mânzalăexpress

2011-02-17T19:07:00.036+02:00

clătită-MANIFEST (cu portocale)

BĂ, SE SCUFUNDĂ ROMÂNIA

(Pamflet hip-hop de Ion Mânzală)

variantă finală

REFREN:

Bă! Se scumpeşte caloria!

Se termină sacu’

Băă! Se scufundă România...

I-au furat colacu’...

Bă’! Linişte! Ce dracu’!?

...Dar avem un preşedinte jucător

Care joacã geambarale pe popor

Dar avem un preşedinte brici

Care joacã bambilici cu licurici

Uite-aşa de mari şi-aşa de mici

Noi avem un preşedinte kitsch

Ce-a pocnit din boi pe lângă bici

Şi-acum râde parc-ar sta pe prici

Noi avem un preşedinte păcălici

Ce ne crede ţară de pitici...

REFREN...

Bă, se scumpeşte aspirina...

Bă, se scumpeşte motorina...

Naşpa, îmi abandonez maşina...

Bă, se scumpeşte porcu’ şi gãina

Bă, se scumpeşte pipota şi oul

Dar se ieftineşte mortu’ şi cavoul...

Bă, se scumpeşte traiul şi vătraiul...

Bă, se scumpeşte ceaiul şi mãlaiul...

Băăă, dacă se scumpeşte iar salamu’

O să scoale foamea neamu’!

REFREN...

Dar avem un preşedinte cool

Care n-a fost suspendat destul...

Şi acum se dă fentos fudul

Încordat în muşchii lui Hercúl

Ca să pară cel mai tuns bubul

Şi-ntre blonde unicul mascul

Şi-a fãcut şuviţa toată sul

Noi avem un preşedinte cool...

Dar avem o Ţară de inim-albastrã...

Că ne zboară viaţa vraişte pe fereastră

Şi cu toată avuţia noastră

Ni se fură anii, ni se fură banii

Bă, aici sunt banii...

Bă, aici sunt banii dumneavoastră!

REFREN...

Băăă... se duce naţia la vale

Învârtită-n joc de geambarale

Hă-hă-hă!...

O să fie criţă, bă...

S-o pupaţi la periniţă!

N-o să moară, c-o să-i dãm papară...

Şi-o ţigară...

Ura şi la gară!

Ieşi afară, ieşi afară javră ordinară!

REFREN...

Bă’ o să chem frizeru’ să vă tundă

Hă-hă-hă!...

Dacă se scufundă...

Din şuviţa mea fecundă

O să-i facem Ţării fundă

Ca s-arate freş la baie...

Prea e Mioriţă laie şi bălaie

Înţărcată de Nea Ion Tataie

Şi jelind de Ceaşcă Nicolae...

Bă’ o să vă trag un bal ca de final

De să cadă Ştefan de pe cal

Şi de pe Columnă Decebal

Că eu sunt Traian şi sunt pe val...

Eu sunt lup de mare

Şi sunt, ca atare,

Cel Mai Tare...

Ooo! Avem un preşedinte de Titanic!

Ce costum tergal şi fes balcanic!

Ce şuviţă, mamă Mioriţă!

Tunsă, mulsă, rasă şi pestriţă...

REFREN...

Hă-hă-hă! Las’ să-nnoate, bă’

Să fie vioaie, să se-nmoaie,

Ca Ciuleandra la bătaie,

Să dea din picioare, să-i vedem buricul

Vom scălda şi scroafa, vom spăla şoricu’

Va cânta orchestra, va veni şi circul

Şi la urmã popii să vă ia cu dricul...

Bine că e-n apă, să se-nmoaie praful

Va dansa poporul, va cânta taraful

Şi de bucurie Ţara va fi udă...

Să se ude toată ca o paparudă!

REFREN...

2010-12-17T14:50:00.015+02:00

DE CE pentru România?

Probabil că emisiunea „Zece pentru România” şi toată manipuliada realizată de câţiva ani buni de Mihai Tatulici şi-a atins scopul şi ţintele. Toate! Pentru că ultima parodie din acest bussiness-show bine ales, bine jucat şi alţi oameni de bine, va rămâne de pomină. Întâi, ediţia locală de Transilvania, un fel de varză a la Cluj, în care de ce Emil Boc sau omul cu coasa să nu fie slăvit pentru faptele lui de fost primar al Clujului... Am spus slăvit, pentru că proslăvit nu poate fi decât însuşi preşedintele, cu nume atât de reprezentativ pentru ţara tuturor VântUrilor... Băsescu... Biensur, la Bucale, adică la Bucureşti, de unde răsare soarele prin şuviţele blonde ale preafrumoasei Elena Cocoş. Că Pupincurici l-a premiat pe Băse-Vodă... cel mai contestat preşedinte etc. etc., nu-i marea poantă a acestui show... Marea poantă e că a apărut o verişoară de pe la mama Constanţa, care ţuşti pe scenă şi hopa a luat premiul vărului... Care văr? Prin Turcan clopoţel nu-şi aminteşte de o asemenea verişoară. Punct! Am mai văzut o chestie albastră şi cam de aceeaşi înălţime cu maestrul Pupincurici. O doamnă îmbrăcată pur şi simplu într-un... sarcofag! Urma să mai iasă şi mumiile pe stradă şi nici Eugen Ionesco n-ar fi putut să scrie un absurdus-autenticus ca cel (cacofonie voluntară!) de miercuri, 15 decembrie 2010, de pe Realitatea TV.

2010-12-15T17:25:00.037+02:00

„Rocada mică”

Acest articol gândit alaltăieri, când s-au întâmplat faptele, probabil că trebuia să-l postez ieri... aşa că-l scriu doar azi, cum se întâmplă de fiecare dată când timpul de sub Tâmpa, conform teoriei lui Schumann, s-a prescurtat cotidian, de la 24 de ore la 16. Îmi pare sorry că vă ofer sarmale reci gătite alaltăieri, încălzite ieri şi de mâncat azi!...
N-am auzit până acum nici un analist sau cititor în stelele politicii româneşti să decripteze, mă rog să facă hermeneutică pe ce se întâmplă pe la casele boiereşti şi ciocoieşti de la Bucureşti. Deşi mă aşteptam, de pildă, la un Radu Tudor, la un Emil Hurezeanu sau chiar la un Cristoiu şi, „biensur”, un CTP s-o dea pe goarnă... Asta, ce m-am prins eu, nu că-s mai deştept, dar „se vede”, vorba lui Iţic scărpinându-se la spate. Eu i-am zis „rocada mică”, cunoscătorii de şah ştiu ce înseamnă. După ultima ispravă politico-sportivă, cu datul de-a tumba automobilistică, Victor Ponta, preşedintele junior al PSD, scăpat teafăr pe şosea, scoate o perlă pe eşapamentul vorbirii, de zile mari: „Băsescu e dracu!”. Ştim ce înseamnă în mentalul colectiv şi parcă ni-l şi imaginăm pe atât de veselul nostru conducător, cu corniţe, după ce a purtat, rând pe rând, şapcă de „marinel”, pălărie, fes, clop... şi cine ştie ce s-o mai găti până mâine-poimâine. Păi, ce faci nene, când auzi de dracu? Fugi şi tu de el, cum fuge dânsul de tămâie. Nu te duci la el în Tartar, dacă vrei să te socoţi pe bune creştin şi să nu te sfădeşti cu anturajul lui Dumnezeu. Dar Pontuţă... s-a dus! Şi i-a luat cu el şi pe Dra...gnea, simplă potriveală de prefixe, dar şi pe Niţă al nostru de sub Tâmpa, care, mi s-a părut mie, că cam radia la preşedinte. De ce s-or fi dus, dom'le, la întâlnirea de la Cotroceni, convocată de Băsel, la care Crinel şi Motănel lipsiră premeditat? Ceva cu statul social, apoi ceva cu frumoasa Robertuţa din pădurea de adormit copiii a PDL... Vrăjeală! Când taman de dimineaţă, fleoşc una fix în bot lui Geoană, care va trebui să nu mai cânte la muzicuţă vreo şase luni, suspendat din partidul al cărui preşedinte fu până după faza pepenii, bietul „Mihaela, dragostea mea, am învins!” plăteşte abia a cum, când trebuie, prostia de a fi fost ce i-a cobit Ion Iliescu, înainte să purtat de Vântu... în decembrie 2009 spre... „Un fleac! I-am ciuruit!”. Cică, ce legătură să aibă Ponta cu Băse, una cu alta, Anastase cu Geoană? Păi, are! Căci se pregăteşte, simt eu în rinichi, „rocada mică”! Adică, na Geoană, ia Anastase!!! Probabil, la începutul noii sesiuni parlamentare de la anu'. În sensul că, PDL va obţine preşedinţia Senatului, cu vreun greu sau semigreu din dotare, iar PSD preşedinţia Camerei Deputaţilor, poate chiar cu un Ponta preşedinte... că doar nu cu vreun Năstase de dragul rimei cu Anastase... Contra buget, votat, împărţit frăţeşte între cele două fese ale fostului FSN, care au mai făcut treabă şnur, nu vă gândiţi la rimă, împreună. Dar, cea mai cea mai chestie, convenabilă pentru PDL, este două chestii cu schepsis fiecare. În prima chestie, se scapă de situaţia naşpa, când lipseşte preşedintele din dotarea ţării şi se întâmplă să primească Boc onorul, neconstituţional, l-ar putea primi poate un Filip, poate un Pereş, mai ştii, poate şi un Blaga sau un Berceanu, senatori din dotarea portocaliilor. Dar dacă se întâmplă şi mai naşpa, ca fostul suspendat să recidiveze şi să mai fie suspendat odată şi supus votului popular, preşedintele interimar ar fi, se gândeşte unii, cam cum a fost fostul buldog de interne, care l-a cam făcut în culise preşedinte a doua oară pe actualul, ştiu eu exact ce spun. Ei, ce ziceţi de „rocada mică”? Jur că nu ştiu, dar pe cuvânt că simt că cam aşa ar putea fi!...

2010-12-02T18:40:00.037+02:00

La mulţi ani, români!
Huuooo, nenorociţilor!
Ptiu, javrelor!

...Cam asta trebuia să scriu eu ieri, de Ziua Naţională a ceea ce a mai rămas din România. Mare cândva şi dodoloaţă, măreaţă altcândva, chiar şi când era confiscată de roşu, ţara noastră, tricoloră, cea de toate zilele, din steme, din steag, din sabia voievozilor, din casca eroilor, din munca ţăranilor şi muncitorilor, din frumuseţea poienelor cu ghiocei, din bogăţia holdelor sale, Ţara mea, cândva bucurie, dulce şi mult prea tristă Românie...
Dar m-am abţinut, că n-am vrut să vă stric ziua. V-a stricat-o însă Boc, care s-a dus ca un dobitoc, ad-hoc, să facă poc, prin preajma Arcului de Triumf, prin care au defilat cândva oştenii neatârnării noastre şi ai libertăţii noastre, azi pângărită, azi confiscată, azi batjocorită... de aceşti idioţi care ne conduc... Ia mai dă-o dracului de libertate!... Pe criza asta... ce vă mai trebuie vouă, compatrioţi, zi naţională, mâncare, salarii, doctori, profesori... şi chiar aer şi apă...? România e a noastră, e SRL-ul nostru, e societatea noastră comercială! Şi, dacă vrem noi, mergem mâine la Registrul Comerţului şi o şi desfiinţăm!...
Preşedintele n-a putut să primească cunevita onoare de la Garda de băieţi frumoşi, cu chipiuri din vremea lui Cuza, că dânsul plecase la un summit, undeva prin răsărit, să doarmă liniştit... Somn adânc naţiune, noapte bună păsărele... Pardon, vreau să zic păsărici, găozari, tonomate, oligarhi, oligofreni şi moguli... Linişte, ce dracu!
Ţara adevărată era tot la Alba-Iulia, ca acum 92 de ani şi scanda Unirea Basarabiei cu România, încă o dată, în timp ce tinerii ei entuziaşti purtau steaguri tricolore, dar şi albe şi cu cap de porc desenat la mijloc, în locul găurii din steag... Bineînţeles, reprezentând politicianul român, omnivor şi şi cu şorici şi obraznic omniprezent în acest prezent de tot rahatul porcului. Ieri, alaltăieri, ca şi astăzi, Ţara era tristă, mai cădeau soldaţii seceraţi de frig, la antrenamentele pentru Ziua Unirii... O Armată Naţională în hipotermie, asta ne mai trebuia, acum, la câteva săptămâni după ce militarii români fuseseră sfârtecaţi, nu pe câmpul de luptă, ci de muniţia expirată în poligonul de la Cincu. La Bucureşti, unde răsare soarele, dar şi legumicultura, ca să revenim tot la Bucureşti, bineînţeles că se împărţea cu gamela mult iubita şi stimata fasole naţională, asortată cu cârnaţii afumând abitir Piaţa Moghioroş, c-aşa-i românul când se veseleşte...
Şi-am uitat să vă mai spun, dragi români şi vouă, nenorociţilor şi javrelor, că aproape peste tot în ţară, şi la Alba, şi la Bucureşti, huiduiala şi fluierătura constituiau partiturile muzicale cele mai alese, ale „Corului Sclavilor”, care cu deosebită recunoştinţă ca popor alegător, din ce în ce mai trist şi imbecilizat de disperare, îşi exprima din adâncul inimi sentimentele cotidiene. De Ziua Naţională! Zi în care, în acest an, nu pot să spun decât ptiu şi huo! Mă iertaţi pentru sinceritate...

2010-12-02T18:08:00.027+02:00

Scrisoare nimănui

Mereu sărac, furat mereu
Mereu uituc, rebel mereu
Trezeşte-te poporul meu
Eşti singur ca un pui de cuc
Rebel mereu, mereu uituc
Furat mereu, mereu rebel
Mereu cu armele-n rastel
Şi câteodată mameluc
Şi câteodată chiar tembel...
Nu ştii că capul lumii-i chel
Popor rebel, popor tembel
Furat mereu, sărac mereu
Părinţii în mausoleu
Copiii uzi în heleşteu
Sau duşi în cele patru zări
S-apuci nu ştii pe ce cărări
Popor furat, popor sărac
Precum fasolea pe harac
Entuziast te uiţi la cer
La sfinţii toţi în adulter
Mai e pe-acolo vreun dulgher
Să fie ţintuit pe cruci
Tu crucea lui acum o duci
În carul boilor uituci
Popor de slugi şi mameluci
O iei la buci, mai şi îmbuci
Căzut sub lemnul bietei cruci
Popor izmană, popor bou
Băgat cu morţii în cavou
Băgat de viu azi în pământ
De-ai fi chiar tu poporul sfânt
N-ar trebui să porţi în veci
Mereu cărări, mereu poteci
Care te duc şi te aduc
De unde pleci, popor uituc
S-ajungi de vrei direc în pisc
Tu propriul vârf şi obelisc
Pe care scuipă proştii iar
Sub foc te-ai prăbuşit Icar
Şi-ai plâns orbind precum Oedip
Priveşte-te, ai totuşi Chip
Priveşte-te, trezeşte-te
Tu singur miluieşte-te
Că dacă miluit vei fi
Şi Dumnezeu te-o milui...

2010-12-01T22:04:00.126+02:00

O postare pe care n-am putut-o posta ieri...

Întâmplare sau nu, coincidenţă sau nu, stau în dubiu să cred sau să nu cred că pe lumea asta nimic nu este întâmplător. Şi că suntem atât de supravegheaţi, de controlaţi, atât de jos, cât şi de sus, cel puţin unii dintre noi... Şi e normal să fie aşa! Dacă cumva scapără un bou chibritul şi aprinde, fie Baia Comunală de la Braşov sau clădirea de alături, prin contaminare, fie planeta sau ţara. Doamne fereşte! Ei nici chiar aşa, un neica-nimeni ca mine, cum aş putea fi eu ăla care poate să facă aşa ceva. Şi dacă mi-ar trece cumva prin cap să fac pe Nero între căpiţele cu fân ale serviciilor (circulaţie, meteo, serviciul de gardă etc.), nu înţeleg de ce nu mi se ia chibritul. Aşa că înţeleg de ce se suflă în el, când e aprins şi se vede zgămâia din curu' pivniţii. Dacă mă înşel, s-ar putea să fie vântul care bate fără vină...
Să vedeţi ce întâmplare publicistică mi se întâmplă fix ieri. Asta, după ce zilele trecute făcusem vorbire pe ici pe colo, chiar şi pe blog, despre o întâmplare, ba chiar mai multe, cu preşedinţi. Între altele, povesteam că în 2000, înainte să-mi bag dreapta la ţâţâna urnei să-l introduc împăturit pe Ion Iliescu, ca să nu iasă Vadim preşedinte, Gigi Fulga, braşovean de-al nostru şi persoană importantă în anturajul eminenţelor prezidenţiale (drept răsplată, avea să ajungă chiar director SIE), m-a sunat la telefon să-mi ceară sfatul, părerea (ştia că mă pricep şi sunt inspirat) ce să facă senzaţional, ce replică pe măsură să dea şi cum să contracareze atacul de cu o zi înainte pe finala prezidenţială, al Tribunului împotriva Papaşei... Atac bine ţintit până în subliminalele noastre ultrasensibile la zgândăriciuri. Cum că (şi era adevărat!), prin anii când eu mă năşteam, junele student la Frundze Moscova, Marcel Ilici Vladimir Ion Iliescu, ar fi semnat un articol în „Komsomolskaia Pravda” despre... căpcăunul american... Şi i-am sugerat domnului consilier de atunci şi am constatat cu stupoare că sugestia s-a transformat a doua zi în faptă electorală prezidenţială, să replice arătându-l cu deş'tul pe Vadim drept cântăreţ al savantei, mai târziu devenită sinistră de serviciu. Ne-am distrat serios, în familie, când l-am văzut pe Ion Iliescu recitând din Vadim Tudor dedicat Elenei Ceauşescu... Pentru că tot am adus vorba zilele astea de Tovarăşa şi în ultimele două săptămâni n-am fost cuminte deloc la televizor, unde, împreună cu Mircea Sevaciuc, am reaprins sensibilităţi din istoria noastră recentă, post, dar şi din cea comunistă, dând voce şi unei părţi şi celeilalte în abordarea istoriei, fie vorba între noi, şi una şi alta tăvălugite, nu era normal să primesc şi eu replică de la Mama Natură a Întâmplărilor Pur şi Simplu Coincidente? Şi-am primit... Cred eu, destul de la obiect. Citesc în Jurnalul Naţional de ieri, ediţie cu tiraj impresionant şi număr de colecţie cu Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra DVD şi o calificată agendă de pagină specială 6, o destul de justificată publicistic şi moral paralelă între două Elene marcante ale ultimilor 50 de ani, Elena Ceauşescu şi Elena Udrea, ca Cabinete nr. 2 la doi preşedinţi socotiţi dictatori şi amândoi cu „escu”, unul Nicolae, cizmar, altul Traian, marinar. Titlul citează un vers al nu ştiu cui, „Azi Ţara te slăveşte-n versuri, Femeie Eroină”, de prin 7 ianuarie 1989, când prin astfel de omagii, cu miile, era sărbătorită ziua de naştere a Tovarăşei. Subtitlul: „Cadrele de n[dejde aduc un omagiu primei Elene”. Şi un alt subtitlu încorporat: „Albastru de Voroneţ şi frunza de Pleşcoi”, aluzie la ochii albaştri ai primei doamne de atunci şi la frunza publicitară a primei doamne din politica de azi. Se citează din patru-cinci autori omagiatori, la fiecare din cele două Elene. La cea de azi, evident, corul Flutur-Oltean-Anastase-Turcan... Iar la cea de ieri, a dracului potriveală, din sutele de glasuri de poeţi ai socialismului, unii chiar cu operă importantă şi nume sonore de ieri şi de azi, mă găsiră pe mine să mă dea exemplu, cu unica mea poezie dedicată Elenei Ceauşescu. Lângă, doi-trei muncitori şi încă doi poeţi foarte puţin cunoscuţi, dintre care unul tot braşovean. Mă doare-n cot că m-au exemplificat la gazetă, deşi sunt mândru că nu e vorba de o gazetă oarecare, ci ziarul naţional nr. 1 de azi. Recunosc şi că mi-au luat-o un pic înainte la un proiect publicistic, pe care de altfel l-am anunţat. Un volum intitulat „Po(i)ezii din Epoca de Aur”, unde voi publica, am şi declarat public lucrul acesta, inclusiv cele câteva texte închinate partidului şi celor doi „conducători iubiţi”. În ce conjunctură s-au produs aceste texte, cu toate că am scris zeci de texte împotriva regimului de atunci (unele chiar publicate, strecurate prin reviste!) este o altă chestiune, pe care o voi explica-o în acest volum. În ce priveşte poezia din care mi se citează vreo două strofe, subliniind şi lipsa mea de talent evidentă, mă văd obligat după o astfel de provocare să şi explic contextul în care a trebuit să o scriu.
În anul 1987 am început să scriu pe un caiet secret, pe care îl ţineam ascuns într-un sertar din fostul meu birou de secretar PCR la Codlea poezii şi alte texte, supărate rău pe regimul răufăcător, pe care îl slujeam, că n-aveam altul, după ce student fiind prin 1981-1985 mai scrisesem poezii împotriva prostiilor şi aberaţiilor acestui regim, pe care le-am şi citit unor colegi şi cu mult mai înainte, prin anii '70, după ce Nicolae Ceauşescu a întors-o spre Coreea, am scris o juma' de caiet de texte, care mă puteau trimite cu siguranţă la o necesară reeducare. Ca elev răzvrătit de liceu, între anii 1972-1977, ultimul la seral, am fost sfătuit să mă cuminţesc. Ca muncitor la Fabrica de Mobilă din Codlea, între anii 1976-1981, unde devenisem un fel de lider de opoziţie, de asemenea. Revenind la ianuarie 1989, când am publicat într-o carte poezia citată în Jurnalul Naţional, eram într-o situaţie destul tâmpită. Ştiam că se apropie sfârşitul cuplului prezidenţial, ba chiar fusesem avertizat de colegi de la Judeţeana PCR că urmează o Perestroikă şi un Gorbaciov pentru România. Ba chiar se rostea vârtos numele lui Ion Iliescu. Caietul pe care am scris după revolta muncitorilor de la Steagu Roşu, până prin '89, mi-a dispărut într-o zi din acel sertar... Citisem câteva poezii care miştocăreau pe Nicolae şi Elena Ceauşescu unor prieteni, neprieteni, cunoscuţi şi tovarăşi. Probabil, lui Ioan Popa, actualul preşedinte al notarilor publici, pe atunci coleg cu mine la Codlea, unor amici literari şi artistici, Aurică Păduraru, Doru Clinciu, Korci Caroly şi alţii, cu siguranţă colonelului Alexandru Algeorge, şeful Miliţiei Codlea şi colegul meu de pescuit (până în anul 1987, când după revolta de la Braşov mi-a spus în maşina Miliţiei: „Tovarăşu' secretar, raportez... Eu mă pensionez!” şi s-a pensionat), tot cu siguranţă prietenului meu, dispărut după Revoluţie, Alexandru Bărbăcioru, instructor al CC al PCR, căruia i-am zis, la mine acasă, de faţă cu fiul său, Tibi (astăzi un avocat excepţional), „trebuie să-l răsturnăm pe Ceauşescu!”, probabil prietenului meu Peter Foof, directorul Fabricii de Mobilă, care când mă duceam la el la birou şi vorbeam dădea televizorul şi radioul foarte tare, tot probabil colonelului Marian Georgescu, comandantul Penitenciarului Codlea şi nu-mi mai amintesc dacă unor colegi activişti de partid sau lectori şi propagandişti, Valentin Bodea, Dan Brudaşcu, Tom Pirău, Gheorghe Onuţ, Luana Popa, Munteanu, colegul de la Săcele şi cel de la Predeal, cu care scandam împreună la mitinguri, „Sila noastră şi mânia/Ceauşescu România!” în loc de „Stima noaştră şi mândria” şi „Ceauşescu- cretin e!” în loc de „Ceauşescu-PCR!”. Nu mai ştiu dacă lui Octavian Căpitanu, care fusese mutat disciplinar la Mecanică Codlea, ca inginer şef, directorului comercial Cotănescu sau directorului general Marcel Munteanu, care m-au rugat, tot în '87, să le aduc şi lor de la Bucureşti 100 de exemplare dintr-o carte incendiară a lui Adrian Păunescu şi nu mai ştiu nici dacă directorului general de la Colorom Codlea, Dorin Gagionea, căruia în Decembrie '89 i-am cerut să ne dăm demisia din partid şi el crezând că sunt provocator s-a speriat... nu mai ştiu dacă le-am citit şi lor poezii naşpa, înainte ca să-mi dispară caietul cu peste 100 de pagini... În plimbările mele de la Codlea, pe sub poala pădurii, cu Ioan Alexandru sau Adrian Păunescu, le-am citit atunci poezii de acest fel şi amândoi m-au sfătuit să fiu mai prudent şi să mă feresc mai ales de şoferii mei.
În 1985, chiar de 1 Decembrie, am mers împreună cu Adrian Păunescu la Alba-Iulia... Şi în 1987, tot de 1 Decembrie am mers împreună cu Poetul şi cu poetul Constantin Preda, cu alte câteva persoane din anturajul lui Adrian Păunescu şi din anturajul meu, pentru a doua oară la Alba-Iulia. Trecuseră doar două săptămâni de la Revolta Muncitorilor braşoveni şi evident discuţiile, în prezenţa Episcopului de atunci de Alba, Emilian Birdaş şi a unui grup de câţiva zeci de preoţi, subiectul a fost revolta şi arestările acestora... Când m-am întors la slujbă, m-a căutat un ofiţer de Securitate, care mi-a cerut, m-a rugat frumos, subtil chiar, să-i povestesc cam ce-a fost acolo... „Ce vă interesează? Păunescu, nu?”, „Da!” „Şi cum vreţi să procedăm? Vă povestesc şi dumneavoastră notaţi? Sau vă scriu eu un Raport despre Adrian Păunescu?” „Aţi putea să-mi scrieţi un raport?” „Cred că da. Când vă trebuie?” „Cât de repede puteţi” „În două zile e bine?”„Perfect!”. Când a venit după „raport”, n-a venit singur, ci cu un superior. Direct la mine în birou, nu în cârciumă unde îmi propusese să-l torn pe Adrian Păunescu. Scot un plic de A4, închis, în care erau scrise 9 pagini. „Totul despre Adrian Păunescu. Omul şi opera”. Credeam că o să ia plicul şi o să plece. Le-am oferit şi un coniac albanez, dintr-o sticlă pe care o ţineam pe un dulap sus, sub capul din bronz al lui Mihai Viteazul, care era mai sus în ierarhie pe verticală decât portretul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, care era obligatoriu să fie cel mai sus pe perete. Ofiţerul deschide plicul, începe să citească, evident nu găseşte ce caută, se uită supărat la mine, după care îi întinde prima pagină superiorului... „Uitaţi-vă şi dumneavoastră, tovarăşe colonel! Cred că-şi bate joc de noi!” „Uite ce e tovarăşul secretar, pe noi ne interesează alte informaţii decât cele literare, pe care le-aţi scris dumneavoastră aici! Dacă vreţi să ştiţi, acest Adrian Păunescu este un trădător de ţară, care a mai omorât şi copii la Ploieşti!” „Ce vorbiţi?! Trădător de ţară, cum ziceţi, este Pacepa, omul dumneavoastră, care a fugit cu secretele României la americani!” „Mai vorbim noi! O să-l informez şi pe tovarăşul Prim-Secretar Preoteasa, ca să ştie ce oameni are în subordine...” „Păi, din câte ştiu eu, Securitatea n-are voie să racoleze informatori dintre activiştii de partid, decât cu aprobarea tovarăşului Prim-Secretar. Aveţi această aprobare?” Au plecat bombănind şi habar n-am ce s-a mai întâmplat, decât că la vreo două săptămâni după aceea, Petre Preoteasa mi-a zis „Ai grijă ce vorbeşti cu ăştia...” După mulţi ani, prin '90, când Petre Preoteasa şi Dăogaru erau în Penitenciarul Codlea, le-am luat un interviu şi i-am amintit lui Preoteasa episodul, povestindu-i după ani şi faptul că Adrian Păunescu a vrut să vină la Braşov în 15 noiembrie 1987, fapt confirmat de poet şi pe MIX2TV, într-o legătură telefonică cu subsemnatul moderator, cu câteva luni înainte să ne părăsească...
Un singur episod mai amintesc acum, înainte să revin la dedicaţia pe care i-am făcut-o Elenei Ceauşescu, în împrejurări ca acestea descrise mai sus. Prin vara anului 1988, l-am invitat pe poetul Ioan Alexandru la Sere Codlea, la o întâlnire de neuitat, cu câteva sute de oameni, în care pe lângă cunoscutele sale poziţii publice faţă de Dumnezeu şi Biserică, s-a vorbit şi despre preşedintele Italiei, care adunase poeţii Europei să-i asculte, în contrast cu ce făcea Dărâmătorul de Biserici în România. La aceeaşi întâlnire, am organizat, pe răspunderea mea, fără aprobare şi cu împotrivirea Secţiei Propagandă a Comitetului Judeţean PCR, prima şi singura expoziţie după 1944 a fostului pictor al Curţii Regale, Aurel Bordenache, pictor interzis de regimul comunist, care trăise în toată această perioadă la Codlea... Dacă scriitorii Nicolae Stoe şi Doru Munteanu au fost prezenţi în public, Maria Cebuc şi Dumitru Cristea, nr.1 şi nr. 2 în propagandă, au venit şi când au văzut ce se întâmplă, au părăsit imediat întreprinderea, probabil ca să nu fie implicaţi. Bineînţeles că s-au supărat pe mine...
După toate acestea, o şoaptă prietenoasă mi-a spus că trebuie să fac ceva să mă reabilitez, că-i pe nasoale rău. Nimeni altul decât unul din cenzorii literari ai Revistei „Astra”, care m-a sfătuit, nu m-a şantajat, că ocazia ar fi ziua Tovarăşei, din 7 ianuarie şi „ar fi bine” să scriu o poezie pentru volumul omagial, care se pregăteşte. În volum au publicat peste 100 de autori, unii cu mult mai importanţi decât mine. Mă bucur nespus că după 23 de ani, fix în această perioadă, fragmente din „faimoasa” mea poezie au fost strecurate inteligent şi la ţanc, într-un context cu Adrian Păunescu şi într-un alt context cu Elena Udrea, în cel mai important ziar din România şi întâiul ca tiraj. Vă mulţumesc, băieţi! Dacă tot m-aţi provocat...

