mânzalăexpress

Pleaşca, pulimea şi ouălele

După „almanahe” şi „succesuri”, zicerile cu umorul involuntar de acest fel păreau să intre într-un con de umbră. Prostia n-are vârstă, iar gafa politică n-are culoare. Dacă înainte de '89, mai râdeam de bâlbâielile lui Nea Ceaşcă, gen „alocaţâlii”, „copchiii” şi celebrul „tutulor”, după democratizarea umorului, ne-am câştigat dreptul să râdem de ei, fără să fim internaţi la balamuc. Popor băşcălioş ce suntem! Dar cum dracu' să nu te strici de râs, când „mapeţul” Ilici se înfoaie tenorial la alde Mazăre, ziarist naşpete prin anii '90, cu un „măăi, animalule!”? Sau când, la schimbarea macazului în '96, îl vezi pe regretatul Dan Iosif demonstrând cu un ţap în cârcă împotriva viitorului preşedinte, făcut mai târziu cu cerneală pe faţă de un Isaia care... stropeşte? Regimul Băsescu este marcat cap-coadă de zodia umorului, mai mult sau mai puţin voluntar. Preşedintele cu şuviţa în vânt, azi vânată de neînduplecaţii frizeri prezidenţiali, a rămas celebru cu „măi, păsărică!”, „nişte găozari”, dar şi cu tandreţuri mitocăneşti la fătuţele noastre mai slobode din presă. Măcar umorul junei Elena Băsescu este natural şi nu doare. Dar când îl vezi pe ditamai ministrul culturii, şi june, şi şcolit la Paris, cum o fleoşcăie cu „pleaşca-Băsescu” pe capul naţiunii sau, mă rog, al PDL-ului, cum să nu te sinucizi în direct la o oră de maximă audienţă? Evident, de râs... Doamne, fereşte! Şi ca meniul să fie complet în zona cultă şi subţirele Adrian Năstase recidivează în zona conotaţiilor porno-umoristice. După inventarul ouălelor, cum celălalt organ din trio-ul cu bijuterii masculine rămăsese virgin ca folosinţă verbală, proprietarul „tablouălelor” asociate cu termopane a slobozit-o şi p-asta: „capul pulimii”... Buuună, dom' Năstase! Chiar dacă nu-i originală şi se trage din Oprescu, „pulimea” nu se retrage din politicieni... Parafrazându-l pe Arghezi de odinioară, care îl miştocărea academiticeşte pe Zaharia Stancu: avem politicieni culţi... şi politicieni des-culţi...