind, nu va găsi clanţa... şi aia murdară de...

joi, 2 aprilie 2009

Zmee şi curcubee

Nici curcubeele nu mai sunt curcubee. Acel rogvaiv, care ne învăluia creştetele după o ploaie de vară în copilărie (în tradiţia creştină legătura între Dumnezeu şi om), aflarăm, după o ştire marca Antena 3, că stă la îndemâna... chiar şi a SPP-ului. Cel puţin aşa zice Antena 3 că ar fi zis fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, despre curcubeul care l-a făcut pe fostul preşedinte american Dabăliu Bush să exclame că „Dumnezeu zâmbeşte Bucureştiului”, cu ocazia vizitei sale în capitala României, în zilele summit-ului NATO de la Praga. O înşiruire de mormăieli, râsete şi subânţelesuri, cu amestecuri între aluzii ale ziaristului Bădin (între timp avansat la rangul de caraghios prezidenţial!), ale moderatoarei şi eschive cu subînţeles ale celor doi foşti preşedinţi ai României, Iliescu şi Constantinescu, cum că cam aşa s-ar fi petrecut fenomenul...Ştirea în sine, luată ca informaţie este senzaţională. Luată strict după replici, este o manipulare şi o făcătură. Chestia e, dacă-i adevărat, cine a produs „miracolul” pe cale artificială şi cui aparţine tehnologia. Serviciul de pază românesc sau serviciile americane? Ca simbolică pentru situaţia respectivă, fie că a venit de la Dumnezeu, fie de la om, prin manipulare, efectul scontat a fost produs. Emoţia colectivă a demonstrat acest lucru. Doar nu e prima dată când tehnica poate înlocui coincidenţele naturale. Mi-e teamă că, lăsate la îndemâna oricui, fenomenele ar putea fi folosite împotriva noastră. Că te poţi trezi, de pildă într-o zi, nu cu un curcubeu într-o piaţă agitată spontan pe fondul crizei, ci chiar cu o hologramă (cum s-a demonstrat!) în casă sau lângă tine pe stradă. Ce-ar fi, de exemplu, să te bată pe umăr cineva cu chip cunoscut, dar dus dintre pământeni şi să-ţi declare: „Tovarăşi, nu m-aţi ciuruit bine! M-am întors”. Nu te faci îngheţată, de frică, marca Băsescu? Dar dacă foştii preşedinţi din emisiune erau deja holograme?

miercuri, 1 aprilie 2009

Să nu-ţi bagi pula-n ea de naţie?!...

Istoria noastră e tare frumoasă. Cel puţin aşa se învaţă la şcoală. Aşa am învăţat-o şi noi, şcoliţii de ieri. În istoria patriei, niciodată ai noştri nu sunt răi. Ai lor, bestii şi bau-bau. În istoria patriei, învăţată de la elementară şi până la facultăţi, ai noştri sunt cei mai viteji. Ai lor nişte mămăligi şi nişte blegi. Noi suntem cei mai buni, cei mai frumoşi, ei... naşpa. Cei mai supăraţi dintre noi spun invers: că suntem un neam de căcat. La fel spun şi alţii, bazaţi pe faptele unora dintre ai noştri. Nu merg mai departe că ameţesc. Între românii din stânga şi din dreapta Prutului, diferenţa o fac, azi, două state. Dar tot români suntem. Toţi. Fie că recunoaştem, fie că nu. Şi la fel de OK sau de idioţi. Toţi. Păi, să vedeţi ce se întâmplă. În vria alegerilor din RepeMoldova, dacă te duci acolo cu autocarul, cu flori sau cu cărţi româneşti, vii din România şi te cheamă ceva cu Escu sau pe paşaport scrie că eşti român, poţi să iei un şut în cur. De la românii de dincolo de Prut. Aşa ca de la ai tăi. Sau, tai-o mai iuti, cî di nu, te-oi futi! S-a întâmplat recent. Zeci de români au fost întorşi din drumul spre Chişinău, în ziua sfântă, acum de curul curcilor, a Unirii României cu Basarabia. Trimişi în mă-sa românească, unii pe motiv că n-aveau testul HIV, alţii că n-aveau invitaţie. Păi, dacă tot ne futem între noi, n-ar strica şi niscai SIDA... Dar nici ai noştri din RO-UE nu se lasă. Mai zilele trecute au expulzat, tot „pe motive consulare” din România nişte scriitori români şi i-au trimis spre ţara de baştină, Moldova. Nu s-a găsit altă soluţie. Nici nu mă mir. S-a dus vremea podurilor de flori şi a desagilor cu cărţi latine sau a flacoanelor cu sânge frăţesc de la Revoluţie. Acum e vremea cretinilor care conduc aceste două ţări-surori. În numele cărora, chipurile, se ia atitudine. Unii pe motiv că România ar pregăti o revoluţie portocalie la Chişinău, alţii că luptă împotriva comunismului de dincolo de Prut. Poanta poantelor, însă, s-a petrecut alaltăieri. Şi tot la frontiera româno-română sau graniţa UE-nonUE. Acolo, nişte vameşi moldoveni au scos din desagele unor profesori români cărţile poetului Lucian Blaga pe care le-au confiscat. Pe motiv că „aista-i ministrul lui Băsescu!”... Să nu-ţi bagi pula-n ea de naţie? La aşa fapte, situaţii, atitudini, vremuri, aşa expresii, scuzaţi limbajul!