2010-11-30T13:03:00.004+02:00

O scurtă completare
la erata de ieri

În decembrie 2009, când s-a reales „Escu”, am uitat să vă spun că în primul tur am votat tot „Escu”. Adică, pe Crin Antonescu. Şi nu mă laud, dar am convins încă vreo 300 de tineri să meargă la vot şi să voteze la fel. Ce m-a determinat ca în turul doi să votez tot „Escu” a fost un miting macabru organizat de nişte roşii şi galbeni (bostani), care au străbătut Braşovul, în convoi cu un dric... sugerând moartea lui Băsescu.

P.S. Revin mai târziu pe blog, pentru că azi dimineaţă am primit replica inteligentă (în Jurnalul Naţional) la acţiunile mele de pe TV şi blog (Comunişti versus anticomunişti) realizate împreună cu Mircea Sevaciuc. Dacă noi atacăm tema la Braşov, încercând o unitate a oamenilor şi răsună până la Bucureşti... N-avem decât să le mulţumim supraveghetorilor permanenţi ai Patriei Române, ca nu cumva Ţara să se molipsească de vreo tuse măgărească...

2010-11-29T17:00:00.011+02:00

2 erate la textul de mai jos
1. Cartea lui Mircea Sevaciuc, al cărei titlu l-am citat din memorie, se numeşte „15 noiembrie – Ziua demnităţii”, memorii şi nu „15 noiembrie – Ziua care nu se uită” cum am scris. La pagina 39 a cărţii există subtitlul „15 noiembrie – Ziua care nu se poate uita” şi probabil de acolo mi-a patinat memoria, se mai întâmplă, scuzaţi-l pe blogangiu...
2. Tot mai jos am scris că în '92 am avut de ales între Raţiu şi Câmpeanu şi nu l-am votat pe Ion Iliescu, ceea ce e adevărat, dar numai că se întâmpla cu doi ani mai devreme, în „Duminica Orbului”, când cu ochii închişi aproape toată naţia a votat emanaţia... În '92, am votat în primul tur, Mircea Druc şi în turul 2, Emil Constantinescu şi nu regret votul. Că regret regresia care s-a întâmplat după aia (dar am avut şi creşteri!) e o altă chestie cu trestie...

2010-11-25T18:22:00.136+02:00

O postare nefinalizată,

de joi, 25.11.2010...

despre fecaloizii

cu faţă umană

şi necesitatea

unei REVOLUŢII ANTICĂCAT!

Recunosc! Sunt un cronicar emoţional. Al zilei. De Azi. Ieri, parcă era altceva. Alaltăieri... Mereu e naşpa. O, tempore, de supt Tâmpa! Azi a fost o zi de căcat. Cel puţin pentru mine. Poate şi pentru alţii. Din ce în ce mai mulţi, o văd, o simt, o ştiu. Din aceleaşi motive. Sau din motive diferite. Hai să facem o revoluţie anticăcat! Că una antimămăligă s-a făcut şi pot glumi macabru... cu bulion... iertaţi-mi comparaţia imbecilă! Ce bine că nu există şi o poliţie, ca să nu zic o miliţie, a Internetului. Tâmpită, precum cea a Audiovizualului. Pe blog pot totuşi să scriu cum simt. Pe căcaţi nu-i mai trage nimeni la closet. Şi nu-i mai ia apa. La televiziune, ca moderator, nu pot, deşi simt ca atare, câteodată, să mă exprim cum simt... De la galben fecaliu spre portocaliu şi până la maron cacofon şi brun de nebun. Precum tot mai mulţi, supăraţii din acest oraş, cândva Stalin, azi Scripcaru şi, din această ţară, cândva Republica Socialistă România (RSR), azi Republica Supravieţuistă România (tot RSR), în frunte cu Dăscălescu boc-Dobitoc, prim-ministru şi Băsescu Trăienel-tembel, dragul de el, tot înainte domnule preşedinte, navigând peste ţara fiebinte spre cât mai multe morminte, că Ţării abia acum îi creşte măseaua de minte... Mi-aş lua înapoi votul dat lui Scripcaru şi ajutorul incomensurabil şi moca, acordat în 2004, să se suie cu braşoavele noastre şi apoi cu ale sale călare pe Tâmpa, că-şi merită numele... Dar nu mai pot... că semaforistul din 2004 şi întemeietorul fisurilor anale din patrimoniul imobiliar al Braşovului (ştia el ce zice!) e atât de sus, că l-am pierdut printre nori, unde dânsul e cu capul. Cum mi-aş lua votul înapoi dat lui Băsescu în turul doi 2004, când ca să vezi, ce-am ales... „Măi, Adriane, ce blestem pe poporul acesta să aleagă între doi foşti comunişti!”. Şi, tot înapoi, mi-aş da pielea de pe vot, la Referendumul din primăvara lui 2007, când revoltat, pe bune, că suspendacii l-au suspendat, eu m-am autosuspendat în solidar cu preşedintele, speriat şi încolţit de 322. Totuşi, pe ăsta ultimul, la vot mă refer, de anul trecut, decembrie, dat tot lui Traian Băsescu, nu mi l-aş lua în întregime înapoi, ci m-aş abţine, oricât m-aţi înjura unii de mult... Dar eu sunt sincer. Pentru că Geoană mi se părea şi s-a dovedit că e aşa, mult mai prost decât prostănac cum l-a făcut Tataia Iliescu, căruia odată în Kiseleff, în particular, i-am spus prin '96-'97, după alegeri, că am ales un preşedinte... „mult mai prost decât aţi fost dumneavoastră...”, adică pe Milică cel cu barbă ca mine şi cu frică că pică sub voltajul sistemului... Şi aici m-aş abţine acum dac-aş mai putea... Pentru că în '96, l-am votat şi l-am susţinut emoţional şi incandescent, cu speranţă şi ziar, pe Emil al Schimbării. Care, după aceea, a născut controversa că schimbarea a fost în mai rău decât în mai bine şi în 2000 mi-am sucit mâna, mi-am băgat deş'tele la ţâţâna urnei şi l-am votat pentru prima dată pe Ion Iliescu, împotriva lui Vadim Tudor... Ba chiar i-am sugerat consilierului său, Gheorghe Fulga, ce replică să-i dea imagistic vorbind lui Vadim în finală, la atacul acestuia cu scoaterea din praf a articolului junelui Iliescu publicată în capitala URSS „Căpcăunii americani”... „Păi publicaţi-i şi voi odele închinate Elenei Ceauşescu, dar atenţie, nu lui Nicolae Ceauşescu, că asta vă costă”... (Precizez că candidatura mea la Primăria Braşovului pe PRM în 2008 nu s-a datorat lui Vadim, ci prietenului meu, senatorul de atunci Nicolae Iorga, colegilor din presă şi PDL-ului local scripcariotizat până la paranoia). În '92, în „Duminica Orbului”, când poporul cu mic cu mare vota Vladimir Ilici Marcel Ion Iliescu, eu m-am hotărât greu între Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu pe cine să votez dintre ei. Şi am votat! Şi eram fost comunist, ba chiar mic nomenclaturist, dar nu asta-i marea chestie. Marea chestie e că pe votul nostru se urcă mereu proştii, care ni se par ai noştri şi ne împroaşcă mereu cu căcat, ne toarnă căcat în viaţa noastră de zi cu zi şi ne fac de căcat oriunde vor şi oriunde pot...

Şi acum, nu vi se pare normal că ar trebui să facem o revoluţie a căcatului? Folosind toată hârtia igienică post-rebelă din România? După ce revoluţia mămăligii explodată acum 21 de ani şi mestecată cu făcăleţul roşu, apoi breaz şi acum portocaliu, ne-a adus mai rău de cum am fost?

Acum, la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie, oscilez între două simboluri. Cel puţin pentru Braşov, dar şi pentru Ţară, evidente ambele. Simbolul „Noiembrie”, mai bine zis „15 Noiembrie” şi simbolul „Decembrie, 22”, care se apropie. Tocmai am terminat de citit cartea lui Mircea Sevaciuc „15 Noiembrie – Ziua care nu se uită”, pe care n-o comentez acum ca un cronicar avizat de carte. O carte excepţională, ce ar trebui citită, de la şcolari şi până la pensionarii din parc, mă voi explica altădată de ce. Cronologic, cartea începe în 15 noiembrie 1987 şi se termină... prin 2007, faptele oribile făptuite de fecaloizi şi descrise de autor fiind, în opinia mea (nu doar de „fost”!), e puţin spus LA FEL, ci cu mult mai abjecte, după 22, după '90 şi chiar în noul mileniu, cu gaura lui neagră cu tot. Cu Mircea Sevaciuc am început un set de emisiuni la MIX2TV Braşov pe tema comunismului şi luptei anticomuniste. Pe vreo 150 de ani per total glob şi vreo 50 din carpato-danubiano-pontica. Am terminat de citit cartea, ieri. Azi, e altceva. Adică, ce consemnez eu, în treacăt, cronicarul emoţional, spectator şi vieţuitor al zilei.

Revăd azi, luni, 29.11.2010 postarea nefinalizată. Ieri, tocmai am avut cu Mircea Sevaciuc o emisiune BRAŞOC, e bine ce am scris, e bine şi ce fac, promit să nu mai fac erori, promit să nu mai susţin idioţi şi ticăloşi, promit să nu mă mai las păcălit şi amăgit... Iar pentru a nu coborî steagul, care ar putea fi încă odată măreţ, pentru a nu-l mai lăsa să fie pătat de fecaloizi, cenzurez PS-ul despre doi dintre aceştia... Ar coborî şi tensiunea articolului şi poate să pice curentul... Altădată!

2010-11-23T20:47:00.005+02:00

În apărarea
lui Iosif Visarionovici Stalin!

Cel mai mare criminal roşu din toate timpurile, evident, nu se mai poate apăra în această lume pentru toate faptele care îl „legitimează” astfel. Şi cred că nici n-ar face-o, dacă cineva l-ar judeca, viu şi l-ar condamna la cules mărăcini pe fundul iadului şi l-ar lăsa să ardă în pucioasă... Dar noi, oamenii, n-ar trebui să ne amestecăm în treburile lui Dumnezeu, în Marea Lui Judecată, m-ar interpela vreo tanti din vreo sectă sau vreun nenea iezuit contemporan... Se ştie, istoric şi fix statistic, că mustăciosul cel fioros a trimis la moarte zeci de milioane de ruşi, nemţi, români, evrei, ţigani şi alte popoare... Se ştie de asemenea că a deportat în Siberii milioane de ucraineni, români, ruşi, letoni, estoni, azeri, armeni, ba chiar şi gruzini de-ai săi... Care, astăzi, alcătuiesc un ghiveci uman (iertat să-mi fie termenul!) în ţările din jurul fostei URSS şi actualei Rusii, de nu se mai înţelege om cu tovarăş. Ba chiar, basarabean cu român! Stalin a deportat milioane de europeni, pe care i-a dezrădăcinat din pământul lor şi i-a răsădit în pământurile altora şi invers. Pervers şi criminal procedeu, cu consecinţe greu de vindecat repede. Sigur că, în timp, vom fi poate un popor planetar, fratern până în fundamentul nostru cristic, dar până atunci... trebuie să trecem de 2012! Totuşi, nu Stalin deţine recordul şi nici întâietatea în problemele dezrădăcinării popoarelor, asociate cu crime aproape de neiertat. Vă mai amintiţi de coloniştii englezi, portughezi, spanioli, francezi, olandezi etc., care au „dăruit” umanităţii, cu mult înainte de Stalin, comerţul şi sclavia cu negrii din Africa şi din alte colonii! Tot ei, premergătorii lui Stalin, au decimat şi milioane de amerindieni, azteci, olmeci, tolteci, incaşi, mohicani... Popoarele trăitoare pe teritoriul plin astăzi de glorie globală, numit America. Şi nu e vina lui Vespuci şi nici a lui Columb. Cu atât mai puţin a unui Kennedy, Nixon, Clinton sau Obama. Ba, ultimul, aş glumi, deloc rasist, având în vedere originile sale keniene, n-ar fi ajuns niciodată la Casa Albă preşedintele celei mai mari superputeri mondiale. Văzute astfel, lucrurile sunt doar în alb şi negru. Atât am vrut să spun în apărarea lui Stalin. Arde-l-ar focul!

2010-11-22T16:25:00.009+02:00

Valurile Dunării...
la Budapesta

În raporturile emoţionale româno-maghiare din ultima jumătate a secolului XX şi chiar de la începutul secolului XXI, două nume de genii muzicale au fost mereu alăturate, ca un triumf al umanităţii împotriva obezităţii atitudinilor de la şovine la naţionaliste sau neprieteneşti mai subtile. Este vorba de George Enescu şi Bela Bartok, doi mari muzicieni ai secolului XX. Unul român şi altul maghiar. Recent, însă, la Budapesta anului 2010, din ţara vecină şi colegă de UE, Ungaria, îngemănarea acestor valori pe o scenă a fost anulată de presiuni aparent legitime (sper, nu ale publicului meloman maghiar), după ce inteligenţa culturală, tot budapestană, le acceptase firesc şi fără cenzură.
Despre ce este vorba? Teatrul Naţional din Budapesta a încheiat un contract cu oficialităţi române, diplomatice şi culturale, în vederea susţinerii unui spectacol de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie. Spectacol în care ar fi răsunat şi muzica universală a lui Enescu şi muzica universală a prietenului său Bartok. Dacă n-ar fi fost anulat, însuşi spectacolul, iată, la aceste presiuni. Pe motiv că maghiarii au pierdut, sub calendarul aceleiaşi zile simbolice pentru români, „teritorii” în Transilvania, în urma Tratatului de la Trianon.
Părerea mea moderată este că argumentul ţine de trecut şi astăzi devine stupid. Pentru că, dacă mi-aş exprima părerea nemoderată, aş scrie şi eu pe acest nesemnificativ blog un articol elogios pentru generalul Moşoiu. Braşovean de-al nostru, născut în Tohanul Nou care, în 1917-1918, când Armata Română îi elibera pe budapestani de regimul comunist al lui Bela Kun, a ordonat şi un gest simbolic cu conotaţii istorice, poate îndreptăţite împotriva unor nedreptăţi tot istorice, din punctul de vedere al românilor ardeleni: a arborat pe clădirea Parlamentului Maghiar o pereche de opinci. Bineînţeles, valahe! Că ungurii au cizme! Şi asta, nu doar să-şi facă, mai târziu, amiralul Horthy flotă de bărci din şorici la Balaton şi nici să facă schi nautic, tot în opinci, pe valurile Dunării... PostScriptum: Deşi nu sunt Sorin Oprescu, Gheorghe Falcă, Ciuhandu, Johannis sau chiar Scripcaru (ca să am calitatea de a aproba), eu aş fi total de acord ca de Ziua Maghiarilor, care se serbează pe 15 Martie, să se organizeze în marile oraşe româneşti concerte cu muzică maghiară şi universală... Cu Bartok, Enescu, Mozart, Beethoven, Ceaikovski, Rahmaninov...

2010-11-20T18:26:00.005+02:00

Şoric-ul şi şoriciul cu epoleţi

Comisarul Şoric, nume predestinat parcă să iasă în evidenţă, s-a arătat ca păduchele-n frunte, în urma războaielor interlope, cu împuşcături şi cămătari, din ţinutul de altădată al marelui nostru povestitor Ion Creangă. Mai ştiu eu pe Cineva din ţinutul Neamţ, care se arată la fel, prin Braşov... Başca, celebrul Pinalty care, bahic-euforic, lipea bancnote mari, într-o ştire, pe chelia unui lăutar ce-i cânta de inimă albastră... Că şi săracii, şi bogaţii mor, vorba cântecului. Tânărul şi ambiţiosul comisar cu muştar, o spun şi analiştii şi specialiştii în intestine (mă rog, interne), a gestionat ca un Garcea superior conflictele interlopilor zonali. După ce a făcut-o de lână plăviţă, a ieşit şi precum Păduchilă, să-l vadă şi să-l admire toată naţia-telenaţia, de bun ce e. Epoleţistul se răţoia la jurnalistele civilizate de la Antena3 şi Realitatea că i-au terfelit şi numele, şi epoleţii, şi nevasta, şi casa, pe altarul ştirilor recente de la Piatra Neamţ. A reuşit să ofenseze astfel ca un sifon agitat toată opinia publică. Ba chiar şi pe Preşedintele nostru absolut în materie de tupeu. Este printre puţinele situaţii ale istoriei recente, când cam sunt şi eu de acord cu părerea, în tot ce mişcă în ţara asta, a lui Tupeu-Vodă. A mai zis şi că solidaritatea şefilor de post locali cu Şoric, un apropiat al interlopului defunct, e nu numai naşpa şi incompatibilă cu haina, dar şi sancţionabilă cu norma internă şi i-a îndemnat din înălţimea-i supremă, pe solidarioţi, să demisioneze. Mare pagubă n-ar fi, dacă tot îşi fac de cap certaţii cu legea, cu sau fără efectivul complet...
E vremea să facem deosebirea între poliţiştii sindicalişti, de omenie şi caracter, din aproape toată România, care au demonstrat astă-vară în Bucureşti, cam fără aprobare, dar cu supărare mare şi pe bune şi aceşti solidari nemţeni în jurul fărădelegii şi cârdăşiei cu interlopii. Manifestări prezente şi ele vârtos în amarul zilelor noastre, cu evadaţi din belşug pe sub chichiţele procedurale, cu spânzuraţi în arestul poliţiei, cum este şi cazul recent de la Braşov şi cu tot tacâmul de rigoare. Poliţaii nemţeni „dizidenţi” (nu toţi!), care şi-au arătat şoriciul pe sub epoleţi, sunt incomparabili, ca gest şi simbolică a solidarităţii, cu poliţiştii care au aruncat câteva caschete, fără însemne, la picioarele Cotrocenilor, scăpând pe sub autocontrol şi acel „ieşi afară, javră ordinară!” atât de controversat şi de naşpa. Eu nici n-am înţeles că e vorba de preşedinte în rimă, ci de vreo jigodie de câine (să mă ierte patrupedele!) scăpat nehingherit de fostul primar general, care făcuse pipi pe zidul de la Cotroceni şi pe care armata de caschetari ai lui Vasile (Blaga, nu fostul câine din Modrogan, pentru cunoscători) îl urmăreau general să-i pună cătuşele pe labe... Sau să-l împuşte, că tot s-a vorbit că demonstranţii etalau şi tocuri de pistoale. Exista şi un precedent, la arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu, când zeloşii veniţi să-l salte pe Sov au tras matinal în laba câinelui. Deci, să ne înţelegem. Cu sau fără opinia fixă a preşedintelui, există în România două categorii de poliţişti. Una, onorabilă, cea mai numeroasă, a celor care aplică legea, în ciuda sărăciei în care trăiesc şi ei şi alta, sper, nu foarte mare, dar bine plasată în posturi-cheie, care îşi dă mâna slobodă cu certaţii cu legea. Eu pe ăştia am pus şoriciul din titlu! La care am alăturat şi celebra, de-acuma, onomastică a comisarului Şoric...
P.S. Aşteptăm cu interes marea răfuială dintre supergreii Internelor, Fătuloiu, Tobă şi alţii, care deocamdată îşi fac dedicaţii prin parcări bucureştene cu flagrante de operetă...

2010-11-19T13:20:00.006+02:00

ERATĂ

Toader Şteţca, în 1990, chiar a împărţit pământ locuitorilor din Săpânţa, nu doar „a încercat” să-l împartă (cum am scris, cu grabă!), mă corectează telefonic, la ora 12.36, Mircea Sevaciuc. Şi îi mulţumesc. Corectarea lui e corectă cu adevărul, care mi-a scăpat din tastatură. În rest, am avut o lungă discuţie telefonică (aproape 1 oră), cu puncte de vedere dinamice şi fierbinţi pe tema reconcilierii adevărate între români. Chiar şi între cei purtători de foste simple şalopete albastre şi cei purtători de foste carnete roşii de partid. Şi mai ales între valorile naţionale, în viaţă sau în posteritate, cum este şi cazul poetului Adrian Păunescu! Probabil, în emisiunea BRAŞOC de duminica asta, ne vom confrunta în idei şi emoţii, aşa cum am promis în 14 noiembrie, Mircea Sevaciuc şi Sussemnatul.

2010-11-19T09:31:00.064+02:00

Adrian Păunescu (postum!)

15 noiembrie 1987

Mircea Sevaciuc

seva'ciclon

Toader Şteţca

Miron Manega

certitudinea.ro

Gheorghe Iosif

portalulsindical.ro

15 noiembrie 2010

MIX2TV, emisiunea BRAŞOC

manzalaexpress.blogspot.com

şi alţii...

REGĂSIRE DE PROIECT NAŢIONAL

PRIN SOLIDARITATE VIRTUALĂ

O mare solidaritate românească şi o emoţie profund naţională am simţit foarte mulţi dintre noi, în momentele „transhumanţei” poetului naţional al contemporaneităţii, Adrian Păunescu, din casa de pe Dionisie Lupu, mai întâi la Spitalul Floreasca, poate... pentru un sperat medical transplant de cord (dar ce inimă puteai să pui în pieptul de clopot al lui Adrian Păunescu?!) şi mai apoi, în Pantheonul de la Bellu, în vecinătatea postumă a marilor Eminescu, Caragiale, George Călinescu, Marin Preda şi Nichita Stănescu...

O emoţie astrală, am putea spune, în acest început de noiembrie arzând clocotitor în culorile toamnei ca niciodată... Dar şi o solidaritate ad-hoc de conştiinţă şi iubire de patrie pentru cei care am rămas să purtăm mai departe greul stindard al expresiei profunde a unui popor cam mereu deznădăjduit, cam mereu încătuşat şi trădat de conducători, cam mereu risipit în secvenţe de carton şi tabloid cu idealuri şi modele de conjunctură, în loc de mari idealuri şi modele naţionale creatoare. În această emoţie m-am regăsit şi ne-am regăsit, poate mai mulţi decât speram... Cel puţin pe câţiva pot să-i numesc aici şi acum. Dar am făcut-o cumva în titlul ciudat al acestui material de blogspot.com. Unii dintre noi suntem bătrâni şi nu prea pentru Internet, această mare revoluţie universală a comunicării, după Guttenberg (Tiparul) şi Marconi (Televiziunea). Dar vin în urma noastră, de vreun deceniu şi ceva la noi, de ceva vreme mai mult la alţii, miile şi milioanele de „oşteni internauţi”, de la moşnegi la copii pe oliţă, care, dacă vor şti ce să facă cu această „armă” teribilă, vor schimba lumea. Eu sper în bine, iar nu în rău! De la afaceri cu viteza gândului, cum le definea Bill Gates şi până la marea comunicare universală din biblioteca virtuală a umanităţii, la care ne putem conecta democratic toţi copiii acestei planete de apă şi lumină numită Pământ. Se vorbea de o limbă universală şi iat-o! Sigur că, emoţia virtuală de contact fără distanţe, în faţa unui calculator, nu o poate înlocui, aş spune eu nostalgicul, pe aceea a taifasului lui tata-mare cu ai săi, în drum cu căruţele cu scânduri de la Mânzăleşti la Bucureşti, taifas cu vin şi pastramă la Crâşma Stanii de pe lângă Buzău, unde s-a inventat cunoscutul cântec „Radu Mamii” (trăieşte în Braşov un strănepot al Stanii!). Şi nici pe aceea a lui Moromete şi Cocoşilă din Poiana lui Iocan... Cum nici frumoasele zile şi seri (peste 1500, statistic vorbind!) ale Cenaclului „Flacăra” lui Adrian Păunescu şi ale marilor concerte ale altor creatori şi artişti. Emoţii vii ale miilor de oameni, unul lângă altul în planul fizic al comunicării...

Apropo, după moartea poetului, m-am întâlnit cu Mircea Sevaciuc (unul din cei 61 de surghiuniţi în 1987), pe care l-am invitat la emisiunea mea de pe MIX2TV Braşov, în duminica din 14 noiembrie a.c. Să vorbim despre Revolta Şalopetelor Albastre de la Autocamioane Braşov, de acum 23 de ani. Mircea a venit în studio împreună cu unul din cei mai tineri deportaţi de atunci, Florin Tulai, şi toţi trei am evocat momentul, în care ne-am regăsit fiecare, în posturi diferite, am tot vorbit despre asta. După emisiune, Mircea Sevaciuc mi-a vorbit despre întâlnirea lui recentă cu Toader Şteţca (vă mai amintiţi, primarul-haiduc al Săpânţei, arestat de criptocomuniştii lui Iliescu în anii '90, pentru că a vrut să împartă pământul fără aprobare de la FSN), întâlnire la care a participat şi poetul Miron Manega, o bună cunoştinţă a mea. Mi-a vorbit cu mult entuziasm atât despre Toader, care acum trăieşte la Paris, cât şi despre Miron, care, în Bucureşti, editează un fel de ziar online intitulat Certitudinea.ro. Dar şi despre ideea lui şi a lui Gigi Iosif de a înfiinţa online Portalul Sindical din România, lucru care s-a şi întâmplat a doua zi, pe 15 noiembrie. Mărturisesc că nu ştiam de aceste proiecte şi m-am racordat imediat, graţie tot Netului, mai ales că urma să revin şi eu pe blog, după o absenţă motivată (nu mă explic acum).

Şi am început să curg, împreună cu ei, poate spre un sens în care să ne regăsim, nu numai noi. După ce am semnalat revenirea pe blog, am accesat numele poetului Adrian Păunescu, să văd ce mai spun virtualiştii în postumitate şi am întâlnit ecoul emisiunii mele de evocare a lui Adrian Păunescu, la fratele de blog Hoinarnet, căruia îi mulţumesc. Am postat şi eu un text pe acest blog de continuitate a compasiunii şi admiraţiei contemporanilor internauţi faţă de Adrian Păunescu, puţin altfel decât au făcut-o şi o fac televiziunile, ziarele bune şi tabloidele. Am accesat şi Certitudinea.ro, revista online a lui Miron Manega, sub directoratul lui Mihai Eminescu, unde am găsit şi un interesant Proiect de Ţară. Iar în limita celor 2000 de semne admise, i-am adresat această scrisoare de salut, pe care Miron a şi publicat-o.

Scrisoare (pe care o fac) publică: Cocoană CERTITUDINE şi bre Ispravnice,
Aflu abia acuşica de existenţa voastră virtuală şi pentru asta, Miroane, eşti dator o bere lui Mircea Sevaciuc, care a mijlocit contactul.Unu. Constat că nu te-ai schimbat şi frumos îţi şade, matale, ca şi colaboratorilor, să „pliviţi” buruieniştea, cum te-ai exprimat în salutul editorial. Pe mine încă mă mai interesează Catedrala. În urmă cu vreo 10 ani, eu am tipărit un volum alb pe negru, scris tot cu vreo 10 ani înainte de a fi tipărit. Şi asta s-a datorat unui prieten comun, pe care eu l-am alergat prin Herăstrău, aruncând după el cu ziarul (Naţional, parcă!), în care matale mă „debutaseşi” încă odată la imatura vârstă de 43 de ani. Ştii povestea... facerea de bine... într-un fel, mă simţeam precum Coordonatorul dumneavoastră editorial şi moral, care îi alerga prin casa prietenului şi colegului său (pe madam Slavici şi pe chibiţul Maiorescu), să le dea cu Ediţia Princeps în cap, că şi-au permis să-i alcătuiască debutul, în timp ce el fusese internat, tot cu forţa, la ospiciu. Iertate fie-mi proporţiile comparaţiunii! Şi nu mă cred Eminescu, cum m-a crezut odată Nichita, când i-am dat un telefon, într-o seară din anul 1983 (100 de ani de la publicarea „Luceafărului”) şi i-am spus că... sunt Mihai Eminescu... Şi el m-a crezut şi mi-a zis, cu timbrul pe care i-l ştii: „Bună seara, domnule Eminescu!”. Iar când mi-am cerut scuze, Nichita mi-a zis că o clipă a crezut că e El... De ce n-am continuat să vorbesc ca şi cum Eminescu însuşi ar fi vorbit cu Nichita Stănescu? Eu ştiu sigur, şi am ştiut-o dintotdeauna, că nu sunt Eminescu şi nimeni nu poate fi Eminescu, dar de poeţi mari are nevoie şi România, şi planeta. Nu ştiu care a fost relaţia ta cu Păunescu, dar eu l-am preţuit enorm, ca şi pe Nichita, Ioan Alexandru sau Vieru. Apropo, nu ştiu dacă ţi-am spus, cartea mea neagră de acum 10 ani, am vrut s-o lansez împreună cu Ovidiu Lipan Ţăndărică, fix la Cimitirul Bellu... Salut site-ul tău tot alb pe negru! Autor: Ion Mânzală

2010-11-17T11:35:00.036+02:00

Postarea nr. 126
DOUĂ ŞTIRI DE AZI...

Probabil că, pentru metrologii de evenimente, ştirea înmormântării de la Piatra Neamţ... cu cai şi mascaţi, apropo de versurile lui Minulescu („Ecaterino, vedea-te-aş moartă/Cu dric la poartă şi cai mascaţi!”) – iertaţi-mi impietăţile, şi faţă de mortul interlop, şi faţă de poetul supărat pe iubită – face audienţă. Şi, în topul ştirilor grele, senzaţionale şi tabloide, ar fi number one... Pentru mine însă, jurnalist de şcoală veche şi lector de sensuri mai profunde al întâmplărilor deloc întâmplătoare ale zilei de azi, două ştiri mă revoltă şi mă emoţionează deopotrivă. În subsolul TVR, un angajat şi-a pus capăt zilelor lui nefericite alegând „genul publicistic” al spânzurătorii – asta este prima ştire! A doua ştire vine de la Timişoara (ah, Timişoara speranţelor noastre, cu jertfa sa de acum aproape 21 de ani!), unde autorităţile au descoperit şi cercetează doi hackeri tineri (liceeni), care au spart nu ştiu ce site (oficial!) al inspectoratului şcolar judeţean, pe care au postat „injurii”... La adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu şi la adresa domnului Emil Boc, premierul ţării noastre... Revenind la prima ştire, informaţiile de detaliu vorbesc despre neputinţa bietului lucrător de la TVR de a-şi plăti datoriile, în epoca celor doi glorioşi demnitari pomeniţi în cea de-a doua ştire. Câţi români nu-şi pun astăzi capăt zilelor, de sărăcie şi disperare?! Iar nesimţirea conducătoare continuă să guverneze şi peste morgă, şi peste spitalele în care zac şi mor zilnic mii şi mii de oameni, şi peste mausoleele triste şi ele cu toată încărcătura istorică aplecată în derizoriu... În ce-i priveşte pe cei doi liceeni, aş putea chiar să mă autodenunţ complice peste vremuri la „infracţiunea” de... teribilism amestecat cu eroism şi supărare existenţială, pe care le-am încercat şi eu, liceean fiind, acum jde ani... Când am scris vreo 20 de pagini de caiet de texte împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi regimului său şi, tot cam atunci, împreună cu mai mulţi „complici” de vârsta mea am creat o mişcare protestatară în cele trei licee ale oraşului Codlea, îndreptată însă ceva mai jos, adică spre conducerea administrativă a acestora şi împotriva atitudinii unor profesori (de altfel corectă la vremea aceea) faţă de idealul libertăţii noastre de a purta plete şi blugi în şcoală, de a cânta cântece mai puţin temperate, iar fetele de a purta mini ş.a.m.d. Acţiune care s-a soldat, evident, cu sancţiuni mai mici pentru cei care au scris doar la gazetele de perete şi mai mari pentru iniţiatori, adică eu, ăsta care scriu acum liber şi colegul meu Romy Cristea, sper că nu-i fac un rău divulgându-l cu prescriere. Noi am fost sancţionaţi cu mutarea disciplinară, eu la Suceava şi el la Câmpina, la licee similare. Până la urmă eu m-am scos, însurându-mă prematur şi transferându-mă la seral, ca să astup gura inspectoratului şcolar, condus de doamna, pe atunci tovarăşă mare, cu tot respectul, Maria Georgescu, care la rugăminţile criticului literar A.I. Brumaru şi poetului Nicolae Stoie, aflaţi în conducerea Revistei „Astra”, unde derbedeul şcolar publica poezii, au închis ochii şi nu m-au mai exilat în Bucovina. Mai târziu, după ceva facultăţi, al dracului destin, Romy a ajuns ofiţer în Armata RSR, iar celălalt derbedeu, adică eu, am ajuns şi mai dihai... activist PCR! Dar astea sunt alte poveşti ale vieţii, care acum nu contează. Contează că jalea în România asta e atât de mare şi supărarea pe măsură şi că cele două regimuri cu „escu” sunt mai mult decât comparabile. Dacă aia, pe care au jugănit-o din steag, nouă lăsându-ne gaura neagră, la republică mă refer, se numea RSR, asta, am mai spus-o, se numeşte tot RSR. Adică Republica Supravieţuistă sau Suprarealistă România...

mânzalăexpress

2010-11-16T15:41:00.000+02:00

mânzalăexpress

2010-11-16T15:04:00.023+02:00

Salut, Naşpeţi!

Revin pe blog...
după 1 an, 6 luni şi niscaiva zile...

...Cum pen' ce? Pen' căci! Căci, ce poci să faci decât să scrii, pe blog sau pe ziduri sau prin gazeturi? Să comunici, să te solidarizezi, să crezi, nu doar să speri... Căci orişicare porcărie, oricât ar fi de lungă sau de şoricoasă, dacă-i sufli de deochi, se termină odată. E un fel de luptă cu inerţia. Din vremea romanticului poet „comunist” şi înflăcărat Labiş, dispărut prematur sub un tramvai (cu puţin timp înainte să mă nasc eu) şi până în zilele noastre, când prostia postcomunistă în loc să dispară sub focul revoluţionar a crescut mai dihai decât cucuruzul colectivizării forţate. Parcă suntem în povestea lui Creangă, ştiţi voi care... în care bucatele cucuruzoase creşteau pe măsura îndeplinirii rugii-blestem a personajului.
De când n-am mai scris pe blog şi până în ziua prezentă s-au întâmplat atâtea şi atâtea istorii, crescute pe tarlaua naţională, tot cam aşa ca-n povestea „Popii Smântână” din Humuleştii Neamţului. De pildă, bunăoară, nu mai avem acelaşi Preş, ci un altul care-i acelaşi. Băse' 1 fu cum fu, da' Băse' 2 îi cum îi! Naşpa rău, zice poporul, fleşcăindu-l aproape de zero în sondaje. Nici Boc nu mai e acelaşi de pe vremuri, ci Boc al nu ştiu câtelea. Despre femeile politice, nu ne dăm acum cu presupuţul, că suntem în post şi ele-s de dulce. Între timp, a mai fost şi-un proiect de gaură neagră artificială într-o ţară UE şi consecinţele au ajuns taman pe Românica şi fix în buzunarele şi conturile românilor, care au cam devenit găuri negre. În rest, zău că nu mai ţin minte nimic. Maculatura noastră existenţială consemnată în tabloide şi dată la televizor ne consumă zi de zi ca la fast-food şi apoi ne foloseşte şi pe post de hârtie igienică. Să vedem ce mai urmează... Deocamdată, revin pe blog, de câteva luni bune sunt şi pe TV şi în curând mă străduiesc să fiu şi în librării cu niscaiva cărţi. Vă anunţ. Şi salut încurajator iniţiativa lui Gheorghe Iosif şi Mircea Sevaciuc (dacă am înţeles bine) de a creea în virtual PORTALUL SINDICATELOR, la care ca blogangiu mă autodenunţ de pe acum complice.

2009-04-03T00:03:00.000+03:00

Detergentul Becali

Haiosul personaj de Pipera, care a cunoscut de mic şi până în zilele noastre atât gustul mulsului de oaie, cât şi al banilor „deştepţi”, a fost umflat de Poliţie. Aproape din ţoale şi din palatul său de prost gust. O fi bine, o fi rău, se întreabă românii şi mai muşcă o gură de criză marcă autohtonă. Acuma, e drept, că omul şi-a cam căutat-o cu lumânarea, de fiecare dată când a vrut să facă din legea oilor un mod de a-ţi băga picioarele în autorităţi. Nu că n-ar merita să-ţi bagi şi curul în comportamentul de curci, ca mod de operare al acestora. Dar, nici să fi deasupra de lege crezându-te în levitaţie planetară, de fiecare dată când ai pecit-o şi vrei s-o dai la întors... Că eşti simpatic, ai bani... şi se uită lumea la tine în direct. Chestia, dincolo de trestia chestiei, nu e că Becali face cunoştinţă cu instrumentele lui Ciocan, iezuitul purtător de cuvânt al Internelor şi cu foarfecele de tuns cârlionţi al chestorului Tutilescu. Ci, că îmbogăţitul creţ şi agitat ca un extinctor este folosit pe post de detergent pentru a despuţi scena politică. Ba chiar de curpapir, aş zice! Pentru că am primit zilele trecute informaţii căcălău în scandalul „Doi şi-un sfert”, care put a corupţie la nivel înalt. Ba chiar şi pe fratele prezidenţial l-a văzut o naţie întreagă defecând în direct. Oamenii ăştia toţi au o problemă. Se simt zeităţi, deşi le pute capul precum curul (că oaia n-are nici o vină că pute!). Asta, până la punctul în care dau cu nasul în hazna, cum i s-a întâmplat şi lui Becali. În rest, cică ar fi treaba justiţiei, dar tare mi-e teamă că, chioară fiind, nu va găsi clanţa... şi aia murdară de...

2009-04-02T00:24:00.000+03:00

Zmee şi curcubee

Nici curcubeele nu mai sunt curcubee. Acel rogvaiv, care ne învăluia creştetele după o ploaie de vară în copilărie (în tradiţia creştină legătura între Dumnezeu şi om), aflarăm, după o ştire marca Antena 3, că stă la îndemâna... chiar şi a SPP-ului. Cel puţin aşa zice Antena 3 că ar fi zis fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, despre curcubeul care l-a făcut pe fostul preşedinte american Dabăliu Bush să exclame că „Dumnezeu zâmbeşte Bucureştiului”, cu ocazia vizitei sale în capitala României, în zilele summit-ului NATO de la Praga. O înşiruire de mormăieli, râsete şi subânţelesuri, cu amestecuri între aluzii ale ziaristului Bădin (între timp avansat la rangul de caraghios prezidenţial!), ale moderatoarei şi eschive cu subînţeles ale celor doi foşti preşedinţi ai României, Iliescu şi Constantinescu, cum că cam aşa s-ar fi petrecut fenomenul...Ştirea în sine, luată ca informaţie este senzaţională. Luată strict după replici, este o manipulare şi o făcătură. Chestia e, dacă-i adevărat, cine a produs „miracolul” pe cale artificială şi cui aparţine tehnologia. Serviciul de pază românesc sau serviciile americane? Ca simbolică pentru situaţia respectivă, fie că a venit de la Dumnezeu, fie de la om, prin manipulare, efectul scontat a fost produs. Emoţia colectivă a demonstrat acest lucru. Doar nu e prima dată când tehnica poate înlocui coincidenţele naturale. Mi-e teamă că, lăsate la îndemâna oricui, fenomenele ar putea fi folosite împotriva noastră. Că te poţi trezi, de pildă într-o zi, nu cu un curcubeu într-o piaţă agitată spontan pe fondul crizei, ci chiar cu o hologramă (cum s-a demonstrat!) în casă sau lângă tine pe stradă. Ce-ar fi, de exemplu, să te bată pe umăr cineva cu chip cunoscut, dar dus dintre pământeni şi să-ţi declare: „Tovarăşi, nu m-aţi ciuruit bine! M-am întors”. Nu te faci îngheţată, de frică, marca Băsescu? Dar dacă foştii preşedinţi din emisiune erau deja holograme?

2009-04-01T00:03:00.000+03:00

Să nu-ţi bagi pula-n ea de naţie?!...

Istoria noastră e tare frumoasă. Cel puţin aşa se învaţă la şcoală. Aşa am învăţat-o şi noi, şcoliţii de ieri. În istoria patriei, niciodată ai noştri nu sunt răi. Ai lor, bestii şi bau-bau. În istoria patriei, învăţată de la elementară şi până la facultăţi, ai noştri sunt cei mai viteji. Ai lor nişte mămăligi şi nişte blegi. Noi suntem cei mai buni, cei mai frumoşi, ei... naşpa. Cei mai supăraţi dintre noi spun invers: că suntem un neam de căcat. La fel spun şi alţii, bazaţi pe faptele unora dintre ai noştri. Nu merg mai departe că ameţesc. Între românii din stânga şi din dreapta Prutului, diferenţa o fac, azi, două state. Dar tot români suntem. Toţi. Fie că recunoaştem, fie că nu. Şi la fel de OK sau de idioţi. Toţi. Păi, să vedeţi ce se întâmplă. În vria alegerilor din RepeMoldova, dacă te duci acolo cu autocarul, cu flori sau cu cărţi româneşti, vii din România şi te cheamă ceva cu Escu sau pe paşaport scrie că eşti român, poţi să iei un şut în cur. De la românii de dincolo de Prut. Aşa ca de la ai tăi. Sau, tai-o mai iuti, cî di nu, te-oi futi! S-a întâmplat recent. Zeci de români au fost întorşi din drumul spre Chişinău, în ziua sfântă, acum de curul curcilor, a Unirii României cu Basarabia. Trimişi în mă-sa românească, unii pe motiv că n-aveau testul HIV, alţii că n-aveau invitaţie. Păi, dacă tot ne futem între noi, n-ar strica şi niscai SIDA... Dar nici ai noştri din RO-UE nu se lasă. Mai zilele trecute au expulzat, tot „pe motive consulare” din România nişte scriitori români şi i-au trimis spre ţara de baştină, Moldova. Nu s-a găsit altă soluţie. Nici nu mă mir. S-a dus vremea podurilor de flori şi a desagilor cu cărţi latine sau a flacoanelor cu sânge frăţesc de la Revoluţie. Acum e vremea cretinilor care conduc aceste două ţări-surori. În numele cărora, chipurile, se ia atitudine. Unii pe motiv că România ar pregăti o revoluţie portocalie la Chişinău, alţii că luptă împotriva comunismului de dincolo de Prut. Poanta poantelor, însă, s-a petrecut alaltăieri. Şi tot la frontiera româno-română sau graniţa UE-nonUE. Acolo, nişte vameşi moldoveni au scos din desagele unor profesori români cărţile poetului Lucian Blaga pe care le-au confiscat. Pe motiv că „aista-i ministrul lui Băsescu!”... Să nu-ţi bagi pula-n ea de naţie? La aşa fapte, situaţii, atitudini, vremuri, aşa expresii, scuzaţi limbajul!

2009-03-31T17:18:00.027+03:00

Aşa grăit-a Aranyosi...

Aseară s-a votat bugetul Consiliului Judeţean pentru acest an. Mai mic cu 25% faţă de cel de anul trecut. A trecut. Cu toată opoziţia PDL, despre care toată lumea se aştepta să fie mult mai... opusă. Mă rog. Există gargaragii care chiar se pricep la meseria asta. Dar există şi gargaragii bâtă de prostie. Dar cu pretenţii de doxă. Pe unul îl cheamă Ve-Ştea. Ăsta a reuşit aseară să scoată din sărite pe toată lumea. Era un fel de opus al contrei sau de contră cu orice preţ. Al doilea, Da-Nu, un fel de lătrău, de cuţulică-puţulică, care părea că-şi linge cicatricea... hai să nu mai jignesc patrupedul... Nu m-am putut abţine şi i-am transmis următorul compliment: mai prost decât primarul! Ca grad de comparaţie, bineînţeles. Majoritatea, însă, foncţionează în CJ. Adică, PNL + PSD + UDMR = LOVE. Revenind la contrele de dragul contrelor... portocalii contra galben – roşu – verde – alb... perla serii a scos-o, evident pe hol şi într-un cadru restrâns, consilierul UDMR Ştefan Aranyosi. Care, supărat că bugetul per cultură şi astre fu tare boicotat de portocalii, s-a exprimat: „Bă, voi sunteţi chiar mai hortyşti decât hortyştii!”...

2009-03-30T16:10:00.016+03:00

Minivacanţă de bloggangiu

Timp de o săptămână n-am mai postat nimic pe blog. Ultimul articol, despre un bou portocaliu care a făcut presiuni ca emisiunea moderată de mine pe MIX TV să fie „ejectată” din grila de programe, a avut parte de sute de afişări. Cică s-a citit în draci. Şi în Braşov şi în Bucale şi prin alte părţi. nu-mi fac musai o glorie din asta. Unii m-au sunat să mă întrebe dacă mai trăiesc sau dacă sunt teafăr. Alţii să mă încurajeze. Cei mai mulţi să fie solidari sau să înjure faptul că emisiunea în care oamenii puteau pune întrebări în direct şi cineva să-i asculte le-a fost luată. M-au sunat şi câţiva din şefii lui Scripcă şi alţi membri de vază ai partidului portocaliu, care nu e totuna cu boul de aceeaşi culoare. Le mulţumesc tuturor!
Am revenit. N-am mierlit-o. N-am temeri de exprimare nici în continuare. Mi-am luat doar o mică vacanţă de bloggangiu... Şi nu mă ocup doar de portocalii, ci şi de galbeni, roşii şi chiar tricolori. Pe curând!

2009-03-23T10:14:00.028+02:00

Emisiunea „CE NE ENERVEAZĂ!”
oprită la presiunile unui BOU PORTOCALIU!

„Ce ne enervează!”, emisiunea pe care am realizat-o la MIX TV, va fi scoasă din grila de programe. Practic, ieri a fost ultima emisiune. Am oferit pe post motivele pentru care încetează emisiunea care a enervat atât de tare municipalitatea Braşovului şi CNA-ul. Ca să-ţi fie interzisă o emisiune de către poliţia audiovizuală, cred că e un succes. Mai ales că tembelii care alcătuiesc acest aşa-zis consiliu naţional sunt în cea mai mare parte reprezentaţii refulaţi ai unor partide politice. Presiunile să fie interzisă emisiunea au început odată cu preluarea de către subsemnatul a calităţii de moderator. Ofticosul ofticoşilor, primarul Scripcaru, nu s-a lăsat până nu a scăpat (crede el!) de cea mai critică tribună de exprimare a braşovenilor. Sutele de telefoane în direct, necenzurate, arătau de fiecare dată fie hoţia, fie prostia, fie nesimţirea, fie incompetenţa aleşilor locali. Nu e vina postului MIX TV şi nici a moderatorilor că mai bine de 70% dintre problemele semnalate se refereau la defecte care vizau municipalitatea Braşovului. În loc să fie prezent în emisiune, fie el, fie să-şi desemneze reprezentanţi care să răspundă sincer la problemele braşovenilor şi să se implice în rezolvarea lor, primarul a preferat presiunea politică şi ameninţarea ca armă pentru desfiinţarea emisiunii. Mie mi se rupe de orice bou, care crede că dacă împunge face gaură-n Univers! Sincer, îmi pare rău pentru telespectatorii care găsiseră în „Ce ne enervează!” (şi poate şi în persoana mea) o modalitate de dialog şi chiar de implicare în rezolvarea unor probleme sociale şi cetăţeneşti.
Cum a fost posibil?! Încă de la începutul anului, emisiunea cu pricina a fost crunt monitorizată şi reclamată la CNA. S-au dat amenzi împovărătoare şi s-au emis somaţii către post. Conducerea televiziunii a fost urecheată şi patronul postului a fost interpelat şi „sfătuit” să renunţe la această emisiune. În urmă cu câteva săptămâni, directoarea de programe a unui post TV concurent şi-a permis în faţa CNA (şi ăia gură-cască n-au pus-o la punct!) să ceară insistent... interzicerea moderatorului, adică a subsemnatului de a apărea sub orice formă la TV. Tu, fufă! Ce pizda mă-tii ţi-a făcut moderatorul? Că nu meriţi nici să dai cu mopul într-o televiziune, darămite să conduci una! Iar boul care te fute (şi poate că nu-ţi place), dacă n-are erecţie decât când îşi mai adaugă o ticăloşie la palmaresul de păcate, înainte să dea ortul popii, caută şi tu o pulă mai zdravănă să-ţi dea muie! Asta e ţara în care trăim, ăştia sunt dobitocii care profită de putere, astea sunt slugile care fac de căcat instituţiile! Să nu zică hop şi să nu se bucure degeaba boul şi vaca lui: voi face alte emisiuni, voi asculta vocea braşovenilor şi voi amenda prostia şi hoţia oriunde s-ar afla! Mi-am luat doar o pauză...

2009-03-22T03:08:00.000+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (11)

Dimineaţa pe răcoare...

Strechea

La pândă...

Milka de Moieciu (Ţara Branului)

Oile de la Ciumârna (Bucovina)

Capricoarne

Calul beţiv

2009-03-21T06:56:00.000+02:00

lebădă JAZZ cu saxofon

prea ghiftuiţi de „en-detail”
ne etalăm în triburi vrac
în care adolf strigă „heil”
la tata darwin din copac

istoria-i un cot-codac
ce-a zămislit cu un strănut
o joacă cezar la barbut
napoleon o bagă-n sac

în timp ce hitler vinde vrac
produse-n frişcă şi iaurt
stalin vrea ochiuri la capac
castrate gri şi tunse scurt

se plimbă europa-n parc
la ora paiş’pe în amurg
jurassic plânge de sub turc
când ia giugiucuri în iatac

harem politic de „dada”
vechi „leo şanson de-un dadaist”
stalin turbinca „paşol na”
merge cu moartea la dentist

dansăm twist şi futurist
în ochiul stâng al lumii trist
în timp ce ochiul negru dreptul
face-n sprânceană pe deşteptul

e omenirea un angrou
clonând albuşul de la ou
smerit la mijloc gălbenuşul
îi cântă ode cu arcuşul

popoare nude în tricouri
vândute naşpa în angrouri
cântate „sax” la infinit...
adio, clinton, pa şi flit!

(1999)

2009-03-20T19:26:00.039+02:00

Place la popor!

Copila prezidenţială este pe cale să devină o nouă Elena Udrea a politicii româneşti. Vă mai amintiţi de stângăciile doamnei Cocoş de pe vremea când ţinea ditamai Casa Prezidenţială şi mai purta şi corespondenţa între Cotroceni şi Victoria? Pe urmă, ambiţioasa doamnă a ajuns unde e azi. Şi nu e puţin lucru să urci din avocat ministru în mai puţin de-un cincinal politic. Mezina EBA, după ce s-a pus la punct cu gramatica şi s-a luat în modelling cu madam Pippidi (categoria grea!), a făcut un salt de bungee-jumping în marea politichie. Lovitură de maestru! Aş zice, bravo Sebi, bravo Felix, bravo băieţi, cunoaştem echipa! Domnişoara merge pe speze proprii la Europarlamentare, demisionând din PDL, pentru a nu se pune, cică, cu... intelectualii. Bănuiesc că sunt prea mulţi, de se teme, şi dacă nu i-aş şti pe toţi, zău că i-aş nominaliza, da' m-abţin. După euro-„succesuri”, s-ar întoarce în partid. Nici n-a apucat bine să arunce ancora, că hop, ditamai sondajul-fulger, la cald. Unde, mezina bate PNL-ul şi UDMR-ul... Ar fi bătut poate şi PDL-ul şi PSD-ul, dar nu e frumos şi se supără Nenea Boc şi Nenea Geoană... pe ea şi pe Tăticu'. Tăticu' zice că n-a fost de acord, dar cum îi calcă pe urme, încăpăţânata şi precocea politiciană vrea să fie ca ea, că-i place competiţia. Pe socotelile mele, o să iasă europarlamentariţă. Numai că PDL va plăti pentru dânsa un preţ dublu. Adică, va pierde în favoarea independentei, cam vreo două-trei locuri din cele 10-12 câte ar putea lua cu sau fără domnişoara Băsescu pe lista sa. Ca lovitură de imagine pentru preşedinte: bună. Ca efect pentru partid: nu tocmai. Şi ăsta e numai începutul. Pentru că spre toamnă-iarnă, Tata Băse va da cureaua jos din pod şi o va pune pe partid şi pe Boc... Ca să-i crească, ce-a scăzut la pachet! Revenind la mezină, orice ai zice, fata se pare că place la popor. Şi asta nu ţine de politică, ci de „succesuri”...

2009-03-19T20:30:00.000+02:00

Numele noului prefect: IVAN CIZMARU!

Zice-se că Boc s-ar fi interesat dacă ce se poartă prin trebonale ca speţe în care imperfectul de Braşov este împricinat e adevărat. Cică ar fi şi aflat că cam aşa e şi l-ar fi luat la rostulică pe Scripcărică pe această chestie cu trestie. Care Scripcărică şi-ar fi pus obrazul pentru Ionică. A nu se înţelege că Scripcărică ar avea aşa ceva. El n-are decât şorici, da' şi ăla e tuns cu foarfeca. Pe de alte surse, ca să nu crează unii că mă dau mare, unul din miniştri pedişti din actualul guvern, mi-a confirmat că Zeus a întrebat de ce a fost uns prefect „tocmai ăla cu dosare de la Braşov”. Tot un ministru mi-a şoptit azi numele noului prefect: Ivan Cizmaru. Şi mi-a mai zis că noi, presa, suntem de vină pe faza cu viitorul ex-prefect... Eu n-am nici un merit în acest sens, aşa că mă abţin de la şampanie. Dar ţin cu 'telectualii, dom'le... Succes, dom' profesor! Era nevoie de un om de echilibru.

2009-03-19T00:03:00.000+02:00

Un prefect belit de un fost prefect...

Pârdalnicul jurnalist Libiu Mateescu l-a afurisit ieri, încă o dată, pe prefectul braşoavelor, în Jurnalul Naţional. S-ar zice că Ion Gonţea a evoluat. A ajuns, la nici o lună de prefectureală, un prefect de prima pagină. Ca mâine-poimâine o să-l vedem şi cap de afiş pe televiziuni. Vorba poetului, „la trecutu-ţi mare, mare viitor!”... Şi cum Gonţea are trecut, gârlă, de ce să n-aibă şi viitor puhoi? Răsfoindu-i acest trecut, jurnalistul, fost prefect, fost coleg de PD cu Gonţea, a dezvăluit afacerile cu iz penal ale actualului prefect. Pe aia cu „Condor-ul” o ştia toată lumea, pe asta cu „Romarm-ul” o ştiau doar cunoscătorii. Acuma să vedem viitorul... Boc dă din umeri şi zice ca Scripcaru să se spele pe cap cu „mătreaţa de Bran”. Băse, nerecunoscător cu cei care l-au ajutat, l-a mai trimis odată la DNA pe preş-ul executiv al PDL Braşov. Hăhăind,i-ar fi zis ceva de genul: lasă, bă, Ioane, să mai fie cercetaţi şi de-ai noştri...Mama Omida din partid (căci există!), fiind întrebată despre viitorul Gonţoiului ar fi zis că e naşpa...

2009-03-18T00:20:00.000+02:00

Bufanţi, capră, prezervativ, ciment, macaroane, soté...

Morţii se vând bine. Ca brand, bineînţeles. De pildă, celebrităţi din cele mai felurite domenii, din lumea antică şi până în epoca modernă, azi sunt numai bune de reclamă la bomboane, băuturi, mobilă, bibelouri şi până la feluri de mâncare. Şi viii se vând bine ca marfă pe piaţa de consum. Mai ales dacă sunt preşedinţi sau foşti preşedinţi. Celebrul Obama, care se poartă în State ca preşedinte, se vinde bine, de exemplu, în Germania, ca fel de mâncare. Sau ca modalitate de îngurgitat. „Degetele lui Obama” sunt la modă... ca folosinţă, bineînţeles, de înfulecat cu mâna. Adică banalul şniţel de pui, feliat, dat prin ou cu pesmet şi prăjit, dă mai bine la consumator dacă e botezat cu numele celui de-al 43-lea preşedinte american. N-am putea ieşi din criză şi în ţărişoara noastră, dacă ne-am folosi preşedinţii pe post de reclame? Cum avem trei, doi foşti şi unul încă, m-am gândit să ofer câteva sugestii... Ce-aţi zice, de pildă, de pantalonul bufant Iliescu? Sau de brânză de capră, foarte sănătoasă de altfel şi foarte apreciată, botezată „Milică”? Dar de prezervativul Băsescu, ce ziceţi? Sigur că nişte critici l-ar reclama la Protecţia Consumatorului pentru hăhăit în timpul folosinţei... dar creşte natalitatea şi rămâne veselă... Putem extinde şi la alţi politicieni, care, mână de la mână, milă de la milă, nume de la renume, ar putea întinde o mână sănătoasă revenirii industriei publicităţii care e în declin. Cimentul „Tăriceanu” ar fi numai bun în construcţii, iar macaroanele „Geoană” i-ar bate pe italieni şi la pizza şi la spaghete... Dar de un soté de Boc, ce ziceţi? Nu că v-aţi linge pe deş'te? Trăiască bucătăria care va salva România!

2009-03-17T00:48:00.001+02:00

Arde-o Nae! Baronii la pârnaie...

Am trăit s-o vedem şi pe-asta! Pare incredibil, dar e adevărat. Şi se întâmplă în România. Asta, a zilelor noastre. Un mare mahăr, un baron local din cei mai soioşi ai tranziţiei, Nicolae Mischie a fost condamnat definitiv şi cu executarea pedepsei. 3 ani şi 6 luni, direct la pârnaie. Arde-o Nae! Nu că mă bucur de răul altuia, în sens creştin regret orice năpastă căzută pe capul aproapelui, deşi alde Mischie nu ne-au fost şi nu ne sunt aproape, nici dumneavoastră şi nici mie... Se cheamă că totuşi avem procurori şi judecători. Se cheamă că, dacă vrem, avem totuşi şi Justiţie. S-ar zice că virgulă cu o mischioară nu se face primăvară şi Justiţia rămâne tot chioară... Dar un pic de satisfacţie tot e. Deci, se poate. Continuaţi şi vă vom aproba. Dacă vreo sută de procurori şi de judecători s-ar mobiliza şi ar duce până la capăt demersul actului judecătoresc în vreo sută de cazuri, care au supt România şi omorât speranţa în dreptate, am putea crede că ne-a venit mintea la cap în domeniul cel mai hulit atât pe plan european, cât şi pe plan intern – Justiţia. Îmi mai amintesc şi de un alt baron local, Sechelariu, fost primar al Bacăului, încătuşat cândva pentru niscaiva mărunţişuri... Să inventariem „pedigree-ul” penal al mischiotului: 3 ani şi 6 luni, condamnare cu executarea pedepsei pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi lucrări de reparaţii fără autorizaţie de construcţie a unor monumente istorice; 3 ani cu suspendare pentru contrabandă cu maşini; 4 ani cu suspendare pentru corupţie şi 1 an cu suspendare pentru contrabandă cu arme... Nu vi se pare că fiecare cunoaştem cel puţin 1-2 cazuri dacă nu mai multe de asemenea fapte pe la cunoştinţele noastre din administraţiile locale? Nu rămâne decât să sesizăm Parchetele, procurorii să cerceteze corect, iar judecătorii să aplice legea. Sigur că pare ca la întrecerea socialistă de odinioară... dar tare sănătos ar fi. Hai să-ncercăm!

2009-03-16T00:03:00.000+02:00

Banane de la Miss Roberta...

Tot respectul pentru Doamne! Şi pentru Domnişoare, tot respectul! Dar nu trebuie să am acelaşi respect şi pentru futelniţele de partid. Indiferent care-i partidul. Nu spun că băieţii sunt mai breji. Şi aici sunt domni, domnişori, don juani şi macho. Chestia este că dacă ajungi sus, poţi s-o şi iei ca atare, indiferent de sex. Aici nu contează înălţimea pe verticală. O fostă miss a ajuns numărul trei în Statul Român. Nicio problemă. Nici c-a fost miss, nici că s-a născut cu un anume sex. Dacă stau să judec după înălţime, e chiar primul om în Statul Român, având în vedere că ceilalţi doi-trei intră la categoria medie spre pitici. Nu l-am inclus aici pe Geoană, se-nţelege deci şi cine sunt ceilalţi doi, cărora nu le pronunţ numele de teamă să nu fac vreo cacofonie. Revenind la futelniţă, sursele care au suit-o în partid spun că dama respectivă reprezintă promovarea sexului în politică... pe bază de sex. Bun, admitem şi asta. Dar, futelniţa are ifose, pardon! Aşa că n-a vrut în ruptul curului să stea cu curul lângă un alt sex politic, care, iertaţi cacofonia, a fost ce e dânsa acum, ba chiar şi mai mult decât atâta. Mare pericol de contaminare, Doamne fereşte! Aşa că sexul celălalt a făcut-o proastă, dar s-a exprimat delicat... a zis că frumuseţea e trecătoare. Acuma solidaritate de dame cu dama ofuscată. Toate damele din partidul portocalelor si-au rupt banana de la gură, au pus de-o sacoşă din delicatesele maimuţelor şi au oferit-o sexului diferit. Nu s-a precizat, dacă belită gata sau cu coajă...

2009-03-15T04:00:00.001+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (10)

2009-03-14T00:50:00.002+02:00

FABRICHETA bic online hot-dog

în BouVagon cineva îşi aprinde ţigara
cu bricheta Osama Bin... Bic
sau New-Age nu contează
efectul de seră dezgheaţă dinozaurii
tocmai o spălătură pe stomacul gol
al creierului sandwich
devine cel mai adecvat purgativ sapiens
surfing între peşteră şi zgârie-nori
cad sfinţii unul câte unul
împuşcaţi de copiii roboţi ai propriilor sentimente

în BibelouVagin cineva îşi bagă prelungitorul istoric
mereu ca şi cum şi-ar băga dracul coada
în priza Evei sau mă rog coasta de azur a femeii
în BouVagon agitatorul de serviciu contemporan
ne ispiteşte în continuare cu vodcă de spălat KGB
Ne întoarcem din Siberia
sau călătorim spre siberia sans frontiéres?!
Nimeni nu ştie cât mai costă kintalul ideologic
la Bagdad cât şi în republica separatistă Kosovo

doar trenul Orient-Expres cu clătite şi barbă
despică prezentul atât de occidental
ca un pumnal inima unei iluzii
în timp ce coşul de fum al lui Toffler
continuă nelegitim secolul al XIX-lea
peste al XX-lea
în care Microsoft
iscăleşte şerveţele electronice cool
cu care se şterge Madonna de rujul de buze
lasciv şi global

2009-03-13T00:19:00.000+02:00

Alinuţa nu vrea cu Nuţa...

Moralista number one a RO-UE, Alina Mungiu-Pippidi, s-a dovedit consecventă. După ce i-a afurisit vreme de două mandate pe starteurii la parlamente, afurisita damă o afuriseşte şi pe mezina prezidenţială cu o afurisenie de dirigintă. Şi nu pe motiv de silicon de buze sau testosteron, unde n-ar avea motiv. Ci pe motiv de incompatibilitate de avion spre Parlamentul European. Ei, nu că s-ar bate Alinuţa cu Nuţa cu umbrelele pe paraşute, în caz că are ameţeli avionul, Doamne fereşte. Ci probleme direct de la îmbarcare. Păi, cum să se îmbarce deşteptuţa Alinuţa cu drăguţa Nuţa, fără ca să nu scârţâie căruţa? Chestia e că tăticu' s-a supărat şi pe Alinuţa, şi pe Nuţa. Cică Alinuţa n-ar avea motive să se dea uţa, iar cu Nuţa... va sta de vorbă când va putea. Că cică n-a văzut-o de-o lună. Din două una, ori tăticu' nu doarme nopţile pe-acasă, ori mezina... Alo, naţiune! Alo, SPP! Alo, servicii! Făceţi-vă datoria! Că se lasă cu nepoţi...

2009-03-12T01:32:00.001+02:00

Crizescu îl bate pe Băsescu!

Se pare că Băse îl preferă pe Bombonel, în toamnă. Că e mai cu experienţă... Altfel, nu-mi explic de ce îl declară pe Mircea Geoană „virgin” şi cu „centură de castitate”. Unu: de unde ştie Nea Băse că Bombonel nu e virgin? Că Ristea Priboi s-a dat la fund. Doi: De ce alifia prezidenţială nu e parfum de roze pentru coaliţie, ci mângâiere de urzici? Pare prea mult pentru Mirciulică să fie căutat de mâna prezidenţială mai pe dedesupt decât Tăriceanu, pe care mâniosul l-a tachinat doar pe teme de blugi şi de limuzine. Trei: de gusturi nu se discută. Şi nici de prezidenţiale nu scapă nimeni. Nici măcar Băsescu. S-ar prea putea ca agresivitatea prezidenţială să-şi aibă izvorul în teama de sondaje. Pentru că un altul poate obţine cam o treime din voturi, cam aşa glăsuiesc irsopurile... Aşa că, numele celor care dau contre sau virginitatea acestora s-ar putea nici să nu mai conteze. Pentru că domnul Altcineva ar putea câştiga. Vă dau eu acum un nume de câştigător sigur împotriva actualului preşedinte: îl cheamă Crizescu. Şi e tot cu Escu...

2009-03-11T00:51:00.001+02:00

Arestatu-n direct...

Invenţia lui Marconi bagă-n draci spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mai ales când evenimentele spectaculoase se petrec în direct. Am avut procesul lui Nicu Ceauşescu, parcă mi-aduc aminte, în direct. Dacă era după unii-alţii, am fi fost siliţi să vedem şi cum plutonul de execuţie îşi face datoria faţă de Revoluţia lui Brucan, nu-i aşa, băgând gloanţe reale în părinţii fostului prim-secretar de la Tineret. Despre morţi numai de bine... Despre viii care am mai rămas, ne ducem în continuare existenţa între micile ecrane TV şi marile ecrane ale vieţii. Dar nu de filosofie e vorba. Am trăit s-o vedem şi p-asta. Arestatu-n direct al unui condamnat definitiv în ograda unui post de televiziune, la o oră de maximă audienţă. N-are contează că-l cheamă Tolea sau Ciumac, nu contează pentru ce a fost condamnat sau că este VIP şi l-a băgat pe otevistul DD în tomberon, tot în direct. Chestia mi se pare de prost-gust. CNA-ul ce zice? Nu se uită şi copiii? Mă rog... Hai că aia cu caltaboşul în direct măcar era salvată de savoarea situaţiei. Ca şi schimbul de apă şi bideu din campanie... Că sunt emisiuni de acest gen, cu palme în direct sau Big Brother-i sau alte chestii tari, măcar se specifică genul şi te aştepţi să se întâmple astea. Dar la o emisiune de ştiri mi se pare anapoda, să laşi mascaţii să intre în platou şi să-ţi umfle invitatul. Apropo la ce s-a întâmplat tot zilele trecute, între primul şi al doilea om în stat, când o să asistăm la o pălmuire în direct a lui Mircea Geoană de către Traian Băsescu? Pariez că sunt în stare toţi s-o facă! Şi televiziunile, şi politicienii... Şi mă îndoiesc că „pălmuitul” şi-ar scoate pălăria şi ar întreba nedumerit: „Ce-aţi vrut să spuneţi cu asta, domnu' preşedinte? Şi replica „pălmuitorului” ar fi... „Hă-hă-hă... Bă, Mircea, io te-am făcut, io te f...” Pardon!

2009-03-10T00:14:00.001+02:00

Bătaia pe Bălaia!

Pe vremea când tokeşii accelerau pedala, erau numiţi radicali. În schimb, markobeliţii, care cică puneau frână, erau numiţi moderaţi. Fiştecare partid îşi are, vorba lui Caragiale, şi faliţii săi, şi moderaţii săi, şi radicalii săi... Chiar şi coaliţiile îşi au radicali şi moderaţi. Bunăoară, optimistul Hrebenciuc pare un moderat model când afirmă că coaliţia la phutere va trăi vreo 8 ani. În timp ce Vanghelie pare un radical negru în cerul gurii şi tokeşit, când dă doar viaţă de sugar celor patru roze. Dialog de glumeţi? Se-nşală Hrebe? Sau a pecit-o Vanghele? Greu de spus. Pentru că ambii au dreptate. E ca în bancul cu cei doi şoricei, optimistul şi pesimistul, care au nimerit în oala cu lapte. Înoată! Dacă nu, te scufunzi. Sigur că înotul în lapte produce... unt. Pe care te poţi sprijini la o adică şi ieşi din oală. Deci, dacă bătuta pedisto-pesedistă se vrea cu unt din belşug, câştigă hrebenciucii. Dacă nu, vanghelioţii împut laptele... Cine ştie? Mai e până la vară-toamnă. Ieri a fost ultima babă, urmează moşii şi astenia de primăvară bântuie politica românească. Problema e dacă Bălaia mai are lapte...

2009-03-09T00:17:00.001+02:00

SebiDan cântă la pian!

Îmi scrie bloggerul Sebi, îngrijorat cum că în jurnalul meu de bloggangiu am abandonat scripcarii, gonţoii şi botorogii de supt Tâmpa. Citez: Domnu' draga, nu te mai lasa servicile sa spui ce si cum sub Tâmpa, de bati campii cu sau fara gratie??? ori nu ne mai aburesti... ori iti cantam: LASA-NE!!!!!!!!!!!!!! LASA-NE!!!!!!
Domnu' Sebi dragă, de când cu Adevărul de Seară, cred că te prinde noaptea târziu în faţa sticlei calculatorului... Te-nţeleg, dar nu te pricep. Eu nu m-am blogangit doar de dragul Braşovului cât e el de mare, ci de dragul „tutulor” braşoavelor din ţara asta. Cu nume proprii sau comune. Servicii de „lăsat să scrii”, era să zic lăsata Secului, în Braşov nu prea există. Că dacă ar fi... multe am şti... Numai servicii la comandă, pentru ridicat gunoiul, depanat televizorul, rabla sau servicii hoteliere. Nici servicii, în sens de job-uri, nu mai găseşti în urbe, nu ştiu voi cum staţi... Aşa că cum să nu mă lase să spun „ce şi cum sub Tâmpa”? Dar ce dracu' să mai adaugi la prostia absolută a făcătorilor şi dregătorilor de evenimente? Mi-e sâlă! Am înţeles ce te preocupă. Ţi-e teamă să nu rămâi în exclusivitate pe Scripcaru, pe care în campania electorală l-ai ţinut afiş pe blog-ul prompt la alde matale. N-am 'ţeles dacă făceai reclamă la fantome, la portocale sau la fasole belită. Pe mine când mă vede, se hlizeşte ca prostu' şi încearcă să intre în vorbă, ba îmi mai şi trimite bezele prin mai-marii de la Bucureşti, când nu se plânge la CNA că dau cu MIX-ul în prostia lui. Dar n-am de gând să-l las să belească oraşul precum cucuruzul din satul lui cu nume de verdeţuri. Numai că mai am şi alţi căpcăuni politici de băgat în seamă. Îţi dau o informaţie în premieră: cică Orică a vomitat despre Scripcărică! Mi-a şoptit o păsărică! Ei, ce zici? Bem o bere? Sau nu te lasă serviciile... de noapte? Salutu-te-n jbanţ! Când te fac o balalaikă? Kaaalinca-kacalin-kacalin-kamaia...

2009-03-08T03:17:00.000+02:00

2009-03-07T00:30:00.000+02:00

POEZIE SLUTĂ
MÂNDRĂ ŞI CORNUTĂ
pentru o, boy frumoşi cu alăută

strănută primăvara, iarna dă concerte
de ghiocei şi preţuri săniile-s incerte
potcoavele sunt fierte şi cepele sunt bete
pancho aleargă iepele să fete
însămânţate freş occidental
de calul ducipal hrănit cu caşcaval
pe fus orar cel armăsar de mare neam
ce n-a riscat salam nici ham
n-a tras sictir la coviltir
şi n-a mâncat jăratic lobodă şi ştir
nechează cu concerte în rulote
pe şaua lui se urcă ultimul quijote
ce le promite iepelor pur-sânge rumba
piticilor o pistă de dat tumba
şi o şuviţă grea de adevăr
celor deposedaţi cam abuziv de păr
trăiască Che Guevara în bambilici cu ţara
încălecat pe plai şi nelustrat
pe scara de tramvai rulat pe blat dar inspirat
picior în gips de rai
purtând pantofi cu scai
pe cizmă şi opinci
taie urzici în cinci
rade trifoi în doi urcat pe muşuroi
tunde nevoi şi lâna frustă de pe oi
aprinde licurici
trece prin brici limbrici
şi cugetă pe prici
se dă în bâlci la gâlci
să nu răcească ţara suflă-n iaurt fanfara
dă-n ea cu mucii scurt pe post de marmeladă
scuipă-n direct pe stradă
seminţe de dovleac scoase din frac
muşcate ca de vârcolac de-un pui de drac
făcut colac
făcut covrig de frig
urcat trapez
în timp ce-n fa bemol diez
din portofel mefistofel lacustru-n cap şi chel
distrează telenaţia în luptă cu inflaţia
că tata e-n concediu şi sfinţii în remediu
doar singur sfântu-aşteaptă stă lumânare dreaptă
şi piaptănă cărare
cu mâna pe vâlvoi pentru o, boy
bengoşi frumoşi şi alăută
până strănută o ceapă slută
într-un cimpoi de usturoi
vaca e mândră şi cornută
oftează în microfonul câinelui de pază
ce latră cu emfază
ciobanul face pipi-n vatră
ciolanul e incert încă pe reumatism se ceartă
fânu-i nefiert coliva-i fiartă
patrulater în adulter
şi Doamne iartă!...

2009-03-06T00:50:00.000+02:00

Şi poliţaii greci sunt Garcea!

S-a tot făcut mişto şi pe bună dreptate de poliţaii români... Ba urcaţi pe capotă, ba cu porcul în sac, ba luaţi la bătaie de te miri cine, ba cu portretul robot desenat după fotografia clientului... Mă rog, nu-mi vin acum în minte toate inediturile cu epoleţi făcuţi de cacao. Dar nici cu alte caschete... mult mai... cum să vă zic eu, nu stăm mai bine prin Europa. De la carabinierii fraţi de gintă de care se plâng românii batjocoriţi prin Italia şi până la agresivitatea proverbială a poliţiştilor bulgari sau unguri, cu un comportament mai ales faţă de români, aşa ca... între vecini. Păi, să nu dai acatiste să le moară capra? Dar una deja le întrece pe toate. Şi ţine de poliţia greacă. Care poliţie, mă rog, nu toată, ci doar nişte unii dintre reprezentanţii ei au săltat un baschetbalist sârb, pe care l-au confundat cu infractorul. Bine-bine, se mai întâmplă, s-ar putea spune. Numai că arestatul măsura cu vreo juma' de metru mai sus decât căutatul. Dacă pe verticală diferenţa de la 2,12 m la 1,70 m să zicem că e cam ca marja de eroare din sondajele noastre de opinie, la sol, pe acte era scris negru pe alb: Djikanovici, evident, un nume sârbesc. Nicidecum Paleokostas, infractorul căutat fiind grec. Bine că n-au arestat vreun sportiv de culoare. Că şi grecii sunt mai arşi de soare. Ştim că prostia e universală şi Dumnezeu a dat pe-aici egalitate de şanse. Cum nu ne putem plânge, parcă văd mâine-poimâine un poliţist neaoş şi cu zel de pe la noi, care l-ar putea umfla de pe stradă pe Ghiţă Mureşan, la o eventuală plângere a lui Vadim, confundându-l cu Piticul Porno, din grădina lui Băsescu... Sau unul şi mai şi, care să-i confişte ouăle lui Năstase, ca şi corpuri delicte, într-o scotocire ordonată de DNA la Avicola Cornu. Dar mai bine să nu le dăm idei...

2009-03-05T00:12:00.000+02:00

Băstase şi Năsescu

În preajma alegerilor prezidenţiale din 2004, Băsescu făcea „flotări” în faţa Parchetelor şi Năstase n-avea nici o problemă. Ba, se credea că fostul premier va fi şi viitorul şef de republică. Că n-a fost să fie aşa, se ştie. De ce? Iarăşi se ştie... Înaintea alegerilor din acest 2009, rolurile s-au inversat: Năstase face coadă la Parchete şi Băse pare a nu avea nici o problemă. Că „Flota” e suspendată... ceea ce nu s-a reuşit de către cei 322 de suspensori şi cu Marinarul. Eşti sus, o dai! Eşti jos, o iei! În sens juridic vorbind... desigur. Dacă Năstase lovea în Băsescu cu PNA, Băsescu loveşte în Năstase cu DNA. Dacă înlături Pâul şi Dâul din acronim, rămâne NA! La bătaia de pe vremuri, aplicată copiilor mici, se spunea na-na. A curului coincidenţă: ieri, în timp ce Băsescu se împăuna la bilanţul Ministerului Public, ca prim magistrat în stat, Năstase se opintea în Parlament, să i se ridice sau nu balanţa imunităţii... Poate că ambii sun vinovaţi, poate că nu, poate că unul sau niciunul. Prezumţia cică e certificat de bună purtare şi cu ea scapi de pârnaie. Dar nu şi de belirea imaginii. Maamă, ce mai bătaie! În ring, fără frac şi smoking. Pe vremea lui Puşkin din aşa ceva puteai să dai chix în duel. Deşi frumoasa pusă în joc acum, nu e nici blondă şi nici regat, ci semi-republică. Ne-ar trebui nişte Spartacus, acolo, ceva, ca şi circul să fie mai tare. Dar cine mai ştie azi să ridice halebardele? Cât despre săbii, spade, pistoale, puşcoace, nici vorbă de cavaleri. La români se practică Măciuca. Dă-i, mă! Dă-i cu ce poţi! Dacă n-ai măciucă de-acasă, dă-i cu Parchetul în cap! Numai că în ţara lui Râsu-Plânsu, deşi doare, se râde-n draci. Cum era şi ieri în paralel pe teveuri... Năstase transpirând să-şi apere biluţele, Băse hăhăind că Boc n-ajunge la sutienul Kodruţei, darămite la tribuna acesteia. Pentru că la confruntarea de acum patru ani dintre cei doi prezidenţiabili, cineva cu pretenţii mi-a împrumutat ideea într-o caricatură, acum am ocazia s-o pun la loc: Băstase? Sau Năsescu?

2009-03-04T00:39:00.002+02:00

Al cincilea Escu

Unu a fost Ceauşescu. Şi dus a fost. Al doilea, Iliescu. Iliescu 1 şi Iliescu 2. Între Iliescu 1 şi Iliescu 2, Constantinescu: fix al treilea Escu. După care, Băsescu. Cu numărul 4 pe tricoul prezidenţial. Şi ca să nu se strice tradiţia, Opoziţia pregăteşte un al cincilea Escu. Asta în caz că Escu 4 se defectează, cumva. Eu i-am sugerat lui Năstase, pe blog, că pentru a redeveni prezidenţiabil, cu şanse în superstiţia orală, trebuie să-şi pună un Escu în coadă. Sufixul pe care îl are nu rimează cu Flatulescu. Nici Tăriceanu nu stă mai bine cu sufixul. Dar Crin Antonescu e totuşi un Escu... Cum sondajele dau deja un Escu mai mare decât actualul şi nici Geoană n-are Escu, eu zic că Oprescu sună bine. Şi ca staţie de tramvai, şi ca prezidenţiabil în 2009. Şi catapultat tot din Primăria Capitalei. Doctorul zice că nu vrea. Dar parcă-i după el? Dacă ar fi să le numărăm ouăle... pardon, meseriile, ce-am avut şi ce-am pierdut? Am avut cizmar, hidrolog, geolog, acum avem marinar... Meserii, nene! Un doctor ne mai lipsea. La boala noastră, preferam un psihiatru... Dar merge şi cu bisturiul...

2009-03-03T00:51:00.000+02:00

Un BOA prezidenţial pentru PSD

Iar a scos-o Vanghelie din batistă. Şi nu era cu muci. Cică, prezidenţiabilul pesedist nu va fi un Obama autohton, cum profeţea Taica Iliescu, ci o târâtoare, mai mică sau mai mare, n-are contează, dar cu dinţi. M-am tot gândit ce animal politic poate fi scos de pe Animal Planet din Grădina lui Vanghelie. Un şarpe cu clopoţei? Sună prea tare şi aude Băse... O cobră? Sâsâie şi dansează după fluier, dar poartă ochelari şi nu seamănă cu profilul... Anaconda e prea mare şi nu intră pe uşa de la Cotroceni... Năpârci, vipere, şarpele chior... sunt prea banali ca să intre în competiţie. Aşa că un Boa ar fi cel mai potrivit. Cin' să fie, cin' să fie? Boa-Geoană sau Boa-Năstase? Am folosit „femininul” Boa, deşi este vorba de un el. Păi, cum era să fac? Dacă masculinizam denumirea de catalog, ieşea altceva... Şi boii de-acasă n-au nici o vină.

2009-03-02T09:27:00.032+02:00

Pleaşca, pulimea şi ouălele

După „almanahe” şi „succesuri”, zicerile cu umorul involuntar de acest fel păreau să intre într-un con de umbră. Prostia n-are vârstă, iar gafa politică n-are culoare. Dacă înainte de '89, mai râdeam de bâlbâielile lui Nea Ceaşcă, gen „alocaţâlii”, „copchiii” şi celebrul „tutulor”, după democratizarea umorului, ne-am câştigat dreptul să râdem de ei, fără să fim internaţi la balamuc. Popor băşcălioş ce suntem! Dar cum dracu' să nu te strici de râs, când „mapeţul” Ilici se înfoaie tenorial la alde Mazăre, ziarist naşpete prin anii '90, cu un „măăi, animalule!”? Sau când, la schimbarea macazului în '96, îl vezi pe regretatul Dan Iosif demonstrând cu un ţap în cârcă împotriva viitorului preşedinte, făcut mai târziu cu cerneală pe faţă de un Isaia care... stropeşte? Regimul Băsescu este marcat cap-coadă de zodia umorului, mai mult sau mai puţin voluntar. Preşedintele cu şuviţa în vânt, azi vânată de neînduplecaţii frizeri prezidenţiali, a rămas celebru cu „măi, păsărică!”, „nişte găozari”, dar şi cu tandreţuri mitocăneşti la fătuţele noastre mai slobode din presă. Măcar umorul junei Elena Băsescu este natural şi nu doare. Dar când îl vezi pe ditamai ministrul culturii, şi june, şi şcolit la Paris, cum o fleoşcăie cu „pleaşca-Băsescu” pe capul naţiunii sau, mă rog, al PDL-ului, cum să nu te sinucizi în direct la o oră de maximă audienţă? Evident, de râs... Doamne, fereşte! Şi ca meniul să fie complet în zona cultă şi subţirele Adrian Năstase recidivează în zona conotaţiilor porno-umoristice. După inventarul ouălelor, cum celălalt organ din trio-ul cu bijuterii masculine rămăsese virgin ca folosinţă verbală, proprietarul „tablouălelor” asociate cu termopane a slobozit-o şi p-asta: „capul pulimii”... Buuună, dom' Năstase! Chiar dacă nu-i originală şi se trage din Oprescu, „pulimea” nu se retrage din politicieni... Parafrazându-l pe Arghezi de odinioară, care îl miştocărea academiticeşte pe Zaharia Stancu: avem politicieni culţi... şi politicieni des-culţi...

