joi, 17 februarie 2011

clătită-MANIFEST (cu portocale)

BĂ, SE SCUFUNDĂ ROMÂNIA

(Pamflet hip-hop de Ion Mânzală)

variantă finală

REFREN:

Bă! Se scumpeşte caloria!

Se termină sacu’

Băă! Se scufundă România...

I-au furat colacu’...

Bă’! Linişte! Ce dracu’!?

...Dar avem un preşedinte jucător

Care joacã geambarale pe popor

Dar avem un preşedinte brici

Care joacã bambilici cu licurici

Uite-aşa de mari şi-aşa de mici

Noi avem un preşedinte kitsch

Ce-a pocnit din boi pe lângă bici

Şi-acum râde parc-ar sta pe prici

Noi avem un preşedinte păcălici

Ce ne crede ţară de pitici...

REFREN...

Bă, se scumpeşte aspirina...

Bă, se scumpeşte motorina...

Naşpa, îmi abandonez maşina...

Bă, se scumpeşte porcu’ şi gãina

Bă, se scumpeşte pipota şi oul

Dar se ieftineşte mortu’ şi cavoul...

Bă, se scumpeşte traiul şi vătraiul...

Bă, se scumpeşte ceaiul şi mãlaiul...

Băăă, dacă se scumpeşte iar salamu’

O să scoale foamea neamu’!

REFREN...

Dar avem un preşedinte cool

Care n-a fost suspendat destul...

Şi acum se dă fentos fudul

Încordat în muşchii lui Hercúl

Ca să pară cel mai tuns bubul

Şi-ntre blonde unicul mascul

Şi-a fãcut şuviţa toată sul

Noi avem un preşedinte cool...


Dar avem o Ţară de inim-albastrã...

Că ne zboară viaţa vraişte pe fereastră

Şi cu toată avuţia noastră

Ni se fură anii, ni se fură banii

Bă, aici sunt banii...

Bă, aici sunt banii dumneavoastră!

REFREN...

Băăă... se duce naţia la vale

Învârtită-n joc de geambarale

Hă-hă-hă!...

O să fie criţă, bă...

S-o pupaţi la periniţă!

N-o să moară, c-o să-i dãm papară...

Şi-o ţigară...

Ura şi la gară!

Ieşi afară, ieşi afară javră ordinară!

REFREN...

Bă’ o să chem frizeru’ să vă tundă

Hă-hă-hă!...

Dacă se scufundă...

Din şuviţa mea fecundă

O să-i facem Ţării fundă

Ca s-arate freş la baie...

Prea e Mioriţă laie şi bălaie

Înţărcată de Nea Ion Tataie

Şi jelind de Ceaşcă Nicolae...

Bă’ o să vă trag un bal ca de final

De să cadă Ştefan de pe cal

Şi de pe Columnă Decebal

Că eu sunt Traian şi sunt pe val...

Eu sunt lup de mare

Şi sunt, ca atare,

Cel Mai Tare...

Ooo! Avem un preşedinte de Titanic!

Ce costum tergal şi fes balcanic!

Ce şuviţă, mamă Mioriţă!

Tunsă, mulsă, rasă şi pestriţă...

REFREN...

Hă-hă-hă! Las’ să-nnoate, bă’

Să fie vioaie, să se-nmoaie,

Ca Ciuleandra la bătaie,

Să dea din picioare, să-i vedem buricul

Vom scălda şi scroafa, vom spăla şoricu’

Va cânta orchestra, va veni şi circul

Şi la urmã popii să vă ia cu dricul...

Bine că e-n apă, să se-nmoaie praful

Va dansa poporul, va cânta taraful

Şi de bucurie Ţara va fi udă...

Să se ude toată ca o paparudă!

REFREN...

Un comentariu: