FOTO-GALERIA mânzalăexpress (5)

Ţurţuri... pe Valea Bogăţii

Revoluţie şi Justiţie. Eroi şi erori

Îndeobşte, e treaba istoriei şi a istoricilor cum sunt apreciate faptele şi evenimentele dintr-o perioadă sau alta. Treaba justiţiei, tot cu privire la fapte şi evenimente, este să le judece după legi şi să emită acte şi decizii corecte. Când se întâlnesc pe bulevardul revoluţiilor, istoria şi justiţia, de cele mai multe ori parcă ar fi pe câmpul de luptă şi se bat cap în cap. Iau atitudine de combatanţi şi execută foc cu tot armamentul din dotare. Se spune că o situaţie revoluţionară re-stabileşte legea şi ordinea, abuzate tocmai de cei care sunt puşi să le apere. Chiar dacă faptele şi consecinţele actorilor revoluţionari înseamnă în sens juridic crime, dezordine şi fărădelegi... Putem discuta la nesfârşit pe aceste situaţii paradoxale. Iar despre ceea ce numim generic Evenimentele din Decembrie 1989 sau Revoluţia Română, cu atât mai mult, cu cât conflictul juridico-istoric între diferitele părţi, nu poate fi încă stins şi prescris.

Bun! Regimul Ceauşescu era insuportabil. Deci, era legitim pentru cetăţeni să nu se supună. Cum legitim era ca şi regimul să aplice măsuri împotriva nesupuşilor. Pentru restabilirea ordinii. Asta în sens juridic. În sens moral, regimul era odios şi trebuia înlăturat. Mijloacele care au dus la înlăturarea acestui regim sunt diverse şi uneori contradictorii. Era o stare de spirit. Era şi teamă, au fost conspiraţii, comploturi. Chiar imixtiuni ale altor state pe teritoriul României. Au fost şi revoluţionari, şi duplicitari, şi trădători. Dar au fost şi oameni puşi să aleagă între loialitate, onoare şi datorie faţă de sistem sau, în sens răsturnat, între onoare, demnitate, răspundere şi iar datorie faţă de cetăţenii oprimaţi de acelaşi sistem. Aceştia au fost îndeosebi militarii. Iar cazul emblematic este cel al generalului Victor Atanasie Stănculescu. Care, tot în sens militar vorbind, s-a aflat, în Decembrie 1989, între linii. Şi tot în termeni militari vorbind, astăzi se află prizonier... Un prizonier de război, un erou (în sens istoric vorbind), victimă a erorilor justiţiei. Deşi nu există nici o probă care să ateste că din ordinele generalului Stănculescu ar fi rezultat vreun mort sau rănit, generalul care a girat cu şiretenia sa şi cu ghipsul său sau, altfel spus, cu iscusinţa, onoarea şi demnitatea sa, victoria celor revoltaţi împotriva regimului Ceauşescu, ei, tocmai acest general se află astăzi în închisoarea Jilava, condamnat definitiv într-un proces, parcă de pedepsire. În timp ce, foşti ofiţeri ai Armatei Române, profund implicaţi în evenimente, atât la Timişoara, Bucureşti, Cluj sau Braşov sau în alte localităţi din ţară, care au dat ordine exprese să se tragă sau au primit şi executat astfel de ordine, nu numai că nu au fost pedepsiţi, dar au fost chiar avansaţi până la grad de general. Este ruşinos şi dezonorant pentru justiţie. Cum să ţii încarcerat un om fără vină? Şi să-l mai şi pui în situaţia umilitoare de a recurge la acte medicale pentru întreruperea sau amânarea pedepsei sau de a cere clemenţă şefului statului.
Oricare dintre cei trei şefi de stat, care s-au perindat succesiv la conducerea României după Decembrie 1989, datorează respect acestui general de onoare al Armatei Române. Dacă Stănculescu şi alţi militari nu ar fi scos Amata şi Securitatea din ordinele criminale ale cuplului dictator, probabil, că numărul victimelor ar fi fost cel estimat în scenariul lui Silviu Brucan. 60.000 de morţi. Înfiorător! Nu cumva Stănculescu plăteşte, acum şi tardiv, pentru că n-a ieşit, statistic, acest genocid?! Graţiaţi generalul, domnule preşedinte!

În Decembrie 2009, se vor împlini 20 de ani de la Evenimente. Anul trecut, am postat pe acest blog un documentar-remember al Revoluţiei Române. Nu vreau să intru în polemică acum pe componentele istorice. Revolta mea este pe nedreptatea aplicată de justiţia română faţă de memoria eroilor, integritatea victimelor şi suferinţa familiilor acestora. Dar şi pe justiţia ca armă de vânătoare... în care eroii sunt amestecaţi în erori şi azvârliţi imagilogic de cealaltă parte a baricadei, cum este cazul generalului Stănculescu.

Întrebări după 20 de ani-brucani

Imaginarul colectiv a reţinut câteva clişee despre ceea ce numim, istoric vorbind, „Revoluţia Română din Decembrie 1989”. A fost într-adevăr revoluţie? Dacă da, cine, ce şi de ce a declanşat-o? Cine şi-a adjudecat-o? Cine a pierdut-o? Cine sunt profitorii ei? A fost revoluţie sau lovitură de stat? A fost doar revoluţie? Sau şi lovitură de stat? A fost doar lovitură de stat? Cine au fost autorii? Cum au fost implicate Securitatea şi Armata în evenimente? Au fost implicate puteri şi servicii de spionaj străine?

CNA cu chitanţierul pe futurişti

În timp ce o parte din poporul braşovean făcea coadă şi îmbrânceală la fleică într-un supermarket, aleşii braşoveni făceau şi ei coadă la ciolan la Bucureşti. Şi tot cam pe-atunci, jandarmul omenirii audiovizuale din ţărişoara unde ciolanul guvernamental se confruntă cu fleica populară, zi de zi, amenda cu 50 de milioane de lei vechi emisiunea „Ce ne enervează!”, realizată tot de un braşovean. Bineînţeles, pe un post local. N-are acum importanţă că eu, bloggangiul de faţă, sunt ăla păţitu'. 50 de milioane, pe o aşa criză, scăpăm ţara de impas. Iată o soluţie boacă pentru tot mai căznitul buget. Amendaţi moderatorii! Că există şi emit păreri contra puterii. Şi amendaţi telespectatorii că se uită la televizor şi înjură! În fine... Cine vrea să vază poate căuta pe site-ul www.cna.ro şi vedea cu ochii lui Decizia nr. 38 din 20.01.2009 cu privire la speţă.
Eu ştiam că domnul Răsvan Popescu, „comisarul-şef” al CNA este dramaturg şi scenarist în timpul său liber. Dar nu credeam că şi la serviciu face tot asta. Şi îşi semnează opera cu ştampila instituţiei. Te pomeni că mai pretinde şi drepturi de autor... Că m-a amendat CNA-ul pentru că am spus despre primarul Braşovului că e un prostănac (citat din Ion Iliescu despre altcineva!) sau că am emis despre premier că este nătărăul de serviciu e o chestie. Oi fi zis şi ceva despre preşedinte. Iar invitaţii din platou şi telespectatorii care au intrat în direct aşijderea.Dar să-mi pui osândă pe cap că am folosit cuvântul „futurism” în contextul în care se vorbea despre doamna ministru al turismului, mi se pare că mă calci şi pe LEX şi pe DEX. Şi cum să nu zic au, mamă, da' idioţi mai sunteţi! Păi, ce facem cu „futurologia,” cu „irefutabilul” sau chiar şi cu „futelniţa”, care la noi, în Ardeal, înseamnă pat? Dar pentru că irefutabilul s-a produs şi futurul turismului aşteaptă pe futelniţă, îmi permit, aici, în calitate de bloggangiu, (şi nu de moderator TV) să exprim ceea ce orice român cu ambâţ ar face: FUTU-VĂ-N IZBELIŞTEA VOASTRĂ DE CIUFUŢI!

Blogărial
Ţară, caut Preşedinte!

Până pe la Hohenzolerni, românii au fost conduşi în lupte şi la coasă de cneji, voievozi şi de domni. Mai puţin cei din Ardeal, Basarabia şi Bucovina, care au apucat şi câte un rege, împărat sau ţar. O fi fost bine, o fi fost rău... aşa era tichia, mămăliga şi rânduiala. Pe urmă, rânduiala s-a schimbat. La fel şi tichia şi ceaunul de mămăligă. Sovietele ne-au dat primii preşedinţi purtători de şapcă, iar pe ultimul l-am împuşcat. Împuşcătorul i-a luat locul şi republica s-a lepădat de fustiţa roşie. Aşa a intrat, goală, pe gaura din steag, în capul românilor. Acum avem din nou preşedinţi, cu legitimaţie şi carnet de partid. Până în ziua de azi, trei. Trei, Doamne, şi toţi trei cu umor vizual şi sonor. Primul preşedinte rânjea, al doilea behăia, iar al treilea, încă în mandat, hăhăe de-a binelea. Să nu mori de râs în ţara asta? RSR, adică Republica Semi-prezidenţială a Râsului, este acum o ţară tristă, plânsă şi deznădăjduită. Şi trebuie să caute preşedinte... De ce? Pentru că ultimul vrea să divorţeze de republică. Şi să ne lase, Doamne fereşte, pe mâini haine, de boci, hrebenciuci, tăricei şi opreşti... Vai de noi, amărâţii de noi, cum să rămânem fără aşa hai de preşedinte?... Păi, n-o să plângă Carpaţii şi Dunărea şi toate cooperativele? În cine o să-şi mai arunce Mircea Badea şoşonii? Şi toţi ziariştii haini mucii editoriali? Mai bine, nu, domnule preşedinte! Reveniţi-vă! Nu ne lăsaţi singuri! Nu ne părăsiţi! Mai daţi-ne un mandat! Nu vă jertfiţi funcţia cum v-aţi sacrificat şuviţa! Dacă ne pierdem şi umorul din capul statului, ne-am dus... Nuuu!