2009-03-01T00:31:00.000+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (9)

Mărţişoare

2009-02-28T00:12:00.000+02:00

NAŞPET cu oţet
de nasol ÎN FORMOL

bacili, bikini, strănuturi, biciclete
vai ce de operete bete în şosete!
ţâţe de fâţe, mâţe, fese, îngerese
subtil şi imbecil în fumul care iese
striptease prelung twist pe horn de pipă
să bage-n draci văcari şi baci
cu fes cu clop sau chipă
de sub aripă răsturnaţi cu carul

ce invadează nupţial
şi mitocondrial
oraşul caşcaval
în gaură tot scăpărând amnarul
să lumineze harul
de iască şi mătase
vărsat pe ştrase
acolo unde şase a-nghiţit paharul
turbat pe şapte şi asociat cu opt
că cinciul e necopt şi treiul e netot

iar nouă prea departe
la zero cere moarte
rămâne numai unul
care bea tutunul

bacili, bikini, strănuturi, maioneze
se mişcã-n frişcă de import pe metereze
colivă pentru mort
şi tort pentru chermeze
văpaie laie hărmălaie
flacon de nicolae pus în ceaşcã

o nouă gaşcă udă fleaşcă
suflă-n trombon
acordeon cu bulion
şi nea’ ion la unison
cu epsilon de ton şi cu viagra
o nouă albă ca zăpada
peste alba-neagra
joacă nebunii şah pătratele-s puţine
mulţimile se urcă-n trambuline
şi vor asociate să se-arunce
în caşcaval global cu turtă dulce...

(„Poezii fără filtru”, Editura „Duminică”)

2009-02-27T00:18:00.001+02:00

Guvernul varză a la Cluj

De săptămâna trecută în meniul miniştrilor şi funcţionarilor care iau masa la Palatul Victoria a apărut şi populara varză a la Cluj. Mâncarea de carne cu varză a fost introdusă la cererea premierului chiar înainte ca Albă ca Zăpada (Elena Udrea) să-l declare pe Pitic apt prezidenţiabil. Mă întreb dacă se va scoate automat spanacul din meniu, pe motiv că Popey ia masa la Cotroceni. Ca orice clujean care se respectă, Emil Boc şi-a adus, cum s-ar zice, varza de-acasă. Până aici nimic deosebit. Dar odată cu varza nu şi-a adus şi capra, că ar fi rămas guvernul fără varză. Şi-a adus însă nepoata. Şi odată cu nepoata şi pe şefa acesteia, cu rang de secretar de stat, tot de la Cluj. Şi odată cu şefa nepoatei şi alte câteva zeci de clujeni, pe posturi grase, a căror şedere în Bucureşti în slujba premierului, pe banii poporului, costă zeci de milioane de euro pe an. Bună ispravă, în vreme de criză! Orgoliul băţos de ardelean ar putea reclama faptul că bocii au fost aduşi de la Cluj pentru a înlocui miticii de la Bucureşti. Numai că procedura nepotismului şi clientelismului promovat la rang de politică de stat ţine de Dâmboviţa şi nu de Someş. Şi ca să nu se supere nimeni, pentru transfer de patent, îi vom numi pe cei veniţi cu suita premierului „mitiboci”.
Alăturea de premier şi vicepremierul se ţine bine cu reţetarele, deşi stă pe colţul mesei. Dan Nica acordă mai nou certificate de profesionist în crimă organizată şi contraspionaj infractorilor. Bravo, dom' ministru, bună treabă! Păi, cu aşa patalama la mână, gorbunovii şi gribencii pot da clasă mondială. Specializaţi în România, pe somnul Poliţiei şi pe mărinimia prostească a ministrului Internelor, acestora le poate creşte cota. Să le dea şi diplomă de absolvire a „şcolii” din România... N-am înţeles niciodată excesul miniştrilor şi zelul lor de a se da în stambă la televizor cu orice preţ, făcând pe atoateştiutorii, când, de fapt, ei sunt doar simpli demnitari politici, de cele mai multe ori fără expertiză în domeniile pe care le conduc. Nu le spune nimeni că se fac de râs? Şi pe noi toţi odată cu ei?
Un singur ministru din actualul guvern a primit până acum nota maximă din partea opiniei publice. Este vorba de Cristian Diaconescu, ministrul de externe al României. Pentru prestaţia excelentă de la Roma. În care ministrul a dovedit nu numai că e român, ci şi un profesionist veritabil. Dar cu o floare nu se face primăvară. Mai ales că fe-martie întârzie topirea zăpezilor şi ghioceii mai au de aşteptat bugetul, care întârzie să ajungă în provincie...

2009-02-26T00:28:00.000+02:00

Cine mizdapătii te crezi tu, bă' fantomă?

Ieri seară, pe Realitatea Braşov, mi s-a părut că văd o fantomă scăpată pe ecran. Care era cât pe ce să ia la bătaie moderatorul. Dar nu era fantomă. Era chiar primarul Braşovului. Şi se răţoia la Daniel Giurma şi se îmbăţoşa la noi toţi, cum le ştie el, nenicule, pe toate şi de ce muşchi mari dispune dânsul. Deşi, stă şi cu fizicul fix cât cu mintea, cu vocabularul şi comportamentul. Aroganta fantomă, care la debutul carierei sale promitea să repare fisurile anale din clădirile Braşovului, acum le caută în justiţie şi în mass-media, cu zel de proctolog (ăla care bagă deştu', ca să nu mai apelez la Toarcea să-i traducă!). Eu nu zic că n-or fi şi „fisuri” de acest tip şi „hemoroizi” şi cururi pătate peste tot. Dar aşa aroganţă şi mitocănie de coada vacii fleşcăită în balegă şi folosită pe post de batistă, cel puţin în Braşov, n-am mai văzut. Măcar Becali are umor şi Vanghelie e sincer în puţinătatea lui verbală, ca să vorbim de afini. Iar Băse, pe care buruienică ăsta parvenit se tot screme să-l imite, dispune de o şiretenie inteligentă care, când nu e răutăcioasă, se transformă în şarm şi cucereşte miticii.
Eu care îl cunosc mai bine pe mitocan – de pe vremea când învăţa să mâzgălească politică cu creta pe masă şi i se turnau în urechi licori opărite cu SRI, Doişiunsfert, DIICOT şi DNA, toate pe urma sa ori supărări cotrocenite rău şi ştiu că de fiecare dată era să facă pe el – pariez că seara trecută ce-a defulat Georgică pe sticlă era un atac de panică. Şi are explicaţii psihologice în iminenţa catastrofei care l-ar putea paşte cu Ocolitoarea. Unde, dacă instituţiile râcâie adânc prin „fâneţe”, pajişti, gârle, intra şi extravilane, dau de altceva. Pentru că Braşovul de sub fundul lui (cum poza rânjind în campanie!) stă pe un butoi de pulbere în ce priveşte terenurile şi asfalturile date pe sprânceană şi damigeană. Vorba vine cu damigeana, că dedesupt e ditamai spălătoria cu conturi în Străinezia, dibuite şi de Cotro şi de ANI, care deocamdată face nani.
În emisiunea în care voia să vorbească singur şi toţi ceilalţi să-l aplaude şi să nu zică nici pâs, tentativa de primar de supt Tâmpa afişa superior responsabilitatea şi făcea pe patriotul. Pentru cei care nu cunosc subiectul, între 2003- 2005 , Primăria Braşov a executat lucrări la Ocolitoarea pentru traficul greu şi, abandonând un pod mai vechi, a construit un pod de 70 de miliarde la intrarea în Braşov, în zona Dârste. Vorbind pe speţă, primarul avea de răspuns opiniei publice (şi nu doar moderatorului!) dacă Ocolitoarea asta cu noul pod cu tot s-a construit, juridic vorbind, cu toate actele în regulă (exproprieri, utilitate publică etc.). Şi dacă terenul revendicat acum şi câştigat în instanţă, cu o definitivă şi irevocabilă, era litigios, de ce s-a ales tocmai CALEA ASTA. Nu cumva tocmai ca mulţi băieţi deştepţi să profite cu terenurile expropriate de Ocolitoare? Oricum, să nu vrei să intri în dialog cu nimeni presupune că ori eşti catâr, ori te păstrezi pentru procurori... Avea şi omul ăla cu terenul de la Pod dreptul la un cuvânt. Şi chiar la dialog. Mai ales că nu vrea neapărat să dărâme ditamai podul. Aflu că, de fapt, cererile de rezolvare amiabilă către Primărie s-au lovit de aceeaşi aroganţă şi de refuz al oricărui dialog. Păi normal, cum să dea teren la schimb unui neica-nimeni, când de fapt primarul şi acoliţii săi controlează o întreagă inginerie cu revendicări şi terenuri? Sigur că, pus în situaţia de a-şi dărâma propria prostie, o coteşte spre justiţie, care, în opinia sa, ar fi judecat strâmb. Nu-i ridic slăvi nici justiţiei, nici nimănui. Are cine să verifice dacă au greşit judecătorii. Problema, însă, care se pune în urma emisiunii, este dacă mai poate cineva avea dialog cu acest om, care ziua se suie şi noaptea se visează statuie. Eu zic să punem mână de la mână, să strângem material şi să găsim artistul care să-l imortalizeze şi să-l planteze statuar în giratoriu...

2009-02-25T00:05:00.000+02:00

ŞTEFAN CEL MARE... cu acordul părinţilor!

Una dintre cele mai imbecilizate instituţii din România este Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Un fel de, chipurile, protecţia consumatorului în domeniul tele-alimentaţiei. Papagalii ăştia care stau cu chitanţierul pe moderatorii de televiziune incomozi, pe lângă faptul că sunt analfabeţi şi cretini, răspund doar la telecomanda politică. Adică, a celor care i-au desemnat pe criterii de obedienţă să fie judecătorii consumului de audienţă fără E-uri. Aici nu e vorba de praz, nici de lapte din China şi nici de fleica vacii nebune... ajunse mişeleşte pe tarabe. Emisiunea pe care o realizez în fiecare duminică la postul local de televiziune MIX2TV Braşov, intitulată „Ce ne enervează!”, îl enervează atât de tare pe Scripcarul Braşovului (un surogat de primar cufurit oranj!) încât vrea s-o scoată de pe post, acum, în Postul Paştelui. Cufurilă ăsta, care se crede în Ouagadougou (capitala statului african Burkina Faso), îşi permite să sune şi să facă presiuni directe la CNA, ca să-mi arate el mie... Ce să-mi arăţi, măi, belitură de chirpici? Că eşti un primar de mutat trotuare şi de învârteli în giratoriu, înjurat şi arătat cu degetul de tot mai mulţi braşoveni nemulţumiţi că s-au înşelat cu tine? Că mai eşti şi ofticos pe cât de tare te crezi în nănău?... Mi se rupe de tine şi de CNA, că nu trăiesc din televiziune, aşa că nu te mai strofoca degeaba! Culmea e că perceptorii CNA-ului pun botul la tupeul tău şi trimit amenzi peste amenzi, să mă sperie... Auziţi, oameni buni, de ce s-a bosumflat iar Omul de Buruieneşti, care vrea să devină statuie în viaţă supt Tâmpa: cică un invitat de al meu l-ar fi numit moldovean... şi pentru asta cere din nou amenda maximă! (În urmă cu o lună, acelaşi CNA obedient politic a amendat emisiunea în discuţie cu 50 de milioane lei vechi, tot la o jalbă scripcariotă!). Ca şi cum a fi moldovean este o insultă. Am întrebat şi eu, nedumerit, mai mulţi moldoveni dacă este o supărare să fi numit moldovean. Şi mi-au spus că, dimpotrivă, este o mândrie. Şi aşa cred şi eu. Dar tu, măi, fantomă edilitară, vezi doar peiorativul în tot ce mişcă (roagă-l pe Toarcea să-ţi traducă ce-i ăla!). Sigur că oamenii sună în emisiuni de televiziune şi povestesc despre tot mai multe „fisuri anale” şi aberaţii scripcariene. Pe care le amendează verbal, pe bună dreptate. Mă rog, pierdem vremea să-ţi explic. Pentru că tot este vorba în acest blogărial de moldoveni şi de CNA, nu pot să nu mă crucesc de ditamai aberaţia: pe un post central de televiziune, pe care rula cunoscutul film românesc „Ştefan cel Mare”, era pusă bulina „AP”! Adică, filmul putea fi urmărit de către copii doar cu acordul părinţilor... Culmea e că în pauza publicitară nişte dame probau chiloţi pe ecran... Dar nu era nici o bulină, care să-i ferească pe cei mici de cine ştie ce tele-precocităţi... Adică în România de azi, nu poţi amenda prostia unui primar că te amendează CNA-ul. Dar poţi amenda istoria, cu bulina introdusă de acelaşi CNA în programe! Care istorie, Doamne fereşte, neîmbulinată, i-ar învăţa pe copii ce înseamnă să-ţi iubeşti ţara. Sentimente şi modele care nu se mai poartă...

2009-02-24T01:12:00.000+02:00

Apel la 112!

Am trăit s-o aud şi pe-asta: românii „românizează Transilvania”! Sforăitură din somnul cu vise erotice defulate prin gura prăfuitului popă reformat Laszlo Tokes. Mă întreb, dacă această sutană politică ar fi trăit prin Bavaria, ar fi vorbit de germanizarea Bavariei?! Sau dacă ar fi emigrat în Texas s-ar fi oţărât la băştinaşi că americanizează Texasul?! Şi dacă ar sta cu fizicul în Paris, s-ar obrăznici la francezi că franţuzesc capitala Franţei? Bre, Popo Loczy, iertată să-mi fie necuviinţa, nu cu popeala am eu treabă, ci cu sminteala... La aşa imbecilitate e de chemat Sanepidul... Sau Urgenţa... Că Poliţia e ocupată cu interlopii... Şi aşa am să şi fac. Sun acum. Consideraţi acest text ca pe un apel la 112. Alo! Pompierii? Alo! Urgenţa? Avem aici o raţă care măcăne şi se vrea singură pe varză!

2009-02-23T03:10:00.000+02:00

România în război (I)

Constat tot mai mult că ţara noastră se află în război. Fără să-l fi declarat nimeni, războiul de aproape 20 de ani, al României cu ea însăşi, este o realitate. O realitate cu morţi şi răniţi, ca pe front, cu distrugeri materiale, cu oameni disperaţi şi ameninţaţi în fiecare secundă de pericole iminente. O realitate pe care nici politica şi nici statistica n-o pot contrazice. Ca în orice război, există desigur şi inamici. Unii pot fi arătaţi cu degetul, ba chiar pot fi traşi la răspundere sau supuşi oprobiului public pentru acest război, din care ei sunt învingătorii din start. Am avut şi avem demnitari, de la preşedinţi de republică, prim-miniştri şi miniştri şi până la diverşi şefi şi şefuţi de judeţe, departamente şi localităţi, care, în loc să fie în slujba poporului (spun vorbe mari!), îl fac pe faţă... ca să mă exprim în vocabularul tatuat pe ştrumeleagul lui Terente, încă vizibil în formol la Mina Minovici. Anul trecut se vorbea de peste 80 de miliarde de euro extraşi în această perioadă din avuţia naţională şi burduşiţi în câteva sute de buzunare deştepte. Bani cu care s-ar fi putut, evident, construi apartamente, spitale, şcoli, s-ar fi putut asfalta şosele, s-ar fi crescut calitatea vieţii şi sănătăţii românilor. Celebrele plăcuţe cu inscripţiile „Aici sunt banii dumneavoastră!” sunt de fapt o ironie a acestei realităţi din teatrul de război. Guvernele care s-au perindat s-au întrecut în cadouri şi pomeni pentru clientelă, în furturi acoperite de acte, s-au întrecut în a ne prosti din patru în patru ani, furându-ne într-o formă sau alta chiar şi votul. Cu cine să schimbi clasa politică? Pentru că repetenţii acesteia devin mai întotdeauna şefii de clasă. Răsturnarea valorilor face parte şi ea din operaţiunile strategice de pe câmpul de luptă. Ceilalţi inamici, uneori sunt fantome, alteori viruşi sau boli sau alte entităţi imateriale. Dar sunt la fel de necruţători şi bine aliaţi cu inamicii pe care noi i-am înarmat să ne distrugă. Ei se numesc sărăcie, şomaj, disperare, sinucidere, jafuri armate, omoruri şi câte or mai fi. Criza atât de pomenită, chiar dacă este o realitate, în mod paradoxal, devine aliatul inamicilor noştri. Iar războiul lor cu criza nu este şi războiul nostru cu aceeaşi criză. Noi plătim criza, ei o fură! Şi o tranformă în oportunitate pentru ei. Asta fac şi li se rupe de noi. Pentru că vorbeam de furturi uriaşe din avuţia naţională, astăzi nu se mai fură în România cu sacul sau cu sacoşa. Şi nici cu tirurile sau vagoanele, ci cu judeţe întregi de terenuri, cu fabrici şi bănci deşertate în conturi şi tranformate în marmeladă de averi. Îndrăznesc să spun că acum se fură chiar direct cu bugetele. Şi ştiu bine ce spun. Păi să nu iei măciuca şi parul şi să-l pui pe hoţii cei mari, care îi tolerează şi pe cei mici cu câte un jaf, ca să nu cânte? Pentru că tot suntem în război, avem şi noi armele noastre. Una e parul! Mai avem însă şi vocabularul! De care voi uza acum în toată splendoarea lui trivială: Băi, idioţilor! Băi, javrelor! Băi, jigodiilor! Băi, nenorociţilor! Băi, infractorilor! Băi, pocitaniilor! Băi, nesimţiţilor! Băi, janghinoşilor! Băi, împuţiturilor! Băi, stârpiturilor! Fir-aţi ai dracului! Ptiu! Fir-aţi ai dracului!

2009-02-22T05:40:00.000+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (8)

Iernatice

2009-02-21T00:30:00.001+02:00

îndemn
pentru o nouă ÎNTRECERE SOCIALISTĂ

dărâmaţi dărâmaţi demolaţi tot
vă-ntreceţi cinici cu predecesorul
ăla dărâma biserici şi era un netot
voi sunteţi mai macho dărâmaţi abatorul!

hei-rup hei-rup ieri se striga pe şantiere
ţara întreagă era republică heirupistă
aţi declanşat o nouă întrecere socialistă
ieri aţi înghiţit fiare astăzi vărsaţi fiere...

ăia strigau hei-rup
rupeau mămăliga şi brânza
bucatele ştiau să asculte
astăzi se strigă vineee şi cadeeeee
e un morman de praf
ca la popoarele nomade
Miroase-a mort şi-a var
de oase şi de fabrici rupte

ăla demolatorul demola cimitire
voi ăştia vreţi să le umpleţi la loc
şomerii-n cavouri nu mai au loc
viaţa însăşi a devenit amintire

ăla a demolat dar a şi construit
să crească ţăranii şalopetă şi budă în casă
aveai unde să dormi în mărşăluirea victorioasă
voi nu aveţi nici bidinelele de zugrăvit

pe vremea lui ăla
ăştilalţi dârdâiam ca pinguinii de frig
astăzi aplaudăm ger liberalizat
plătim curentul cât pentru un palat
bem apă scumpită rumegăm ţipirig...

hei-rup heirupiştii de ieri construiau
să aibă heirupiştii de azi să dărâme
e ţara ţăndări şi fărâme...
Vă socotiţi învingători şi cavaleri?

Dărâmaţi, mă,
dărâmaţi tot,
fir-aţi ai dracului!
Umpleţi o groapă mare cât câmpia turzii,
faceţi un cimitir-sanatoriu să audă şi surzii
când îngropaţi în el dealul feleacului

Dărâmaţi coloana bucegii rarăul
Amanetaþi sfinxul şi babele-n gaj
Băgaţi dunărea în şomaj
Cu marea neagră umpleţi hăul
din căpăţâna voastră
mare cât... urechile acului –

Fir-aţi ai dracului
fir-aţi ai dracului!...

(„Po(i)ezii interzise”, Editura „Duminică”, 2002)

2009-02-20T00:14:00.000+02:00

Cu arma în mână, să ne apărăm trandafirii!

Deşi vrejul de la trandafir e la fel, diferenţa între cele două partide coaliate o face numărul. Unii au trei şi se simt, evident, mai dotaţi în roze. Ceilalţi au doar unul şi sunt mândri de acesta. Şi unii şi alţii şi-ar apăra gingaşul simbol, de-ar fi nevoie, chiar cu arma în mână... Şi s-a întâmplat! Trandafirii au început să se împuşte între ei. Mai trăgea un primar cu puşca de vânătoare în faţa porţii populate cu afişe inamice, cum s-a întâmplat mai ani la nişte locale... Mai trăgea un popă catindat un foc de avertisment în plan vertical, cum s-a întâmplat tot la nişte locale, recente... Dar nici chiar aşa! Cu baricade de autobuze, cu sechestrări în limuzine şi împuşcături faţă în faţă între vrăjmaşii politici locali, aliaţi la caşcaval la nivel central. Păi ce faceţi, fraţilor? Faceţi deja război civil? Nu vă ajunge cât furaţi împreună? Vreţi să furaţi separat? Nici o problemă. Despărţiţi-vă! Dacă ni se face şi nouă, celorlalţi de pe margine, poftă de luptă? Şi vă dăm nişte făcăleţe pe poponeţe? Că mult nu mai e... Vă jucaţi cu focul! Chiar sunt curios ce măsuri se vor lua şi până unde. Mă refer şi la instigatorii cu niscaiva funcţii. Dacă pentru un ciolan de primar se trag repetate focuri de armă, vă daţi seama ce va fi, când s-or despărţi, pentru ditamai măcelăria de guvern!... Or să se folosească, găsite subit, mitralierele de la Ciorogârla? Sau o să se bată cu revolverele dezertorii lui Stânişoară cu miliţienii lui Nica? Doamne, fereşte! N-am luat în calcul revenirea la lupta cu arcul şi săgeata practicată de proaspăta Opoziţie...

2009-02-19T01:00:00.000+02:00

OLGA – vedetă TV

Vulturiţa din imagine a fost invitata de onoare a emisiunii „Ce ne enervează!” de duminică, realizată de sus-semnatul, la MIX TV. Vreme de aproape o oră, Olga, pentru că aşa o cheamă pe domnişoara, a dominat platoul şi a făcut deliciul telespectatorilor. Şi nu a enervat pe nimeni...

2009-02-18T01:06:00.001+02:00

Noaptea bugetelor lungi

După ce a bugetat îndelung, Guvernul s-a suit pe la chindie cu obiectul bugetării sale în Parlament. La vreme de seară şi până în noapte târziu, dă-i şi luptă! Şi vor mai fi două zile şi nopţi, la fel de naşpa pentru bieţii parlamentari, aduşi cu uninominalul în Casa lu' Ceaşcă (citeşte, a poporului!). Oricum, ce mai contează trei zile şi trei nopţi la cele vreo 30 de întârziere cu bugetele pe anul în curs? Poate că Guvernul lucrează pe stil vechi (pravoslavnic). Nu am ştire să se folosească şi de calendarul chinezesc... unde, va trebui să-i informez, ne aflăm în Anul Boului...
7000 de amendamente, din care vreo 2000 liberale, galbene adică şi restul roşii, portocalii şi verzi după culoarea amendatorului. Nu e rău că unul vrea o şcoală pentru poporul din colegiul său ori că altul vrea ţechini de-o grădiniţă, un schit, o reparaţie de trotuar, măcar acolo ceva... Ca la piaţă! Nu spun că nu e nevoie de toate astea. Dar fundamentarea unui buget de stat credeam că presupune o anumită rigoare şi o analiză macro. Nu ca la prăduială. Adică, după jaf când se împarte împărţeala: tu atât că eşti boss-ul, tu numai atât că eşti contra-boss-ul, tu atâtica, tu că eşti cu păsărica... Dacă tot am pomenit de jaf în contextul auster bugetar, aflăm că jafurile se întrec şi pe localităţi, ca pe vremuri fruntaşii pe ramură din întrecerea socialistă. Alt jaf la Dolj, încă unul la Suceava... O ţinem tot aşa, şi sus şi jos. Vestea bună e că a început să li se mai şi înfunde amatorilor de jafuri. O poliţistă l-a săltat pe jefuitorul cu şurubelniţă şi spray de la Dolj. În timp ce o barmaniţă din Suceava i-a cotonogit zdravăn pe doi care încercau să jefuiască un club. Rău au ajuns miliţienii lui Boc, dacă onoarea chipiului le este reperată de dame!
Revenind la marea bugetare naţională, un veritabil duel verbal s-a produs între cei doi premieri ieşiţi jumătate-jumătate din aceeaşi coajă de portocală. Cel fost zice că bugetarea boacă e o catastrofă. Cel actual arată cu ochelarii înspre bugetarii de lux ai tăriceanului, cărora le-a dat flit. a la Cluj. Vai de ei, bieţii bugetători ai neamului! Ce noapte lungă! Ce noapte încinsă! Ce noapte de farmece, blesteme şi făcături!

2009-02-17T03:01:00.000+02:00

Autoritatea... cu pantalonii în vine

Vax, doi lei, cremă de ghete! Cam asta este autoritatea în România semiprezidenţială de azi, chiar dacă se bosumflă pe noi, ziariştii, semipreşedintele de republică. Semipreşedintele arăta cu degetul săptămâna trecută, evident, înspre presă, că discreditează, prin scrieri şugubeţe şi telepăreri afurisite, ditamai autoritatea ţeapănă. Păi, ditamai arătarea asta, dom' preşedinte, este cu pantalonii în vine! Ca să nu spun că face pe ea, confruntată cu violenţa, pe care nu noi am creat-o, ci impotenţa din sistem. Păi, dacă miniştrii şi comisarii, procurorii şi judecătorii şi toţi dregătorii îşi dau mai mult cu părerea în loc să se impună în teren cu competenţă şi să ofere soluţii în situaţii de avarie sau de criză, nu e vina pixarilor că le face portretul-robot întocmai. Dar la noi, deşi se acuză presa şi televiziunile de uneltire contra autorităţii, cum pârţâie o situaţie, cum dau fuga autorităţile şi se flatulează şi ele la TV. Păi, nene, fă ceva şi după aia dă-te mare! Sau, stai dracu' acasă! Pentru că nicăieri în lume nu se înghesuie pe ecran dregătorii şi mahării, ca în România. Când vezi un ministru la televizor, pe alte meleaguri e chiar un eveniment. Dar la noi, hop şi Oprea, hop şi Dragnea, hop şi Nica... să luăm, de pildă, ministerul cel mai tele-vizat de autoritate goală-puşcă... Ce, n-au purtător de cuvânt? N-au experţi şi meseriaşi în toată regula să ne-arate cu deş'tu la tablă, ca să pricepem şi noi ce-o fi? Se pare că nu, din moment ce vine prepusul şi se dă cu presupusul... Se tot vorbeşte că prin Americi şi Iurope, dacă eşti suspect de vreo chestie naşpa, eşti pus mintenaş cu mâinile pe capotă şi picioarele crăcănate. Şi că la noi e parfum, nu lege. Păi, cum să impui autoritatea când o judecătoare beată mai mai să-l ia la palme pe poliţist că-şi face datoria? Sau, un altul se urcă pe capota maşinii ca să stopeze fărădelegea unui şofer rebel? Mai acum ceva vreme, într-o cârdăşie primar-şef de post-magistrat, legea era terfelită ca la bordel, nu mai ţin minte ce dracu' era... dar puţea a asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Repet: autoritatea în România e vax, doi lei, cremă de ghete! Şi nu poţi respecta o autoritate ca asta, cu pantalonii în vine. Dacă tot visează semipreşedintele de republică o autoritate pe măsură, să dea un ordin, să dea un decret, un referendum, ceva şi să-i ridice autorităţii nădragii... După aia mai stăm de vorbă...

2009-02-16T00:34:00.000+02:00

Se întrevede spanac de primăvară...

Răbdare, români! Mai e puţin şi dau urzicile şi ne-am scos. După urzici vine leurda, după leurdă vine păpădia, după care ştevia, loboda şi ştirul... Eu cred că suntem în continuare un popor vegetal, am citat din Ana Blandiana în vremea lui Ceaşcă. Păi, ce mai putem face, într-o ţară ca asta, plină de verdeţuri, zarzavaturi şi murături politice? Decât să ne luăm lumea-n cap şi să emigrăm cu toţii în regnul vegetal. Pentru că, se ştie, o păpădie nu se revoltă. Şi nici spanacul... Fără nici o legătură cu Popey!
În Republica Semiprezidenţială cu Fes şi Maioneză s-a dat verde la jafuri. La casele de schimb valutar, la bănci, la primării, în biserici şi la casele oamenilor. Asta pentru că, odată cu un-doi-trei miniştri cu crampe la intestinele noului guvern, poliţiştii au intrat în silenţiostampa. Doamne fereşte să fi pe stradă sau la bancă sau la hipermarket, oriunde, când clienţii justiţiei, cu bilet de voie la jaf şi omoruri, acţionează.
Mai nou, în Republica Semiprezidenţială România, cad mall-uri. Ar trebui inscripţionat pe fiecare şubrezenie de construcţie autorizată de primarii corupţi şi executată cu curu': Atenţie cad ziduri! Ca pe şoselele patriei, ca vai de ele şi acestea. Pentru că, nu-i aşa, aici sunt banii dumneavoastră...
Circulaţi cu atenţie. Şi daţi banii de bunăvoie ca să rămâneţi în viaţă. Ca la impozite şi taxe. Ori fiscul, ori tâlharul de drumul mare, e tot un drac. Îţi ia. Nimeni nu-ţi mai dă ca pe vremea haiducilor, în ţara asta. Decât, eventual, un brânci în groapă...

2009-02-15T05:26:00.000+02:00

RECLAMĂ FUMATĂ
PENTRU VATĂ liberalizată

... şi Amanta şi Nevasta şi Soacra pe bulion...
ce piz(!)da mă-sii-nvelită în vată!
Mai bine v-aţi pune-n chiloţi pur şi simplu zăpadă
că s-a scumpit enorm de mult un tampon

Nici să te regulezi nu poţi în ţara Asta
chiar dacă ieri s-a liberalizat avortul
mai bine faci vreo 2000 de ani pe mortul
înghiţi prezervativul şi cu asta basta...

Ducă-se dracului guvernele care emană
din capul curvelor căzute în şomaj
ce vor depune sufletului trupul gaj
şi-or da şi !pilda! mă-sii de pomană

Vrei să te !kaci dar nu poţi trage apa
c-a îngheţat conducta în pereţi
bagi mâna-n pantaloni culegi bureţi
bolnav de parkinson nu poţi să faci nici laba(!)

Cum n-ai plătit impozitul pe silă, pe rahat
şi nici pe trasul apei de la budă
te simţi un peştişor, o caracudă
fără identitate-n Peştele bălţat

E scumpă vata. N-ai nici pentru nas
să-ţi tamponezi acut hemoragia –
...Ar merge azi la doctor românia
dar şi la doctori este parastas...

(„Po(i)ezii interzise”, Editura „Duminicã”, 2002)

2009-02-14T05:10:00.000+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (7)

Troiţa Junilor

Poarta Soarelui

Îndrăgostiţi

Siamezi

Panoramă în si bemol

2009-02-13T00:17:00.002+02:00

Prefect temporar şi gripă, concomitent!

Guvernul, în pană de purtător de cuvânt căzut la purtare, ne anunţă, pe surse, că avem un nou prefect de Tâmpa. Acesta este un brav cavaler de Bran. Nu Dracula şi-a băgat coada şi vampirii dinţişorii, ci e vorba, ca să cităm din guvern, de „mobilitatea pe funcţii”. Deşi se anunţă „temporar”, „mobilul” e însă altul: „contencioasele”! Un fel de oase rupte de prefect în lucrul, pardon, lucrăturile cu aleşii locali şi judeţeni. Adică, mumă bună pentru unii, normal, pentru ăia care l-au uns şi ciumă brună pentru ăia care l-au tuns. Tot pe surse, că-s la modă, aud oranj că... dinozaurul Ion Gonţea era ultimul dintre mohicanii de care Omul de Buruieneşti (primar & preş.) voia să se lepede. Cum? Simplu. Un şut în fund, un pas în prăpastie. Sau şantajul cu dosarul... Ai dosar, n-ai dosar... jar mănânci! Sursele măcăne că Şantajorj şi-a jurat în scripcă, de faţă cu toţi puţoii din partid, că vrea să scape de toţi cei care îndrăznesc să-i spună necuvincios şi obraznic „George” şi nu „Domprimar” sau „Dompreşedinte”. Ultimul era Ion. Primul a fost Paul. Şi tot Gonţea, amândoi. Selavietujurparşiv!
Numirea la Prefectură a celebrului notar cititor de Cioran („Lacrimi şi sfinţi”, după unele surse!) mai are şi un obiectiv imediat şi concret: curmarea deîndată a răcnetelor cu efect hepato-biliar ale protestatarului Botorog! Gornistul care, ca un rapsod popular, s-a încetăţenit în folclorul şi turismul locului. Şi care face să vibreze zilnic ditamai ceara din urechile primarului. Cum o să-l botorogească uriaşul organ adus din Bran pe celălalt VIP cu prenumele Gheorghe, rămâne de văzut... Mai ales că au obârşii pastorale comune, diferenţa fiind dată de clasa de cornute a fiecăruia.
Odată cu prefectul a venit peste Braşov şi gripa. Aşa ne anunţă Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, unde primul pacient per 2009 s-a internat concomitent cu marea veste de la guvern. Dacă mai adăugăm şi simultaneitatea numirii pe funcţie cu avertizarea de Cod Galben, înseamnă că intemperiile şi precipitaţiile politice vor juca un rol important în următoarea perioadă supt poalele Tâmpei. Ori o să vină îngheţul? Şi o să ne dăm cu patinele de râs la Olimpia sau în Piaţa Sfatului. Pentru că, trebuie să recunoaştem, voluntar sau involuntar, pe noul prefect îl caracterizează înainte de toate, umorul... Servus, Ioane! Şi să mă anunţi când te trece Buruienel şi pe tine în rezervă!

2009-02-12T00:18:00.001+02:00

Ţara lui BORAT

O mare idioţenie de film, care pe mine m-a enervat, în timp ce pe alţii i-a făcut să râdă. Chestie de gust. Sau aveam, poate, o zi proastă. Kitsch-eala kitsch-ului, mi-am zis! Şi tot cu gustul ăsta am rămas, până azi. Asta în ce priveşte filmul. Sigur, nu mi-am propus nici să-l dau în judecată pe comediantul englez, ca ţiganii din Glod, şi nici să pun rachetele nucleare din silozul Kazhastanului pe fundul său, pe care l-am şi văzut în film, chiar dacă n-aveam chef.
Şi totuşi există o ţară a lui Borat. Poate chiar şi mai multe, dar una o ştiu sigur şi nu pot să spun că e ţara mea. Dar pot să spun sigur că e ţara lor. A boraţilor şi borâţilor de tot felul, care chiar aşa se şi comportă. Ca personajele din lumea peliculei imbecile. Aproape că m-am săturat de această ţară, a impozitelor lui Mămăligă-Vodă, care cresc invers proporţional cu înălţimea premierilor. O ţară a lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, în care statul primeşte palme şi totul se aranjează pe barbă, în timp ce pe dregători îi doare-n cot.
Când Sabin Gherman a scos manifestul „M-am săturat de România!”, m-am indignat cu sinceritate de român unitar. Pentru că rebelul alăturase şi o sintagmă echivocă, cu care nu poţi fi de acord: „Vreau Transilvania mea!”. Nu ne putem juca cu asta şi nu ne putem întoarce în statul feudal de acum câteva sute de ani. Deşi feudalizarea României face carieră şi astăzi. Într-o republică a corupţiei, condusă de baronii locali, autonomia pe criterii politice şi de obedienţă faţă de stăpânii de feude este o realitate. Degeaba latră unul şi altul, fie în româneşte, fie în ungureşte, cu autonomia teritorială. Ea s-a produs în aceşti 20 de ani-brucani, dar întoarsă pe dos. Adică, cu dosul lui Borat la fraierii ce suntem. Păi, n-avem noi judeţul Mazăre? Sau judeţul Oprişan? N-am avut noi judeţul Mischie? N-avem noi municipiul Scripcaru? Şi până mai ieri, municipiul Boc? N-avem noi sectorul Vanghelie? Nu era cât p-aci să avem ministerul Doişiunsfert? Şi feudele ar putea fi enumerate tot aşa...
Da, m-am săturat de România! M-am săturat de România lor! Vreau România mea!

2009-02-11T00:19:00.000+02:00

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (12)

Până unde bate „filajul¨ lui Buruienel?

În plin scandal „doi şi-un sfert”, primarul Braşovului şi-a tras, fără să-l tragă nimeni de urechi, ditamai studioul de filaj. Pentru că, ce ar putea să însemne altceva, montarea unor camere de supraveghere în plin centrul Braşovului, direcţionate, cele mai multe dintre ele, spre Prefectură şi Consiliul Judeţean, decât video-filaj ziua în amiaza mare? Şi chiar şi noaptea când nu e ceaţă... Cum monitoarele de supraveghere se află în biroul primarului, n-am nici un motiv să cred că pe Omul de Buruieneşti îl interesează doar trecătorii şi taximetriştii staţionaţi în faţă la „Unirea”. Sau traficul infernal de pe Eroilor, îngreunat şi mai mult după introducerea „învârtitei” după movila cu buruiană de la ARO. Hai să zic, răutăcios, că e important să ştii, ca la TV, când eşti la putere şi nu de unul singur, cine mai intră pe la Căncescu şi cine pe la Emil Niţă... Şi dacă nu cumva preşedintele CJ şi prefectul judeţului vor să i-o tragă coaliţiei boace pe la spate, menţinând în vigoare vechea coaliţie tărigeoană... Dar, mult mai important pentru curiozitatea primaurului este să audă cu propriile clăpăuge ce strigă Botorog la adresa lui, în tulumba de carton. Pentru că omul cu protestul continuu ştie că Buruienel habar n-avea să ţină în mână nici o sculă de fabrică, atunci când erau colegi la Pâine... Şi se miră ce departe a ajuns, să se răsfeţe acum cu „mausul” şi butonaşele colorate. Botorogul mai ştie că Buruienel stă prost cu fierea şi ficaţii. Şi de-aia se umflă-n tulnicul improvizat, strigând măscări amestecate cu adevăruri la adresa lui Buruienel. Asta, de când jandarmii i-au luat, odată cu ciolanele, şi portavocea primită în dar de la cel care l-a încălzit la sân pe Buruienel şi s-a fript cu el.
Dacă tot se joacă de-a SRI-ul şi supraveghează platoul central şi alegătorii cu tehnică operativă, din banii contribuabililor, de ce chestia mă-sii nu i-a fătat mintea Omului de Buruieneşti să pună o cameră şi mai jos pe bulevard, spre Patria? Ca să ştie şi Poliţia şi Parchetul cum arată la faţă criminalii care se plimbă liber prin oraş şi ucid cu sânge rece oameni... În timp ce comunitarii joacă Fazan sau îl fugăresc prin singurul copac foios, sporindu-i CV-ul, pe protestarul care creşte potenţialul turistic al urbei. Şi, totodată, duce buhul primarului...

2009-02-10T05:02:00.004+02:00

Cotrocenisepregăteşte?
NĂSTĂSESCU contra FLATULESCU

Înainte de cotrocenialele din 2004, Băsescu avea „Flotă”, iar Năstase n-avea „Termopan”. Bineînţeles, în foaia de avere de la DNA. Acum e invers. Băsescu a pierdut „Flota” şi Năstase s-a ales cu „Termopanul”. Ca în „Om sărac, om bogat”...
Proaspătul deputat de Mizil pare să fi sesizat şmecheria cu care l-a păcălit Bugs Bunny care a transformat ulterior morcovii în ţepe. Aşa că a hotărât să se pună la dispoziţie. Cum şi Băse a fost la dispoziţie, probabil că socoteala lui Năstase sună cam aşa: ca să ajungi la Cotroceni, trebuie mai întâi să treci pe la DNA... A naibii chestie! Eu am crezut că preşedinţii ies din brânciul poporului, nu din caltaboşii procurorilor. Dar, în fine! Cum în ţara asta nimeni nu poate fi Obama, iar viitorul preşedinte va avea, după spusele lui Geoană, nume românesc, e clar că nici Năstase şi nici Geoană nu pot fi ăla. Pentru că la noi tradiţia este să fi „escu”. Adică, Iliescu, Constantinescu, iarăşi Iliescu şi apoi Băsescu. Cine rimează mai departe ca să nu se strice tradiţia? Mai bine să mă oprescu... Dacă se schimbă sufixul, cum la telefoane prefixul, putem avea şi alţi preşedinţi cu sufixul la liber. Dar pentru Năstase ar mai fi o variantă: să-şi schimbe singur sufixul! Adică, să se numească Năstăsescu... Aduce a nas, cu aluzie la Băsescu? Nici o problemă. Să-şi schimbe şi acesta numele, ca să evite gazofonia. Adică, să se numească Flatulescu...

2009-02-09T05:16:00.000+02:00

Criza lui Boc şi aviara lui Tăriceanu

Cu ceva zile înainte ca preşedintele Băsescu să le-arate ciuciu la autonomika ungurilor de-acasă şi de pretutindeni, taman în capitala lor – Buda şi Pesta, o frumoasă unguroaică, pare-mi-se tot blondă, a leşinat în braţele premierului megieş Ghiurciani, iertaţi grafia latină trasă peste pustă... Omul, pe fază, a prins-o. E drept că era chiar purtătoarea de cuvânt a guvernului maghiar care, sper, că n-a leşinat anticipând spusele de după aia ale preşedintelui român. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă fata cu pricina sau, mă rog, o altă fată de pe la noi, de pildă Roberta Anastase, ar fi leşinat în braţele lui Emil Boc. Nu s-ar fi repetat catastrofa din directul lui Andrei Gheorghe? Doamne, fereşte! Asta înseamnă să ai premier mic la stat, mare la sfat, cum este al nostru.
Dacă tot îl avem pe Boc pe post de portavoce pentru criză, încep să mă gândesc dacă nu cumva criza asta, care ameţeşte cu substanţe necunoscute guvernul în vârstă de-o lună şi ceva, repetă istoria primului guvern ieşit tot din „ardeiul” lui Traian Băsescu, guvern rămas postistoric sub numele de „Tăriceanu 1”.
Atunci, peste România şi peste mapamond, bântuia aviara. Veneau jandarmii sanitari, cu aviz mondial, prin curţile şi prin satele românilor, înşfăcau zburătoarele ce le puteau prinde cu mâna şi cu arcanul şi le pârleau aproape de vii în gropile comune. Noi ne uitam ca proştii. Şi tot aşa am rămas. Ba ne mai şi stropeau cu zeamă de fraieri maşinile la intrările şi ieşirile din localităţile rău-famate de fantomaticul virus.
Aşa şi acum. Vine criza şi înşfacă IMM-urile, companiile, de-a valma şi le retopesc ca pe fierul vechi în alte interese. Dacă mor în focul crizei cele nesănătoase, n-ar fi nici o problemă şi gestul ar fi profund sanitar. Dar, cine îmi garantează mie că tăvălugul nu va distruge en-gros singurul sector activ al economiei naţionale? Ăla, care creşte PIB-ul.
Acum că apele noastre teritoriale, colorate în adâncuri cu petrol, se apropie de Insula Şerpilor, pe care constat că n-am luat-o (asta şi graţie fostului preşedinte Constantinescu Emil, care în 1997 a semnat pe barbă un tratat cu Ucraina!), cred că ar trebui să vorbim, în contrapondere, de Republica Reptilelor... şi Târâtoarelor... Sper să nu omorâm, odată cu „găinile” din economie, născute genetic cu aviară, şi gâştele şi curcanii şi chiar struţii, care dau carne-lapte-brânză-ouă-leafă la poporul neemigrant... Mă întreb încă o dată ce-o fi vrut să spună Flutur, eroul aviarei, despre criza B-O-C-I-T-Ă... Ciudate coincidenţe!

2009-02-08T06:49:00.000+02:00

guvernul DE CIOCOLATĂ

guvernul îşi pune cravată
guvernul ne dă la lopată
guvernul importă cravată
guvernul îşi pune cravată
guvernul se suie pe gloată
guvernul de ciocolată
guvernul ne dă la lopată
adio creveţi la bucată
o singură dată la gloată

guvernul ne dă la lopată
guvernul îşi pune cravată
guvernul ne dă ciocolată
guvernul ne dă zahăr de vată
expiră mandatul de gloată
guvernul ne lasă la vatră
guvernul importă lopată
să-ngroape bolnavi şi prostată

guvernul îşi pune cravată
vrea ţara-n parfum distilată
guvernul se-mbată şi latră
se umflă-n bujori ca o fată
ar vrea să ne fie şi tată
dar n-are lopată guvernul de vată
guvernul ne vrea la lopată
guvernul de ciocolată

guvernul importă lopată
guvernul se-mbracă
apoi se dezbracă
guvernul ne toacă
guvernu-i în frac şi oftează
guvernul e-n ultima fază
guvernul atârnă de-o cracă
guvernul se spală pe faţă

se spală pe mâini şi pe cur
guvernul ne-ntinde un şnur

pe sub poponeaţă
guvernul lui Nătăfleaţă
ne crede verdeaţă în piaţă

guvernul se crede în luna de miere
şi face avere că-i la putere
dă mere pe pere
guvernul de ciocolată
se poartă de miere
guvernul ajuns la putere
al dracu’ ...nu dă o bere!

(Nota autorului. Poezia a fost scrisă prin Nouăzecişiceva şi publicată în volum nişte ani după aceea. Câteva guverne migratoare au trecut peste România cu consecinţele de rigoare. Fac această precizare, nu ca o scuză pentru guvernul actual, care merită o „odă” pe măsură. Trăiascăăă!)

2009-02-07T15:09:00.004+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (6)

Pasteluri

2009-02-06T18:54:00.004+02:00

PROTEST!

Datorită imbecilităţii legale de a ne fi monitorizată activitatea pe Internet, pentru că serverul de monitorizare este de tot căcatul pulii - pizdii mă-sii şi în interval de circa o oră am tot încercat să postez imaginile obişnuitei Foto-galerii de sâmbăta, iar „sistemul” m-a făcut cu nervii, am renunţat până mâine. Protestez public pe acest blog!!! Nu atât faţă de imixtiunea cu acoperire legală, cât faţă de... calitatea de căcat a acesteia. Adică, dacă tot vreţi să ştiţi ce mişc pe-aici, lăsaţi-mă măcar s-o fac!

2009-02-06T05:07:00.000+02:00

Linişte şi astenie de primăvară

Primăvara bate la uşă. Boc, boc, boc! Dacă era Robocop premier, am fi avut şi stoluri de rândunici premature. Dar aşa, Guvernul are de lucru până prin martie şi încă bugetă. Presa are şi ea de lucru gârlă, după ce afacerea Ciorogârla a intrat în cazarmă şi naveta infracţională Craiova-Braşov a eşuat pe muntele prostiei şi incompetenţei, precum Arca lui Noe pe Ararat.
E linişte! Preşedintele e fericit că are guvernul visat. Ţara e fericită că s-a mărit cu vreo trei judeţe de apă ale căror adâncuri au fost concesionate încă din vremea Potopului. Poporul e fericit că va avea mai mult timp liber. Dacă poporul e fericit şi şomer, înseamnă că „să trăiţi bine!” s-a transformat din fantomă în întrupare de dinozaur. Şi Europa e fericită că are gaze diluviene în continuare de la Putin, via Ucraina. America e încă fericită cu Obama. În Fâşia Ghaza nu mai fâşâie gloanţele, în Irak miliţiile s-au mai potolit... Numai Bin Laden, acest Terente al lumii, umblă prin rapoartele serviciilor şi nu se mai dă prins ca laptele de oală. Stelele hoinare albastre descoperite recent visează la gaura neagră rămasă în stadiul de experiment (oare?), în timp ce meduzele nemuritoare îşi plimbă fustele pe mări... Cuvintele au luat-o razna, e clar, avem astenie cu toţii... şi scriem degeaba...

2009-02-05T03:54:00.000+02:00

Aflatu-n treabă, la români

Cum se întâmplă ceva, grav sau important, naţia şi tele-naţia intră în psihoză. Normal, până la un punct. Reacţia opiniei publice, comunicare, manipulare... tot tacâmul. Nu ştiu dacă în toată lumea e la fel. Dar la români, prea mulţi dau năvală, cum se întâmplă ceva, şi asta mai ales la televizor, ca la un bufet suedez pe de-a moaca. Să vadă soacra şi vecina de scară ce grozav şi bun la toate este televisatul ziua şi televizatul noaptea.
Dacă ar fi vorba de opinii şi păreri culese din zona gură-cască ar fi ok. Dar, de la o vreme, indivizi cu pretenţii de vedete prea mult vorbesc în locul profesioniştilor. Doamne fereşte, dacă e vorba de-un potop, e normal să vorbească meteorologii şi hidrologii. Dacă e vorba de crimă, e normal să aibă cuvântul criminaliştii. Ori nu mai avem profesionişti pe nicăieri, ori goana după senzaţional a mass-mediocrităţii compromite mass-media. Scenarii fanteziste ies din căpşorul unor pripăşiţi de presă fără studii şi fără experienţă şi se dau pe post de buletine de credibilitate. Ne cred proşti? Stau şi mă crucesc, oricât de mare ar fi agitaţia în cazul jafului armat de la Braşov sau în cazul armelor dispărute din Ciorogârla, câte scenarii fanteziste le fată mintea chiar unor „ziarişti”. Neavând acoperirea documentării, nici cultura, nici intuiţia şi nici discernământul analizei, pixarii de birt ştiu o singură treabă. Să facă legături şi conexiuni numai de ei ştiute. Dacă anţărţ s-a scris despre cineva ceva şi cineva are legătură geografică cu altcineva, desigur, între cineva 1 şi cineva 2 este o legătură, care îl implică şi pe altcineva. Bun raţionament, nu? Documentaţi-vă, fraţilor, nu mai luaţi informaţii expirate de pe Internet, actualizaţi-vă datele, mergeţi pe teren şi staţi de vorbă cu oamenii dacă vreţi să aflaţi adevărul. Sunt dezamăgit de aceşti diletanţi, care habar n-au cu ce se mănâncă o investigaţie adevărată. Una e a scrie un pamflet, alta să comentezi avizat şi alta să probezi în cazul unei investigaţii! Nu vreau să se creadă că acuz în bloc ziarişti, realizatori TV, din Braşov sau din ţară. Pentru că avem şi profesionişti. Din păcate, pârghii importante ale mass-media (şi din Braşov!!!) au intrat pe mâna unor frustraţi, ofticaţi şi pe mă-sa care i-a născut, apropo de răspunsul unuia la o întrebare, pe care tot el şi-a pus-o. Aflatu-n treabă la români e boală grea... Eu mă uit critic spre presă, dar am văzut, tot în aceste zile, aflaţi în treabă la televizor de toate profesiile: judecători, poliţişti, avocaţi, experţi în diverse... nemaivorbind de politicieni. Sunt prea mulţi ca să le dau numele.

2009-02-04T04:10:00.002+02:00

INSOMAR – salvamar prezidenţial
şi 10 geoană mititei...

Băieţii, până pe la vârsta pubertăţii, îşi măsoară puţele. Despre fete no comment. Preşedinţii îşi măsoară procentele. Băieţii mai au tendinţa să şi exagereze... Şi să şi-o dea mai mare. Şi la preşedinţi se întâmplă. Numai că preşedinţii nu şi-o măresc singuri. Şi nici cu silicon, ca fetele. Ci cu INSOMAR-ul. Un fel de Viagra bună să stimuleze erecţia din sondaje. Noua cotă a dunării prezidenţiale, după Ciorogârla şi mopul-premier, cică ar fi spre 60%. Mamă, ce mare e! Dacă mai vine şi un stimul de la Cicciolina, că tocmai a fost în Ungaria şi şi-a băgat ciuciu-n autonomia markobeliţilor, să vezi atunci erecţie cu frecţie la popor. O să-l dea INSOMAR-ul cât Everestul! Sau măcar cât Omu... Acum să vină Ciomu! Mai tăiaţi, băieţi, că şi-o ia în cap şi-o pune pe voi până la alegeri! Păi, din ce-o să-l mai creşteţi , tot anul, dacă acuma l-aţi scos din căciulă din primul tur? Eu zic să vă oprescu... Şi nu vă mai băsescu... Că pute a salvamar... Aşa că se caută un Obama de-al locului. „Pastorul” Vadim s-a autoschimbat la faţă în vederea obamiei... Şi pe Iliescu l-a pişcat dorul de căpcăuni americani, în ţara cu mioriţe, nu cum scria în tinereţile sale în Comsomolskaia Pravda. Bunicuţa Omida vrea să scoată din joben un Obama cu trei trandafiri la rever. Cică din spumă de trandafiri daţi în clocot o să apară peste noapte un Obama prezidenţial. Ei, cum o să-l alegi!?... Se iau zece geoană mititei, se dau cu cremă de pantofi pe faţă şi ăla de care s-a lipit mai bine tuciul şi are şi luciu e Obama! Ei, de asta ce zici, INSOMĂRITE? O să te tragi în continuare, ca băieţii, de puţă?

2009-02-03T05:16:00.001+02:00

Puşca şi cureaua boacă...

În timp ce puşca umblă goală-puşcă prin ţară, adică teleleu, scăpată fie de la grădina zoo-militară din Ciorogârla, fie din buzunarul unui cetăţean al Republicii Moldova repatriat din puşcărie cu acte în regulă, graţie unei judecătoare de top... cureaua lui Boc, vorba cântecului, e lată! Ar vrea să fie şi strânsă, dar nu poate. Pentru că pe vremea suspendatului de la Cotroceni, utecistul Boc a fost trimis să se opereze de apendicită la Cluj, unde-i era locul. Pe bune! Umbla cu iaurtul după el, pe la primărie, prin avion şi chiar pe aleile din Modrogan, în timp ce se ciocnea whisky de către profesionişti. Dacă strânge prea tare chimirul cu bani, pe dreapta, unde-i apendicita lui, doare partidul de-acolo. Dacă strânge prea tare pe stânga, la splinuţa guvernului, doare în partidul co-intestin. Culmea durerii, nu e boceala proprie, ci să strângă cureaua Boc şi să ţipe Mazăre, Orişan şi Vanghelie...
Guvernul cu nume onomatopeic bugetă şi în această săptămână. Bugetă, deci există! Şi ca să nu mai umble camerele de luat vederi cu limba scoasă după miniştri bazaci, au fost trimise prin ţară să umble după infractori şi puşcoace. Demult spun că o minte laborioasă face agenda României, care apoi se dă la televizor şi proştii se bat cap în cap cu deştepţii precum berbecii, să crească şeptelul oilor votante, ca la INSOMAR. Amatorismul este în floare la toate nivelurile. De la Cotroceni în jos, curg la vale pe toate gârlele şi ciorogârlele instituţiilor valurile tulburi şi puhoaiele prostiei şi incompetenţei ajunsă în feluritele demnităţi. Asta-i buba care face „au” şi doare ţara! Prostia la putere! Şi nu doar în sens politic, ci ca un cancer de sistem. Câtă vreme vezi procurori care întorc cu faţa la perete şi cu fundul la bombeu infractori, în loc să-i ancheteze serios în limitele legii şi competenţei, câtă vreme vezi judecători care judecă cu membrele inferioare, câtă vreme vezi comisari fraţi cu interlopii, care dau în bâlbâială de prostie şi câtă vreme vezi miniştri făcuţi la apelul de seară şi peste ei un premier, pe post de mop prezidenţial, ca să nu mă leg acum şi de preşedinte... că-i la Budapesta... ai vreun motiv să mai fi mândru că eşti român?
Trebuie s-o luăm de la capăt. Să curăţăm prostia din sistem, să trimitem incompetenţii la culcare şi să ieşim din republica lui Brucan... Profetul care ne-a prostit odată la Revoluţie şi, aruncând anatema, încă 20 de ani după aceea...

2009-02-02T05:37:00.001+02:00

Săptămâna nebunilor

O carte a lui Eugen Barbu a făcut carieră cu acest titlu. Şi un film. Titlul face carieră în continuare şi cu atât mai mult glorie în această lume a nebunilor. De la o vreme trăim într-un soi de săptămână continuă a nebunilor. A nebunilor de tot felul, cu acte de la ospiciu sau fără...
Săptămâna trecută în Babiloromânia, capul de afiş l-a purtat Ciorogârla. Atâtea trimiteri aiurea am auzit cu privire la acest toponim că, iată, de-acum şi-a ieşit din celebritatea mitică (ce ţine de Mitică) şi a intrat în celebritatea evenimentelor. Din Ciorogârla au dispărut zeci de arme de război, de la kalaşnicov, pistoale şi până la mitraliere. Au fost furate pentru talcioc sau se pune de o nouă „rivoluţie”? Asta pentru că, vorba Doinei Cornea, aia veche a fost furată şi ea, ca puşcoacele ciorogârlite... Mâine-poimâine, la cât de gură-cască este autoritatea în România o să ni se fure şi Dunărea, şi Carpaţii, şi Babele, şi Porţile de Fier... Şi chiar şi republica, cu preşedinte cu tot, iar noi habar să n-avem. Pentru că habarnaviştii conduc România cam la toate nivelurile. Asta în timp ce America se schimbă la faţă, la propriu şi la figurat, iar Europa devine neuroastenică.
Scuza cu criza nu mai ţine! Pentru că toţi au criză. Şi Obama, şi Putin, şi Merkel, şi Berlusconi, şi Cicciolina şi Sarkozy... La noi, criza e mai mult o sperietoare, un fel de mama-gaia, ca să mascheze neputinţa. Şi ea nu trebuie bocită, vorba lui Gheorghe Flutur. Ce-o fi vrut să spună? Că premierul întâmplător poartă onomastica bocitoarelor? Păi, ce-a făcut legendarul premier, săptămâna trecută şi ce face în continuare? Boc face de la începutul anului buget. Şi Pogea face buget. Şi Nica face buget. Toţi fac buget. Are ţara buget? Păi, n-are... Are ţara şomaj în creştere? Are! Are sărăcie? Cât cuprinde. Are jafuri armate, furturi de arme din depozite militare şi oameni împuşcaţi pe stradă de interlopi periculoşi? Are! Are cocaină? Are! Are maimuţe care dansează sârba pe Youtube, lăsând oltenii cu gura căscată? Are! Are Miki Şpagă care îşi vinde pe blog apartamentul? Are! Are „tribun” dator la RAAPS, care mâine-poimâine îşi va scoate partidul în Cişmigiu la o plimbare cu barca? Are! Are cioban cu valiză la DNA, păstorind latifundii, fotbalişti, oi felurite, miei abia fătaţi în curtea palatului şi pre mamele lor care behăie în direct la TV? Are! Are ortac ce se visează deja preşedinte? Are! Are Ciorogârlă cât gârla? Are! Şi devine emblematică. Azi începe o nouă săptămână...

2009-02-01T05:14:00.003+02:00

aperitiv la SICTIR CU MUŞTAR

Nu mai aveţi cozonac,
daţi-le ochii cât cepele peste cap
nu mai aveţi prăjituri,
daţi-le colivă de răcituri
nu mai aveţi nici colivă,
daţi-le locuri de veci
sau aşezaţi-i la morgă în stivă
nu mai aveţi dulceaţă de gutui,
daţi-i pur şi simplu dracului...

nu mai aveţi bomboane
paturi de turtă dulce la spital,
gătiţi-i pentru cel din urmă bal
nu mai aveţi magiun
nici mierte fierte,
puneţi-le ceva în pensii alocaţii şi salarii
şi instruiţi poştaşul politicos să le ureze
„Dumnezeu să-i ierte!”
nu mai aveţi o portocală o banană,
daţi-le amintiri de pomană

nu mai aveţi frişcă şi tort,
daţi-le ultimul colac de la mort
nu mai aveţi frizeri să-i mai radă,
mai aliniaţi-i odată la coadă
(!) nu mai aveţi nimic,
daţi-le un polonic –
să-l fiarbă în oală,
să nu cumva să pună de-o ciorbă
de-o răscoală
nu mai aveţi sictir,
daţi-le ardeţi-le una la mir
nu mai aveţi nici muştar,
daţi-le brânci de pe trotuar...

Nu mai aveţi, mă, nenorociţilor
chiar nimic, nimic?!
Daţi-le cordonul înapoi de la ombilic,
să intre în mă’sa la loc

Daţi-le pur şi simplu foc!
Mama lor, de neisprăviţi fără noroc!

(„Po(i)ezii interzise”, Editura „Duminică”, 2002)

2009-01-31T01:19:00.000+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (5)

Ţurţuri... pe Valea Bogăţii

2009-01-30T05:55:00.001+02:00

Revoluţie şi Justiţie. Eroi şi erori

Îndeobşte, e treaba istoriei şi a istoricilor cum sunt apreciate faptele şi evenimentele dintr-o perioadă sau alta. Treaba justiţiei, tot cu privire la fapte şi evenimente, este să le judece după legi şi să emită acte şi decizii corecte. Când se întâlnesc pe bulevardul revoluţiilor, istoria şi justiţia, de cele mai multe ori parcă ar fi pe câmpul de luptă şi se bat cap în cap. Iau atitudine de combatanţi şi execută foc cu tot armamentul din dotare. Se spune că o situaţie revoluţionară re-stabileşte legea şi ordinea, abuzate tocmai de cei care sunt puşi să le apere. Chiar dacă faptele şi consecinţele actorilor revoluţionari înseamnă în sens juridic crime, dezordine şi fărădelegi... Putem discuta la nesfârşit pe aceste situaţii paradoxale. Iar despre ceea ce numim generic Evenimentele din Decembrie 1989 sau Revoluţia Română, cu atât mai mult, cu cât conflictul juridico-istoric între diferitele părţi, nu poate fi încă stins şi prescris.

Bun! Regimul Ceauşescu era insuportabil. Deci, era legitim pentru cetăţeni să nu se supună. Cum legitim era ca şi regimul să aplice măsuri împotriva nesupuşilor. Pentru restabilirea ordinii. Asta în sens juridic. În sens moral, regimul era odios şi trebuia înlăturat. Mijloacele care au dus la înlăturarea acestui regim sunt diverse şi uneori contradictorii. Era o stare de spirit. Era şi teamă, au fost conspiraţii, comploturi. Chiar imixtiuni ale altor state pe teritoriul României. Au fost şi revoluţionari, şi duplicitari, şi trădători. Dar au fost şi oameni puşi să aleagă între loialitate, onoare şi datorie faţă de sistem sau, în sens răsturnat, între onoare, demnitate, răspundere şi iar datorie faţă de cetăţenii oprimaţi de acelaşi sistem. Aceştia au fost îndeosebi militarii. Iar cazul emblematic este cel al generalului Victor Atanasie Stănculescu. Care, tot în sens militar vorbind, s-a aflat, în Decembrie 1989, între linii. Şi tot în termeni militari vorbind, astăzi se află prizonier... Un prizonier de război, un erou (în sens istoric vorbind), victimă a erorilor justiţiei. Deşi nu există nici o probă care să ateste că din ordinele generalului Stănculescu ar fi rezultat vreun mort sau rănit, generalul care a girat cu şiretenia sa şi cu ghipsul său sau, altfel spus, cu iscusinţa, onoarea şi demnitatea sa, victoria celor revoltaţi împotriva regimului Ceauşescu, ei, tocmai acest general se află astăzi în închisoarea Jilava, condamnat definitiv într-un proces, parcă de pedepsire. În timp ce, foşti ofiţeri ai Armatei Române, profund implicaţi în evenimente, atât la Timişoara, Bucureşti, Cluj sau Braşov sau în alte localităţi din ţară, care au dat ordine exprese să se tragă sau au primit şi executat astfel de ordine, nu numai că nu au fost pedepsiţi, dar au fost chiar avansaţi până la grad de general. Este ruşinos şi dezonorant pentru justiţie. Cum să ţii încarcerat un om fără vină? Şi să-l mai şi pui în situaţia umilitoare de a recurge la acte medicale pentru întreruperea sau amânarea pedepsei sau de a cere clemenţă şefului statului.
Oricare dintre cei trei şefi de stat, care s-au perindat succesiv la conducerea României după Decembrie 1989, datorează respect acestui general de onoare al Armatei Române. Dacă Stănculescu şi alţi militari nu ar fi scos Amata şi Securitatea din ordinele criminale ale cuplului dictator, probabil, că numărul victimelor ar fi fost cel estimat în scenariul lui Silviu Brucan. 60.000 de morţi. Înfiorător! Nu cumva Stănculescu plăteşte, acum şi tardiv, pentru că n-a ieşit, statistic, acest genocid?! Graţiaţi generalul, domnule preşedinte!

În Decembrie 2009, se vor împlini 20 de ani de la Evenimente. Anul trecut, am postat pe acest blog un documentar-remember al Revoluţiei Române. Nu vreau să intru în polemică acum pe componentele istorice. Revolta mea este pe nedreptatea aplicată de justiţia română faţă de memoria eroilor, integritatea victimelor şi suferinţa familiilor acestora. Dar şi pe justiţia ca armă de vânătoare... în care eroii sunt amestecaţi în erori şi azvârliţi imagilogic de cealaltă parte a baricadei, cum este cazul generalului Stănculescu.

Întrebări după 20 de ani-brucani

Imaginarul colectiv a reţinut câteva clişee despre ceea ce numim, istoric vorbind, „Revoluţia Română din Decembrie 1989”. A fost într-adevăr revoluţie? Dacă da, cine, ce şi de ce a declanşat-o? Cine şi-a adjudecat-o? Cine a pierdut-o? Cine sunt profitorii ei? A fost revoluţie sau lovitură de stat? A fost doar revoluţie? Sau şi lovitură de stat? A fost doar lovitură de stat? Cine au fost autorii? Cum au fost implicate Securitatea şi Armata în evenimente? Au fost implicate puteri şi servicii de spionaj străine?

2009-01-29T05:44:00.000+02:00

CNA cu chitanţierul pe futurişti

În timp ce o parte din poporul braşovean făcea coadă şi îmbrânceală la fleică într-un supermarket, aleşii braşoveni făceau şi ei coadă la ciolan la Bucureşti. Şi tot cam pe-atunci, jandarmul omenirii audiovizuale din ţărişoara unde ciolanul guvernamental se confruntă cu fleica populară, zi de zi, amenda cu 50 de milioane de lei vechi emisiunea „Ce ne enervează!”, realizată tot de un braşovean. Bineînţeles, pe un post local. N-are acum importanţă că eu, bloggangiul de faţă, sunt ăla păţitu'. 50 de milioane, pe o aşa criză, scăpăm ţara de impas. Iată o soluţie boacă pentru tot mai căznitul buget. Amendaţi moderatorii! Că există şi emit păreri contra puterii. Şi amendaţi telespectatorii că se uită la televizor şi înjură! În fine... Cine vrea să vază poate căuta pe site-ul www.cna.ro şi vedea cu ochii lui Decizia nr. 38 din 20.01.2009 cu privire la speţă.
Eu ştiam că domnul Răsvan Popescu, „comisarul-şef” al CNA este dramaturg şi scenarist în timpul său liber. Dar nu credeam că şi la serviciu face tot asta. Şi îşi semnează opera cu ştampila instituţiei. Te pomeni că mai pretinde şi drepturi de autor... Că m-a amendat CNA-ul pentru că am spus despre primarul Braşovului că e un prostănac (citat din Ion Iliescu despre altcineva!) sau că am emis despre premier că este nătărăul de serviciu e o chestie. Oi fi zis şi ceva despre preşedinte. Iar invitaţii din platou şi telespectatorii care au intrat în direct aşijderea.Dar să-mi pui osândă pe cap că am folosit cuvântul „futurism” în contextul în care se vorbea despre doamna ministru al turismului, mi se pare că mă calci şi pe LEX şi pe DEX. Şi cum să nu zic au, mamă, da' idioţi mai sunteţi! Păi, ce facem cu „futurologia,” cu „irefutabilul” sau chiar şi cu „futelniţa”, care la noi, în Ardeal, înseamnă pat? Dar pentru că irefutabilul s-a produs şi futurul turismului aşteaptă pe futelniţă, îmi permit, aici, în calitate de bloggangiu, (şi nu de moderator TV) să exprim ceea ce orice român cu ambâţ ar face: FUTU-VĂ-N IZBELIŞTEA VOASTRĂ DE CIUFUŢI!

2009-01-28T05:57:00.000+02:00

Blogărial
Ţară, caut Preşedinte!

Până pe la Hohenzolerni, românii au fost conduşi în lupte şi la coasă de cneji, voievozi şi de domni. Mai puţin cei din Ardeal, Basarabia şi Bucovina, care au apucat şi câte un rege, împărat sau ţar. O fi fost bine, o fi fost rău... aşa era tichia, mămăliga şi rânduiala. Pe urmă, rânduiala s-a schimbat. La fel şi tichia şi ceaunul de mămăligă. Sovietele ne-au dat primii preşedinţi purtători de şapcă, iar pe ultimul l-am împuşcat. Împuşcătorul i-a luat locul şi republica s-a lepădat de fustiţa roşie. Aşa a intrat, goală, pe gaura din steag, în capul românilor. Acum avem din nou preşedinţi, cu legitimaţie şi carnet de partid. Până în ziua de azi, trei. Trei, Doamne, şi toţi trei cu umor vizual şi sonor. Primul preşedinte rânjea, al doilea behăia, iar al treilea, încă în mandat, hăhăe de-a binelea. Să nu mori de râs în ţara asta? RSR, adică Republica Semi-prezidenţială a Râsului, este acum o ţară tristă, plânsă şi deznădăjduită. Şi trebuie să caute preşedinte... De ce? Pentru că ultimul vrea să divorţeze de republică. Şi să ne lase, Doamne fereşte, pe mâini haine, de boci, hrebenciuci, tăricei şi opreşti... Vai de noi, amărâţii de noi, cum să rămânem fără aşa hai de preşedinte?... Păi, n-o să plângă Carpaţii şi Dunărea şi toate cooperativele? În cine o să-şi mai arunce Mircea Badea şoşonii? Şi toţi ziariştii haini mucii editoriali? Mai bine, nu, domnule preşedinte! Reveniţi-vă! Nu ne lăsaţi singuri! Nu ne părăsiţi! Mai daţi-ne un mandat! Nu vă jertfiţi funcţia cum v-aţi sacrificat şuviţa! Dacă ne pierdem şi umorul din capul statului, ne-am dus... Nuuu!

2009-01-27T05:38:00.001+02:00

Ţara ca o avicola

Când şi-a cerut singur inventar la ouă, Adrian Năstase a comis un autodenunţ. „Să vină să-mi numere ouăle!”, striga din vârful grămezii, ca un cocoş pintenat, politicianul cel mai potent al trecutei guvernări PSD. Şi au venit. Au venit băieţii să-l testiculeze şi să-i contabilicească nu numai ouăle, ci şi tablouăle şi termopanele şi toate mătuşile din cimitir. Au numărat o dată şi... nimic. Au numărat a doua oară, a treia oară şi tot nu se vedea socoteala dintre ouă. Bă, voi sunteţi proşti! Mai număraţi o dată, tu-vă-n dicoatele, antricoatele şi parchetele voastre! Şi iar s-au apucat de numărat. Până la bilanţ, umblă vorba-n pesedei, s-a dat verde la mazilirea fudulului iscător de vorbe cu fudulii în proţap. Pe motiv că dau colesterol la alianţă, pro-băseii din PSD vor să urce la 100 de grade temperatura bârfitelor ouă.
Geoană îndemna ieri miniştri, para-miniştri şi sub-miniştri săi să facă front comun cu miniştri, para-miniştri şi sub-miniştri pedelei. Pentru binele şi propăşirea patriei contaminată de criză. Apelului său patriotic, Boc i-a răspuns cu un îndemn la unitate şi frăţie în devălmăşie în teritoriu. Acolo, unde se ştie, majorităţile făcute înainte de parlamentare sunt cam penelistoido-pesedizaure şi cu ceva paprika de la UDMR.
Nu ştiu de ce, dar mi se pare că îndemnurile la frăţie într-o veselie în noua prăvălie sunt cam gâtuite. Nu cumva îi strânge cineva pe cei doi ezact de ce avea Năstase mai renumit la Cornu? Şi cu cât îi strânge mai tare, pe principiul „leapşa”, transmit şi ei strânsura mai departe în toate avicolele subordonate?... Păi, cum de ce, măi, orbii găinilor?! Nu e normal ca în ţara asta să hăhăie un singur cocoş? Şi nu cel cu parcările botezate cu nume de pictor suprarealist Ăla e un fel de sosie al hăhăitorului. Avem o ţară frumoasă ca o Avicola. Nu-i aşa? Hă-Hă-riguuuuu! Hot-hodac!

2009-01-26T09:51:00.026+02:00

Chiorâşul şi drepturile de autor

Împuşcatul de ieri ar fi împlinit azi 91 de ani. Socialismul românesc ar fi bătut spre 60. Cam cât are Înjuratul de azi. Pentru că n-ai cum să nu înjuri, de mamă, de tată, de toţi ai lor, într-o ţară în care mediocrii continuă să conducă până la vârf, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat după 1989.

Când l-am sprijinit pe actualul preşedinte, nu era atât de idiot. Ba chiar am considerat că nu e tocmai fair-play să sară 322 de mineri politici pe bietul om, cam singur. Acum văd că m-am înşelat şi nu mai e vorba de un preşedinte încolţit, ci de un tiran frustrat. Mare trebuie să fie supărarea prezidenţială pe tot ce mişcă intelectual în ţara asta! Să pui o aşa presiune pe un omuleţ precum Boc şi pe toţi bolobocii ca să se producă aberaţie după aberaţie, doar pentru ca să i se cânte în strună chiorâşului number one, e sinucidere curată. Pentru că efectul se va întoarce împotriva urii cu care dai în popor, însutit.
Mai nou, un lătrău sindical n-are loc să-şi bage limba-n curul prezidenţial, de drepturile de autor. Alde noi ăştia cu scrisul, cu pixul, cu pensula şi cu dalta... cică trebuie să ne întoarcem la şaibă. Tare mi-e teamă că nu-i gândul preacurat al trompetistului sindical şi că telepatul „ghiceşte” gândurile cotroceneşti. Mai rezervat, de astă dată, după ce a luat-o de două ori în freză pentru Băse, Bocul studiază... Ceea ce nici Împuşcatul n-a îndrăznit – să se atingă de drepturile autorilor de cărţi şi opere de artă, de opere ştiinţifice – iată, Înjuraţii de azi vor s-o facă pe faţă.
Presa de azi scrie oripilată cum dobitocii vor să pape supravieţuirea artistică şi intelectuală a României şi aşa precară. Unii chiar titrează „Moarte intelectualilor!”. Probabil că Europa se uită la noi ca la Ţaţa Floarea. Problema e că nu reacţionăm pe măsură. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Da, instig! Scuipaţi-i în ochi şi rupeţi-le dinţii de mici! Prentru că noi suntem de vină că am lăsat proştii şi chiorâşii să ne conducă în România.

2009-01-25T06:20:00.000+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (4)

Luminiş

Corabia muntelui

Eschimoşi

Cascadă

Trecere de pietoni

2009-01-24T06:15:00.000+02:00

doină apocrifă

de la nistru pân’ la tisa
rupe-mi-s-a, rupe-ţi-s-a!
ţie rupe-ţi-s-a-n paiş’pe
mie rupe-mi-s-a-n şaiş’pe
că s-a supărat pe doiş’pe
unş’pe cu oiştea-n coiş’pe...
nouă aspiră la zece
dar poate să i se-aplece

opt a fost tăiat de şapte
şase bea cafea cu lapte
stau sub cinci băieţii mici
doi trei patru bambilici
numai unu’ ca nebunul
tace face şi desface
rage trage şi le-o trage
trage-n nori viori cu tunul

de la nistru pân’ la tisa
rupe-mi-s-a, rupe-ţi-s-a!
c-a urcat spusa pe zisa
că Mister sună pe Missa
telefonu-i suge fisa
toyota se dă la fi’sa
soacră acră-n blugi şi geacă
se dă-n barcă udă leoarcă
sub matrozii de pe arcă
plozii laptele-l încearcă

încă de la tata noe
frig căluţi în câte-o troie
mânjii trânjii nu înţarcă
dunga-i neagră lumea-i largă
fusta-i scurtă cade-n iurtă
scarpin cărăbuşi pe burtă
şi-n morişca lor de ceară
bâzâie un dram de ţară
de la nistru pân’ la tisa
rupe-ni-s-a, rupe-ni-s-a!...

2009-01-23T05:36:00.000+02:00

Ministrul, oltenii şi fecaloizii...

Mai cad meteoriţi, niscai bombe ceva, ba chiar avioane prin curţile oamenilor... Doamne fereşte! Pe vremea lui Ceaşcă circula un banc, cum că un oltean, care aflase cam cât preţăluieşte o rachetă intercontinentală, se ruga la Dumnezeu să-i cadă una-n curte, să se îmbogăţească şi omul peste noapte. Acum plouă pe olteni, mai nou, cu fecale... zburătoare. Păi, de unde? Păi, cum de unde?! Păi, din avioane! Păi, din care avioane? Păi, nu se ştie, dar vom afla!
Minunea din cer s-a întâmplat zilele trecute, fericindu-i pe craioveni, de sus în jos, cu „asteroizi” maro mirositori a toaletă zburătoare. Ezistă şi iesplicaţia: simplu ca bună ziua. În loc să deschidă paraşutele, nişte avioane au deschis... latrinele. Norocul de hazna să-i fie de haznă... Cui să-i fie, cui să-i fie? Decât ministrului transporturilor terestre, maritime şi aeriene, Radu Berceanu, craiovean get-beget, pe mandatul căruia au căzut peste olteni... fecaloizii.

2009-01-22T05:16:00.000+02:00

Iubire de felină...

Imaginile care fac cea mai mare audienţă pe Internet la ora actuală, în care tandreţea şi dragostea dintre leu şi om ridică la rang de sublim regnul animal de pe planeta Pământ, nu sunt desene animate şi nici rodul vreunui scenariu de la Hollywood.
Graţie unui post de televiziune şi cei mai mulţi români au urmărit cu sufletul la gură ceea ce o planetă întreagă a ridicat la rang de audienţă maximă. Pe scurt, povestea, datată istoric în anul în care primul om a păşit pe Lună, este următoarea: un cuplu de englezi a adoptat un pui de leu de la un pet shop, pe care l-au crescut în apartamentul lor, până când acesta a devenit adult şi a ajuns la dimensiuni imposibil de cazat într-un bloc. Cei doi părinţi adoptivi ai felinei au hotărât să-l ducă în Africa şi să-l elibereze în savană. Ceea ce au şi făcut. După un an, au decis să-l viziteze, în ciuda avertismentelor că posibila întâlnire s-ar putea transforma într-o tragedie. Pentru că leul este totuşi regele animalelor. Dar regele a rămas rege! Şi s-a comportat ca un rege adevărat în mărinimia sa. I-a primit pe cei doi cu îmbrăţişări aproape omeneşti. Ba, mai mult decât atât, le-a prezentat noua sa familie, mai întâi leoaica şi apoi pe cei doi pui. Ceea ce este şi mai straniu este faptul că nici leoaica nu a avut o atitudine ostilă faţă de „socrii săi”. Ba chiar scena de familie părea dintr-un film ireal.
Dacă suntem o planetă a iubirii, dacă leii şi animalele pot iubi oamenii şi dacă oamenii pot iubi animalele şi planeta, este foarte posibil ca paradisul pierdut să fie regăsit într-o zi... Oameni buni, înainte de a stabili noile proiecte pentru viitorul Pământului, întrebaţi-vă copiii,dacă vor să locuiască pe o asemenea planetă! În care, au de ales să se joace cu puii de lei. Sau pe o planetă, în care să se ucidă în permanenţă oameni cu oameni sau oameni cu lei...

2009-01-21T03:05:00.001+02:00

Linişte! De azi, Guvernul lucrează...
Şi ni se ascultă telefoanele...

Marea împăcare s-a produs. Băsescu l-a iertat pe Dragnea, fost dezertor din PD transferat în PSD. Geoană l-a iertat pe Boc pentru boacăna cu „vulpea” introdusă în ograda internelor de Oprea, pe sub gardul PSD. Baronii locali s-au iertat între ei, indiferent de numărul de trandafiri postat pe rever, iar frăţia de cruce dintre cele două partide de roze pare sortită să funcţioneze o perioadă. Cam cât se elaborează bugetul, se repartizează pe ministere şi în teritoriu, se împarte clientelei celor două partide flămânzite de opoziţie şi, bineînţeles, se cheltuie în ajun de prezidenţiale... După aia, gata! Rupem parafele, scoatem săbiile şi dă-i pe căsăpit, aşa ca între foşti colegi de caşcaval. Aşa ar trebui să funcţioneze un scenariu coerent, cu o pace necesară revitaminizării politice, dacă nu cumva o să-şi bage dracul coada în pucioasa de la Cotroceni. Vom vedea...
Până atunci, începând de ieri, ni se ascultă oficial, tuturor românilor cu chef de tehnică, telefoanele şi ni se interceptează e-mail-urile, navigaţiile pe internet şi toate celelalte care ne fac viaţa mai rapidă. Eu, unul, nu sunt chiar atât de lezat, pentru că ascultat şi interceptat am fost dec când mă ştiu, având în vedere că fac parte dintr-un eşantion reprezentativ pentru serviciile de informaţii. Baza legală a acestei imbecilităţi se numeşte Legea 298/2008, care în haosul şi indiferenţa civică dintre alegeri şi Sărbători, a trecut nebăgată în seamă de popor pe sub preşul parlamentului. Sursa de inspiraţie legislativă: Directiva 2006/24 a Consiliului Europei.
Câteva comentarii. De când cu vânătoarea internaţională de binladeni şi teroriştii care ciopârţesc planeta, s-a dat liber la vânătoare în „satul planetar”. În lumea civilizată a Vestului, scopul este corect şi mijloacele legitime. În lumea abuzurilor din Est, se deschide o cale nebănuită de perpetuare a acestora şi de noi şi noi şantaje, poliţe, răfuieli. Nu spun că e rău ca dispariţia unei „celebrităţi” OTV ca Magda Ciumac să poată fi reparată şi „vedeta” lui DD să fie recuperată reconstituindu-se firul Ariadnei prin labirintul telefoanelor. Şi tot cu interceptorul s-ar putea descoperi şi regia cu tomberonul ca sarcofag de emisie pentru moderator şi toate posibilele aranjamente de elodiere permanentă şi televizată a tele-naţiei cu gura căscată...
Bun! Chiar şi un hoţ sau un criminal în serie poate fi prins pe această cale. Dar, de exemplu, dacă eu, împreună cu alţi asociaţi îmi fac o fermă de şoareci, pe care îi botez cu nume celebre precum Băsescu, Boc, Geoană, Lenuţa, Scripcaru etc. etc. şi port convorbiri telefonice sau corespondenţă electronică cu asociaţii despre starea de sănătate a „vedetelor” fermei, cum se poate interpreta un dialog în care zic: „Bă, a înnebunit Băsescu! Are un comportament ciudat. Priveşte drept şi se învârte în jurul şuviţei...” sau „Trebuie vaccinat Scripcaru, că are ciumă bubonică!” sau „Geoană face sex cu Boc, care e pe moarte că a luat sifilis de la Lenuţa!” şi aşa mai departe. Păi, n-o să vedeţi mascaţi şi comunitari trântindu-mă cu faţa la pământ, cu televiziuni în direct şi tot tacâmul naţional, la sediul firmei? Aşa că, băieţi fiţi atenţi la cacialmale! La noi şi gluma se pedepseşte... la şoareci, nu... Să vină pisicile!

