Istoria noastră e tare frumoasă. Cel puţin aşa se învaţă la şcoală. Aşa am învăţat-o şi noi, şcoliţii de ieri. În istoria patriei, niciodată ai noştri nu sunt răi. Ai lor, bestii şi bau-bau. În istoria patriei, învăţată de la elementară şi până la facultăţi, ai noştri sunt cei mai viteji. Ai lor nişte mămăligi şi nişte blegi. Noi suntem cei mai buni, cei mai frumoşi, ei... naşpa. Cei mai supăraţi dintre noi spun invers: că suntem un neam de căcat. La fel spun şi alţii, bazaţi pe faptele unora dintre ai noştri. Nu merg mai departe că ameţesc. Între românii din stânga şi din dreapta Prutului, diferenţa o fac, azi, două state. Dar tot români suntem. Toţi. Fie că recunoaştem, fie că nu. Şi la fel de OK sau de idioţi. Toţi. Păi, să vedeţi ce se întâmplă. În vria alegerilor din RepeMoldova, dacă te duci acolo cu autocarul, cu flori sau cu cărţi româneşti, vii din România şi te cheamă ceva cu Escu sau pe paşaport scrie că eşti român, poţi să iei un şut în cur. De la românii de dincolo de Prut. Aşa ca de la ai tăi. Sau, tai-o mai iuti, cî di nu, te-oi futi! S-a întâmplat recent. Zeci de români au fost întorşi din drumul spre Chişinău, în ziua sfântă, acum de curul curcilor, a Unirii României cu Basarabia. Trimişi în mă-sa românească, unii pe motiv că n-aveau testul HIV, alţii că n-aveau invitaţie. Păi, dacă tot ne futem între noi, n-ar strica şi niscai SIDA... Dar nici ai noştri din RO-UE nu se lasă. Mai zilele trecute au expulzat, tot „pe motive consulare” din România nişte scriitori români şi i-au trimis spre ţara de baştină, Moldova. Nu s-a găsit altă soluţie. Nici nu mă mir. S-a dus vremea podurilor de flori şi a desagilor cu cărţi latine sau a flacoanelor cu sânge frăţesc de la Revoluţie. Acum e vremea cretinilor care conduc aceste două ţări-surori. În numele cărora, chipurile, se ia atitudine. Unii pe motiv că România ar pregăti o revoluţie portocalie la Chişinău, alţii că luptă împotriva comunismului de dincolo de Prut. Poanta poantelor, însă, s-a petrecut alaltăieri. Şi tot la frontiera româno-română sau graniţa UE-nonUE. Acolo, nişte vameşi moldoveni au scos din desagele unor profesori români cărţile poetului Lucian Blaga pe care le-au confiscat. Pe motiv că „aista-i ministrul lui Băsescu!”... Să nu-ţi bagi pula-n ea de naţie? La aşa fapte, situaţii, atitudini, vremuri, aşa expresii, scuzaţi limbajul!
DCLXXVII
Acum 5 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu