Invenţia lui Marconi bagă-n draci spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mai ales când evenimentele spectaculoase se petrec în direct. Am avut procesul lui Nicu Ceauşescu, parcă mi-aduc aminte, în direct. Dacă era după unii-alţii, am fi fost siliţi să vedem şi cum plutonul de execuţie îşi face datoria faţă de Revoluţia lui Brucan, nu-i aşa, băgând gloanţe reale în părinţii fostului prim-secretar de la Tineret. Despre morţi numai de bine... Despre viii care am mai rămas, ne ducem în continuare existenţa între micile ecrane TV şi marile ecrane ale vieţii. Dar nu de filosofie e vorba. Am trăit s-o vedem şi p-asta. Arestatu-n direct al unui condamnat definitiv în ograda unui post de televiziune, la o oră de maximă audienţă. N-are contează că-l cheamă Tolea sau Ciumac, nu contează pentru ce a fost condamnat sau că este VIP şi l-a băgat pe otevistul DD în tomberon, tot în direct. Chestia mi se pare de prost-gust. CNA-ul ce zice? Nu se uită şi copiii? Mă rog... Hai că aia cu caltaboşul în direct măcar era salvată de savoarea situaţiei. Ca şi schimbul de apă şi bideu din campanie... Că sunt emisiuni de acest gen, cu palme în direct sau Big Brother-i sau alte chestii tari, măcar se specifică genul şi te aştepţi să se întâmple astea. Dar la o emisiune de ştiri mi se pare anapoda, să laşi mascaţii să intre în platou şi să-ţi umfle invitatul. Apropo la ce s-a întâmplat tot zilele trecute, între primul şi al doilea om în stat, când o să asistăm la o pălmuire în direct a lui Mircea Geoană de către Traian Băsescu? Pariez că sunt în stare toţi s-o facă! Şi televiziunile, şi politicienii... Şi mă îndoiesc că „pălmuitul” şi-ar scoate pălăria şi ar întreba nedumerit: „Ce-aţi vrut să spuneţi cu asta, domnu' preşedinte? Şi replica „pălmuitorului” ar fi... „Hă-hă-hă... Bă, Mircea, io te-am făcut, io te f...” Pardon!
DCLXXVII
Acum 5 ani
Un invitat de la un post de televiziune a gasit la altcineva explicatia a ce se intampla acum in Romania.
RăspundețiȘtergereIn Africa sunt numeroase state unde economia de zeci de ani este la pamant.In schimb, lupta politica este crancena!