2009-01-20T06:24:00.001+02:00

Trei întâlniri de absolut românesc
cu Grigore Vieru

Puţin după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică s-a oprit inima unuia dintre cei mai importanţi români ai secolului XX. Poetul Grigore Vieru a vieţuit ca o lumânare plăpândă în asprimea evenimentelor şi probabil a plecat să-l întâlnească pe Eminescu...
În mod simbolic, Basarabia s-a mai despărţit o dată de România şi, iată, nici generaţia de unionişti de la Chişinău n-a reuşit în plan geografic şi politic reîntregirea României în hotarele ei istorice. Am rămas, vorba unui alt poet al Basarabiei, Nicolae Dabija, la un pas sau la o veşnicie de Unire...
Grigore crescuse în dorul de Ţara Mamă, privind pe fereastra Prutului înspre Iaşi şi Bucureşti, înspre Ardeal, şi aşteptând ora astrală a unui popor despărţit nedrept, frate de frate. Din păcate, ora astrală trecuse, în 1991, odată cu Puciul de la Moscova, când, politic vorbind, aveam toate şansele să redevenim, ca ţară, Una. Nu a existat voinţă politică, nici de o parte şi nici de cealaltă a Prutului. Politicienii şovăielnici ai momentului s-au temut să-şi asume gestul. Poate că nici poporul n-a vrut şi nici elitele culturale nu l-au pregătit pentru asta. Poate, cine ştie?... Rămânem şi în egoismul nostru români, aşa cum rămânem români în dorul acela permanent prea cântat în doine. Un fel de neisprăvire a noastră... Aşa cum, simbolic, în mănăstirea meşterului de la Argeş nu mai isprăvim lucrul nici în istorie.
Pe poetul sfios, cu privire păduratică, l-am cunoscut în urmă cu vreo douăzeci de ani. În 1988, tot într-o iarnă, venise la Bucureşti, în Republica Socialistă România, cu o delegaţie de scriitori din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Poate unor tineri le sună bizar aceste denumiri aruncate la coşul istoriei. M-am dus să-l întâlnesc, recomandat de regretatul poet Ioan Alexandru şi de Adrian Păunescu şi am zăbovit la un ceai, împreună, câteva ceasuri. Pentru mine care citisem poeziile sale, cel mai şocant era graiul şi accentul cu care rostea cuvintele Grigore Vieru. Suna ca un clopot de Putna, întors înspre Chişinău, într-o clopotniţă de biserică de lemn din Maramureş. M-a întrebat dacă Braşovul este după Cluj sau înaintea Clujului... Şi am rămas mirat cum marele poet nu ştie atâta lucru, normal, credeam eu, pentru orice român. Când i-am povestit, seara, lui Adrian Păunescu, mi-a replicat: „Da' ce tu ştii unde-i Soroca sau Tighina?”. M-am gândit, că nu prea ştiu, în sens feroviar sau rutier vorbind. Eu am trecut dincolo de Prut câţiva ani mai târziu, odată cu Podul de Flori.
M-am reîntâlnit cu Poetul, imediat după puci şi după declararea independenţei Republicii Moldova, în Marea Piaţă de la Chişinău, unde se sărbătorea „Limba Română”. Acolo l-am cunoscut şi pe primul preşedinte al tinerei „republici independente”, Mircea Snegur, căruia i-am luat şi un scurt interviu. Era un entuziasm extraordinar, erau mii de oameni îmbrăcaţi în costume naţionale sau de sărbătoare şi atât de frumos răsuna limba română, adunată din toate colţurile pământului, acolo, în Piaţă.
Grigore era surâzător ca un soare şi foarte încrezător în paşii care ar fi trebuit să urmeze. Spre anii 2000, spunea el (i-am şi consemnat şi publicat declaraţia), ar trebui să fim împreună ca ţară. Cu obrăznicie de gazetar, i-am spus preşedintelui Snegur că poate s-a grăbit şi că declaraţia de independenţă a Republicii Moldova este nu doar o declaraţie de independenţă faţă de URSS, ci şi faţă de România. „Trebi sî ni mai gândim!”, aşa mi-a replicat fostul secretar cu agricultura sovietică în RSSM, pe vremea lui Brejnev. Poetul s-a uitat lung la mine şi cu subînţeles, m-a luat de braţ să mergem mai departe prin piaţă.
Mai târziu, într-o discuţie privată cu Ion Iliescu, l-am întrebat şi pe fostul prim secretar PCR de Iaşi de ce a ezitat să facă unirea. Răspunsul a fost foarte politic şi neconvingător.
A treia oară am fost împreună cu Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Dumitru Radu Popescu şi alţi scriitori şi oameni de cultură la Predeal, la o frumoasă şi de neuitat seară de poezie. Ne-a citit vreo zece poezii, cu vocea sa inconfundabilă, uşor patetică şi vibrând ca o vioară de rapsod – cred că mai am şi acum înregistrările.
Trei întâlniri, pentru mine absolut memorabile. Trei întâlniri de absolut al poeziei. Trei întâlniri de absolut românesc, dacă mai putem vorbi despre aşa ceva. Visul lui Grigore Vieru de a fi într-o ţară unică – cei de dincolo şi cei de dincoace de Prut – întârzie... Parcă ştiut, ca însoţitoarele celor nouă meşteri care l-au trădat pe Manole... N-a fost să fie nici în 2000, n-a fost să fie nici în 2008... şi nu cred să fie nici în 2009, nici prea curând. Din punct de vedere politic, visul unioniştilor care s-au culcat în faţa tancurilor ruseşti la Chişinău în 1988, cerând oficializarea limbii române în republică (cu un an înainte de Revoluţia română!), unionişti care donau sânge pentru fraţii lor răniţi în evenimentele de la Bucureşti, visul acestor oameni se amână... Posibila aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, via România, poate că va aduce visul lui Grigore Vieru mai aproape...

2009-01-19T06:30:00.001+02:00

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (11)

Inventar sau recepţia mărfii...

Glumeam ieri cu un pesedist, într-o emisiune TV, că fostul şef de la Interne a plecat din partid... dar cu partid cu tot. Ceea ce nu e prea departe de adevăr, dacă e să ne gândim la ce zic gurile rele că se pregăteşte. Aşa, mai spre vară-toamnă. Gurile astea zic ceva cu peştele, care poate să înghită semeni mai mari. Şi, pe acelaşi principiu marin, numerologic vorbind, este foarte posibil ca un trandafir să scuture ceva din rozele celorlalţi trei. Asta pe uscat. Pentru că pe mare, dacă Bocescu dă cu guvernul de duşumea ca-n emisiunea aia, s-ar putea ca navigatorul-şef să-i arate pupa şi să desprindă „locomotiva” de „garniturile” politice. Veniţi să schieze cu toţii în Poiana Braşov, pediştii s-au mai întâlnit o dată pe pârtie cu bobul prezidenţial. Nu ştiu dacă în meniul serii (că politicienii mai trebuie să şi mănânce), a intrat şi ceva şorici de mistreţ din trofeele masacrate de racheta cu 7x62 a lui Ion Ţiriac... Oricum, dacă foştii porci sălbatici au fost cu trichina la zi, înseamnă că nu este nici un pericol de contaminare pentru jumătate din executivul abia scăpat de caltaboşi şi vom avea parte de noi şi noi ordonanţe de urgenţă, ca aia cu pensiile şi salariile poporului scăpat de sub control.
Între timp, Cozma se pregăteşte să ocupe culoarul lăsat liber de Vadim, anunţând că vrea şi poate să înfiinţeze un nou partid, pe care nu l-a botezat încă de teamă să nu-i fure cineva marca. Mai zice ortacul că acest partid va fi muncitoresc şi va fi închis pentru foşti comunişti, fesenişti, pesedişti, pedişti, liberalişti şi... oligopupişti, care vor să migreze spre Valea Jiului. Mă rog, dacă vor vrea cumva vreunii să schimbe mărcile lor de fabrică politică pe lămpaşe. Dar nu cred. Şi, apropo, de unde să mai iei muncitori în ziua de azi, când şi ultimile fabrici se închid? N-at fi mai bine pentru liniştea acestui executiv, care a intrat în arenă cu stângul, să pună la toate intrările înspre România un afiş mare, pe care să scrie „INVENTAR” sau „Recepţia mărfii”?

2009-01-18T07:08:00.008+02:00

Po(i)ezia de duminică

VORBE DE TUTUN mărăşeşti

Vremea devine din ce în ce mai absurdă
pe zi ce trece brânza devine tot mai urdă
laptele tot mai sărac
vaca fumată-n copac tot mai nudă şi slabă
erecţia se consumă pe ultima licenţă de labă
cuvintele se iau la trântă şi capă
pentru Prima Doamnă Silabă
cişmelele pentru ultima picătură de apă
ţapii vor pe maidan popoarele capră

în timp ce oala naţională se arde pe foc
perucile piaptănă aceeaşi clonă de babă
şi cu ultimele trei fire roşii trandafirii
îi împodobesc politic creştetu’-n coc

e din ce în ce mai gri
mai negru mai vânăt mai apăsat
ciorba numai sedusă de knör se mai poate acri
dar rămâne aborigen borşul integru
neglobalizat până hăt îndărăt
chiar dacă nu mai poate acri nici măcar un rahat

Ai aplaudat ca prostul
jumătate de secol
astăzi fredonezi postul
bagi mâna-n buzunar... sună a gol...

După lupta de clasă
abandonată-n ghiozdan
vine lupta repetenţilor pentru ciolan
şi-a premianţilor pentru supravieţuire...

...devine din ce în ce mai absurd
în cartea de citire
transformată matematic
după repetate politice doctorate
în cea mai banală carte de bucate

Vai de biata Ţară!
(!) Arde mocnit
precum o ţigară...

(„Po(i)ezii interzise”, Editura „Duminică”, 2002)

2009-01-17T06:15:00.001+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (3)

Ţestoase

Amintiri

Singur pe lume

Familie de Alb

2009-01-16T06:20:00.001+02:00

BOCancul preşedintelui sau premierul-ordonanţă

Pe vremea lui Tata Mare, „ordonanţa” era un fel de soldat ceva mai prost cotat din punct de vedere al abilităţilor militare. Sau, mă rog, mai şmecher şi mai slugarnic. Şi tocmai potrivit pentru curtea şi cucoana gradului căruia îi slujea. Dar şi pentru toate corvezile zilei care, în concepţia vremii, nu erau de rangul unui ofiţer superior. Ordonanţa, în loc să meargă să lupte pe front pentru România Mare (ţara, nu partidul!) sau să se bată cu ruşii la Stalingrad şi cu nemţii în Tatra, se bătea cu pumnu-n piept, acasă, când avea permisie, ce mare om slujeşte şi ce ispravă patriotică săvârşeşte prin asta. Asta era mentalitatea de ordonanţă, pe vremea bunicului.
Pe vremea lui Tata, „ordonanţa” a fost desfiinţată ca „militărie”, dar s-a mutat în civilie. Mii şi sute de ordonanţe au luat poziţia de rigoare, ca s-o ducă mai bine în viaţă, vreo 40-50 de ani.
Nu ştiu dacă mentalitatea de ordonanţă se transmite genetic sau politic. Cert este că mutaţii a suferit gârlă. Iar unul dintre fenomenele mutante se numeşte astăzi „ordonanţă de urgenţă”. Mutantul politic suferă şi el de un nume predestinat: Bocancul. Căzutul în cap din emisiunea lui Gheorghe, de dragul de a fi o ordonanţă perfectă, a reuşit performanţa să-şi pună în cap aproape toată România dintr-odată. Nu doar toată inteligenţa, cultura şi arta românească, ci şi partea din mass-media care îi era favorabilă, intelectualii, analiştii şi chiar prietenii şi admiratorii din Napoca-Bocensis şi de aiurea.
Ieri, Curtea Constituţională i-a tras Bocancului o cizmă peste bot, făcând pipi normal constituţional pe ordonanţa neconstituţională de guvern anormal. Ordonanţă, pe care ordonanţa-premier visa s-o pună în practică şi poporul să-l aplaude ca pe vremuri pe Emil Bobu când îl pupa în „Pupa” prezidenţială pe Cârmaci. Adică, în partea de din dos a vaporului cu care se dădea Ceaşcă pe Canalul Dunăre-Mare. Şi ce credeţi c-a făcut Bocancul nostru, mic la stat, mare la sfat şi viteaz cum n-a mai stat?... S-a dus la Cotroceni să bocească: „Tăticuuu! Ăăăştia iar mă bateee!” Propun să-l avansăm caporal...

2009-01-15T06:46:00.000+02:00

Constituţia lui Băsescu
şi Republica lui Geoană

Odată cu trecerea în rezervă la apelul de seară a ministrului de Interne şi retragerea „vulpii” din via cu struguri, pe motiv că sunt acrii, primul război mondial din coaliţie s-a soldat cu o pace prematură la Cotroceni. Ba chiar mai mult, săbiile au fost băgate-n teacă. Până la noi ordine. Şi ca să nu ne plictisim de circ, în timp ce pâinea se scumpeşte şi leul se ieftineşte pe scara Boc, ni se serveşte o nouă temă pe masă. Direct pe masa de la Cotroceni. Unde, preşedintele s-a sculat dis-de-dimineaţă şi, ca orice Bădica Traian, la început de an, s-a pus pe arat şi semănat ţara.
Revizuirea Constituţiei e şi o temă de mestecat politic într-un an de alegeri prezidenţiale, dar şi o necesitate, la urma urmei, recunoscută de toată lumea. Ca orice om, că şi preşedintele e om înainte de a fi preşedinte, Băsescu vrea o anume Constituţie. Evident, care i se potriveşte cel mai bine. Şi în care sintagma „regim prezidenţial”, croită după chipul şi asemănarea lui Ion Iliescu, în loc să fie prea largă pentru mai suplul marinar, îl strânge. Şi omul, e normal, vrea să schimbe costumul... Evident, omul şi nu preşedintele, care de altfel are treabă.
Mai puţine judeţe, cum cere Europa, o Curte Constituţională mai puţin solicitată, un CSM mai de procurori, un parlament cu o singură cameră, deci cu mai puţini politicieni ş.a.m.d. Cam asta ar vrea şi poporul. Bineînţeles, prin referendum. Referendum care, dacă ar fi obligatoriu, cum era pe vremuri armata, ar legifera pe post de „popocraţie”. Adică „puterea poporului”, evident, cu mâna preşedintelui de republică semi-prezidenţială, ales de popor. Popor care, tot prin mâna preşedintelui, ar trebui să dizolve parlamentul. De jos adică, şi nu de pe cal, ca să nu spun „suspendat”... Că nu poţi dizolva ditamai parlamentul fără să pici în cap, dacă ne luăm după legea lui Newton a picăturilor de ploaie... Şi preşedintele mai e şi modest. Nu vrea decât revizuirea Constituţiei, pe ici pe colo şi anume în punctele ei esenţiale.
În schimb, Geoană nu e modest şi vrea ba chiar şi mai mult decât atâta. Adică, direct o nouă republică. E clar că nu semi-prezidenţială şi nici mascat prezidenţială. Geoană, care, ca orice om care visează bine politic, vrea şi el preşedinte şi ştie că în cursa pentru Cotroceni, nici el şi nici altul nu prea îl poate învinge pe Băsescu, vrea o nouă republică. O republică parlamentară. În care preşedintele să taie panglici şi să strângă mâini, iar parlamentul să fie vioara întâi. Să desemneze premierul, să facă guvernul, legile şi politica poporului. În jurul acestei teme se va purta o dezbatere lungă. Şi, probabil, succesul uneia sau alteia dintre cele două atitudini va stabili şi următorul preşedinte de republică. Tot semi-prezidenţială, dar revizuită sau parlamentară. Cum adepţii „popocraţi” încă visează la un preşedinte paternalist, iar „antipopocraţii” se vor trezi abia în mandatul doi (dacă va fi!), Băsescu are toate motivele să tureze acum motoarele. Şi cât de curând s-o pună de un referendum pe tema revizuirii Constituţiei. Ca să nu mai poată fi nimeni acuzat de viol când face sex cu ţara.

2009-01-14T06:04:00.000+02:00

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (10)

Almanahe versus succesuri

Primarul sectorist de Bucuresci, zicătorul celebrelor „almanahe”, îl ironiza ieri pe rivalul său co-trandafiriu de Ilfov, Oprea, dorindu-i... „succesuri”. Celebra vorbă, luată din gura cu silicoane a unei duduiţe tobă de carte, suna ca dracu' (vorba lui Petre Roman din puloverul anilor '90!), în gura păcătosului, pe cât de lipsit de gramatică, pe atât de erectil în politică. Pentru că echipa de sector Ferentari a bătut ieri la goluri (în propria poartă de partid) ditamai Dinamo, formată din mulţi generali cu grade de Ilfov (Iordăneşti, Vulpeşti, Opreşti etc.), s-a întâmplat taman invers. Adică, Marean s-a bucurat de „succesuri”, iar Oprea va rămâne celebru în „almanahe”. Drept cel mai scurt ministru, acum ex, după ce a făcut pipi în scutece interne vreo două săptămâni şi ceva.
Prostia se întrece la putere în România! Atât în campionate interne de partid, cât şi în campionatele naţionale. Vin neţoii şi maimuţoii cu pretenţii de partid şi de stat, îşi mobilizează sub steaguri roşii propria gaşcă de cartier şi fluierătorii de tribune şi, din buricul Bucureştiului, îşi ridică muşchii în faţa naţiunii. Dacă modelul a funcţionat la Ştefăneşti, când Minune consilier se făcu, judecând după cozile de la vot de astă-vară, maneaua e pe post de şefă politică pe Dâmboviţa. Mai lipsea Gigi Becali din peisaj, cu valiza plină de inteligenţă, şi eşantionul retard naţional ar fi fost în formaţie completă. Se zice că în ţara orbilor chiorul poate ajunge împărat. Cum realitatea nu contrazice proverbul, de mâine îmi pun ochelarii de cal... Şi o să nechez de fericire...

2009-01-13T05:18:00.002+02:00

Eurobocul şi europorcul

Nu ştim, deocamdată, care va fi reacţia prea sprintenului prim-ministru la tăierea capului politic al nesuferitului ministru „Clipici”, făcut plici cu intestine vulpeşti cu tot de partidul partener. Păi, băi partenere, nu-i OK când Io, al doilea om în stat, mă aflu cu fizicu' la Potomac, mătăluţă să te furişeşti pe la Napoca natală „fes tu fes” cu gherila noastră varză a la Cluj şi să ne introduci vulpea în vizuină! Ei, nu chiar aşa i-a şoptit Geoană pe celular eurobocului aflat cu tăticuţu' la Bruxelles... dar ceva de mamă-soacră politică tot i-o fi zis...

N-a ţinut figura, ce poc să fac? Înghit în sec şi tac. Că tot veni vorba de euroboc, constat că eurobocul este direct proporţional cu europorcul. Creşte unul, cam pe la 43 spre 44 per leu, creşte şi celălalt la leu chel per kilogram. Dacă a scăpat de pârliciul şoricului de Ignat, când euroiul tăricean era sub 40, acum după Bobotează, al dracului porc, după ce a dublat şomajul, a dat cu ordonanţa „pensii&salarii” în actori, doctori, profesori şi maternali, tot el guiţeşte că rămâne cum a stabilit.

Deocamdată, gestul fulger al partenerului PSD faţă de amestecul în treburile sale interne al partenerului PD-L îl cam bocneşte pe Boc. Şi bine-i face! Pentru că nu e corect, una să fumăm împreună şi alta să guvernăm separat. Sincer să fiu, n-aş fi crezut să i se facă valiza în 24 de ore ministrului-dezertor. Mai degrabă, anticipam o parfurmată batistă pe ţambal, în stilul prea cunoscut al lui Geoană de până acum.

Urmează un nou-numit la Interne, cu toată tevatura, propunere de partid, acceptare de premier şi jurământul pe Biblia de la Cotroceni. Dacă nu cumva acesta va fi începutul unui divorţ prematur ce aminteşte de o mai veche Alianţă. Şi aia jurată cu mâna tot pe Biblia de la Cotroceni...

2009-01-12T06:10:00.000+02:00

Testamentul lui Paler

După '89, România a avut mai mulţi premieri. Mai mult sau mai puţin înjuraţi. Când te înjură poporul că eşti rău, poate fi şi un compliment. Dacă ai luat o măsură radicală, ca pe un rău necesar, este o nuanţă. Dacă ai luat o măsură de-al dracului, ţi-ai dat măsura răului din tine. Când te înjură poporul de prost, nu mai este un compliment, ci o scuză. Aşa eşti tu! Problema e cum dracu' ai ajuns acolo. Dar totul este posibil.
Petre Roman, după ce a fost albit de pupăturile fetelor de la Apaca, a fost înjurat de români ca gropar al industriei naţionale, odată cu pierderea a aproape un milion de locuri de muncă. Stolojan, al doilea venit ca premier, a fost apreciat că nu s-a clintit în faţa vijeliosului Miron Cozma, dar a fost înjurat când a naţionalizat valuta. Văcăroiu nu prea a fost înjurat, dar a fost miştocărit la greu. După el, Ciorbea a fost o catastrofă de premier, îndeajuns de înjurat pentru a fi înlocuit cu Radu Vasile. Şi el a fost înjurat şi înlăturat. Apă sfinţită, Mugur Isărescu, următorul pe lista de premieri, iarăşi n-a fost înjurat. Adrian Năstase a fost deopotrivă apreciat ca premier şi înjurat tot ca premier. Dar a guvernat. Şi Tăriceanu a fost deopotrivă înjurat şi apreciat, dar a guvernat şi el şi ajung să-l regret, după ce l-am înjurat. Stolojan 2 n-a mai apucat să fie înjurat, că s-a retras la timp. Şi a fost inventat guvernul Boc, un guvern cu două picioroange.Dar şi cu toate şansele de a guverna consistent, având în vedere o dublă susţinere politică, de peste 70% în Parlament. Numai că guvernul Boc, în loc să meargă, a căzut de la început în cap. Ca în emisiunea lui Gheorghe, exponentul său. Să râzi? Să plângi? Sau să înjuri? Dacă o ţine tot aşa, acest guvern are toate şansele să fie apreciat de români ca fiind cel mai prost şi cel mai rău, deodată.
Îngrijorarea sumbră a regretatului Octavian Paler cu privire la posibilitatea devenită astăzi realitate, ca Boc să devină premier, are acum valoare de testament. Un testament care îţi dă fiori pe şira spinării. Cred că în plan simbolic, am ajuns la fundul sacului răbdării, ca pe vremea lui Ceauşescu. Şi o să vedem în lunile următoare şi de ce. Dacă un echilibrist politic şi politicos ca Iosif Boda a ajuns să folosească expresii de recuzită Mircea Badea despre „boci”, eu unul nu mă mai surprind nici pe mine, în ipostaza de înjurător şi de revoltat de stupizenie. Până mai acum o lună-două, îl sunam pe primarul Clujului sau vorbeam pur şi simplu cu el, în Modrogan, folosind vorbe normale: Ce faci, Emile? Şi el îmi răspundea: Bine, maestre! Emile, acum trebuie să-ţi spun: Eşti o mare dezamăgire! Lasă-ne! Din păcate, eşti chiar o dezamăgire repede. Şi nu doar pentru mine, ci pentru aproape toată lumea. Dacă nu crezi, întreab-o pe mama ta... Distinsa doamnă părea îngrijorată când ai fost desemnat premier. Ca orice mamă, îşi cunoaşte fiul.

2009-01-11T07:11:00.000+02:00

Po(i)ezia de Duminică

descântec de adio
pentru NUMAIESTE

Gud-bai! Arivederci! Praz verde şi-un adio
La anu’... La mai mare! Şi la mulţi ani, Mario!
La când o fi să fie... Cândva... Ori, poate-odată...
Poimarţi, Poimiercuri... Ba chiar la Sfântu’ Aşteaptă...
Pe loc repaos! Liber!... Mai aşteptaţi un pic!...
Prăjim răbdări... Ba, fierbem lichide-n polonic –
Că de grăsimi, solide, obeză este ţara
Mai bine miertefierte... Eradicaţi papara!
– că face rău la fiere. Şi fierea la ficaţi
şi-ar da în vreo ciroză netrebnicii carpaţi...

Staţi blând pe kur, pe coate! Rămâneţi toţi pe brânci
Nu-ntărâtaţi moşnegii! Nu-i oţărâţi pe ţânci!
Nu sloboziţi nici aer!... Ci râgâiţi în şoaptă...
Dacă se coace... bine! Iar dacă nu e coaptă,
e bună chiar şi verde. Si se consumă crudă –
Nu-s haine?! Asta-i! E mai haioasă nudă.
Lipseşte?! Nu-s probleme. E bună şi de lemn...
Putea fi reparată. Dar costă! Şi n-avem!
Şi dacă nu revine... Ce dacă nu mai e!?

Şi aşa mai departe,
Etcetera,
Olé!

(„Po(i)ezii interzise”, Editura „Duminică”, 2002)

2009-01-10T16:41:00.008+02:00

La noapte avem LUNĂ MARE!

La noapte va fi cea mai strălucitoare şi cea mai mare Lună plină din acest an. Aflată la... numai 357.500 de kilometri de Pământ, Luna dodoloaţă va putea fi admirată şi de românii „lunatici”. Probabil că astrul va fi atât de strălucitor peste România, încât ordonanţele lui Boc, în toată vigoarea lor plăpândă, vor păli de-a binelea. Muza poeţilor va apărea cu 14% mai mare decât în mod normal şi cu 30% mai luminoasă decât în celelalte nopţi ale anului. Următoarea întâlnire a Pământului cu Luna la o distanţă atât de mică va avea loc pe 14 noiembrie 2016.
Până atunci, îi anunţ pe telespectatorii mei din Braşov că voi relua emisiunea „Ce ne enervează!”. Deci, priviţi fix pe MIX2TV duminică, de la 9:45 până la 12:00 şi veţi vedea... luna plină din capul moderatorului!

2009-01-09T01:00:00.001+02:00

Profanare, satanism,
antisemitism şi neonazism
în plin Centrul Braşovului!

Se întâmplă în plin Centrul Braşovului anului 2009...

De peste un an de zile, simboluri de recuzită satanistă, neonazistă şi antisemită tronează în plin Centrul Braşovului. Capela Catolică (monument din sec. XVII) amplasată în vecinătatea Teatrului „Sică Alexandrescu” este profanată şi folosită drept suport pentru diverse manifestări grafice obscene şi cu conotaţii ideologice. Monumentul astfel batjocorit, scăpat ca prin minune de demolare în perioada comunistă, se află la mai puţin de 100 de metri de Primărie şi cam la aceeaşi distanţă de Prefectură. Şi foarte aproape de cel mai important hotel din oraş, „Aro-Palace”.
Fanatici şi extremişti există în toată lumea şi se manifestă ca atare. Teribilişti, de asemenea. Ca de altfel şi pasionaţi până la nesăbuinţă de grafitti. Şi alte clădiri publice sau monumente istorice, ziduri sau garduri suferă, din păcate, sub asemenea mâzgălituri, cu simboluri înţelese doar de cei care le etalează unde îi taie capul. Nu-i vede, totuşi, nimeni?! Nu-i identifică nimeni, nu-i amendează nimeni?! Atunci pentru ce braşovenii plătesc o armată de comunitari, pe care îi vedem mai mult pe la parade sau plimbându-se aiurea?

O pentagramă răsturnată sau mâzgăleli la mişto, o zvastică, numărul fiarei sau semnul anarhiei – desenate pe ziduri – nu sunt atât de nevinovate pe cât par.

În Braşovul de azi, un oraş dintotdeauna al toleranţei ideologice şi al bunului echilibru între etnii şi grupuri de diverse culturi şi origini, este revoltător să vezi astfel de simboluri, condamnate pretutindeni în lumea civilizată. Mai cu seamă că e un oraş turistic cunoscut în toată lumea.

Cum pot să privesc indiferent aceste simboluri desenate pe o biserică din Europa secolului XXI, fără să-mi amintesc şi să mă cutremur că acelaşi simbol era zugrăvit pe coşurile crematoriilor de la Auschwitz?

Ziariştii braşoveni iau atitudine,
dar autorităţile municipiului dorm!

Braşovenii nu sunt antisemiţi. Şi nici responsabili de pentagramele sau zvasticile apărute pe zidurile oraşului. Admitem din start aceste lucruri. Dar vrem ca atunci când există asemenea probleme să se ia măsurile necesare.

A trecut mai bine de un an de când am organizat o conferinţă de presă ad-hoc în faţa bisericii profanate, pentru a semnala primarului George Scripcaru şi autorităţilor (i)responsabile această situaţie defăimătoare pentru statutul de oraş european. Şi nimic! În afară de câteva bâlbâieli ale unui purtător de cuvânt... Ruşine! Zvastica şi pentagramele întoarse se pare că nu-i spun nimic Omului de Buruieneşti (satul natal al primarului) preocupat mai mult de pationarul pe care l-a fleşcăit în Piaţa Sfatului, sfidând legea care protejează monumentele istorice !

2009-01-08T06:30:00.000+02:00

BLOGĂRIAL

Gazul bate Ghaza!
(Ediţie nouă)

Viaţa bate filmul, Tanţa bate covorul, Mutu bate iapa, Politica bate câmpii... Ştiri, pseudo-ştiri, non-ştiri, anti-ştiri, post-ştiri... Chestii fumate, un deja-vu perpetuu în societatea de consum vizual. Sfârşitul de an şi începutul de an ne-au înghesuit într-un hipermarket interplanetar cu un nou război în direct, cum se poartă de vreo două decenii. Tele-planeta, odată cu invenţia lui Marconi şi super-adaosul lui Microsoft ne-a convertit cu totul în consumatori de circ şi orori universale, în direct. Războaiele din Golf, vânătoarea de bin-ladeni, miloşevici şi sadam-husseini, dar şi prăbuşirea Gemenilor, toate transmise în direct, ne arată tot mai mult cum se face de fapt agenda publică a planetei. Şi România are o agendă publică a ei, mai bine zis, o tele-agendă. Eşti la televizor, deci exişti! La început de 2009, constatăm că agenda României nu o mai fac politicienii români, ci o face ca pe vremuri Moscova. Avem un altfel de război rece. La propriu. Europa Centrală şi de Est, chiar Europa în general, nu mai dârdâie de frică aşa cum odinioară în faţa URSS, ci dârdâie de frig în faţa Rusiei. Un fel de frig siberian traversează, în loc de gaze prin ştiutele conducte, şira spinării unui continent întreg. E altfel de război. Un război economic şi politic, în care actorii care hotărăsc măsoară politica în conturi. Probabil că Europa, confruntată cu problema gazelor ruseşti şi proiectele noilor conducte de tranzit, va fi mai puţin interesată de soarta beligeranţilor din Ghaza. Cum şi America este ocupată cu transferul de putere la Casa Albă, probabil că în Orientul Mijlociu, Israelul îşi va rezolva singur problemele cu lumea arabă, ca o veritabilă putere regională. Gazul bate Ghaza!

2009-01-07T15:05:00.009+02:00

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (2)

Pelerin la templul iernii

Dansul lebedelor

Vitrină cu mirese

Coviltir

Hornari de alb

Crizanteme