Ţara ca o avicola

Când şi-a cerut singur inventar la ouă, Adrian Năstase a comis un autodenunţ. „Să vină să-mi numere ouăle!”, striga din vârful grămezii, ca un cocoş pintenat, politicianul cel mai potent al trecutei guvernări PSD. Şi au venit. Au venit băieţii să-l testiculeze şi să-i contabilicească nu numai ouăle, ci şi tablouăle şi termopanele şi toate mătuşile din cimitir. Au numărat o dată şi... nimic. Au numărat a doua oară, a treia oară şi tot nu se vedea socoteala dintre ouă. Bă, voi sunteţi proşti! Mai număraţi o dată, tu-vă-n dicoatele, antricoatele şi parchetele voastre! Şi iar s-au apucat de numărat. Până la bilanţ, umblă vorba-n pesedei, s-a dat verde la mazilirea fudulului iscător de vorbe cu fudulii în proţap. Pe motiv că dau colesterol la alianţă, pro-băseii din PSD vor să urce la 100 de grade temperatura bârfitelor ouă.
Geoană îndemna ieri miniştri, para-miniştri şi sub-miniştri săi să facă front comun cu miniştri, para-miniştri şi sub-miniştri pedelei. Pentru binele şi propăşirea patriei contaminată de criză. Apelului său patriotic, Boc i-a răspuns cu un îndemn la unitate şi frăţie în devălmăşie în teritoriu. Acolo, unde se ştie, majorităţile făcute înainte de parlamentare sunt cam penelistoido-pesedizaure şi cu ceva paprika de la UDMR.
Nu ştiu de ce, dar mi se pare că îndemnurile la frăţie într-o veselie în noua prăvălie sunt cam gâtuite. Nu cumva îi strânge cineva pe cei doi ezact de ce avea Năstase mai renumit la Cornu? Şi cu cât îi strânge mai tare, pe principiul „leapşa”, transmit şi ei strânsura mai departe în toate avicolele subordonate?... Păi, cum de ce, măi, orbii găinilor?! Nu e normal ca în ţara asta să hăhăie un singur cocoş? Şi nu cel cu parcările botezate cu nume de pictor suprarealist Ăla e un fel de sosie al hăhăitorului. Avem o ţară frumoasă ca o Avicola. Nu-i aşa? Hă-Hă-riguuuuu! Hot-hodac!

Chiorâşul şi drepturile de autor

Împuşcatul de ieri ar fi împlinit azi 91 de ani. Socialismul românesc ar fi bătut spre 60. Cam cât are Înjuratul de azi. Pentru că n-ai cum să nu înjuri, de mamă, de tată, de toţi ai lor, într-o ţară în care mediocrii continuă să conducă până la vârf, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat după 1989.

Când l-am sprijinit pe actualul preşedinte, nu era atât de idiot. Ba chiar am considerat că nu e tocmai fair-play să sară 322 de mineri politici pe bietul om, cam singur. Acum văd că m-am înşelat şi nu mai e vorba de un preşedinte încolţit, ci de un tiran frustrat. Mare trebuie să fie supărarea prezidenţială pe tot ce mişcă intelectual în ţara asta! Să pui o aşa presiune pe un omuleţ precum Boc şi pe toţi bolobocii ca să se producă aberaţie după aberaţie, doar pentru ca să i se cânte în strună chiorâşului number one, e sinucidere curată. Pentru că efectul se va întoarce împotriva urii cu care dai în popor, însutit.
Mai nou, un lătrău sindical n-are loc să-şi bage limba-n curul prezidenţial, de drepturile de autor. Alde noi ăştia cu scrisul, cu pixul, cu pensula şi cu dalta... cică trebuie să ne întoarcem la şaibă. Tare mi-e teamă că nu-i gândul preacurat al trompetistului sindical şi că telepatul „ghiceşte” gândurile cotroceneşti. Mai rezervat, de astă dată, după ce a luat-o de două ori în freză pentru Băse, Bocul studiază... Ceea ce nici Împuşcatul n-a îndrăznit – să se atingă de drepturile autorilor de cărţi şi opere de artă, de opere ştiinţifice – iată, Înjuraţii de azi vor s-o facă pe faţă.
Presa de azi scrie oripilată cum dobitocii vor să pape supravieţuirea artistică şi intelectuală a României şi aşa precară. Unii chiar titrează „Moarte intelectualilor!”. Probabil că Europa se uită la noi ca la Ţaţa Floarea. Problema e că nu reacţionăm pe măsură. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Da, instig! Scuipaţi-i în ochi şi rupeţi-le dinţii de mici! Prentru că noi suntem de vină că am lăsat proştii şi chiorâşii să ne conducă în România.

FOTO-GALERIA mânzalăexpress (4)

Luminiş

Corabia muntelui

Eschimoşi

Cascadă

Trecere de pietoni