mânzalăexpress

La mulţi ani, români!
Huuooo, nenorociţilor!
Ptiu, javrelor!

...Cam asta trebuia să scriu eu ieri, de Ziua Naţională a ceea ce a mai rămas din România. Mare cândva şi dodoloaţă, măreaţă altcândva, chiar şi când era confiscată de roşu, ţara noastră, tricoloră, cea de toate zilele, din steme, din steag, din sabia voievozilor, din casca eroilor, din munca ţăranilor şi muncitorilor, din frumuseţea poienelor cu ghiocei, din bogăţia holdelor sale, Ţara mea, cândva bucurie, dulce şi mult prea tristă Românie...
Dar m-am abţinut, că n-am vrut să vă stric ziua. V-a stricat-o însă Boc, care s-a dus ca un dobitoc, ad-hoc, să facă poc, prin preajma Arcului de Triumf, prin care au defilat cândva oştenii neatârnării noastre şi ai libertăţii noastre, azi pângărită, azi confiscată, azi batjocorită... de aceşti idioţi care ne conduc... Ia mai dă-o dracului de libertate!... Pe criza asta... ce vă mai trebuie vouă, compatrioţi, zi naţională, mâncare, salarii, doctori, profesori... şi chiar aer şi apă...? România e a noastră, e SRL-ul nostru, e societatea noastră comercială! Şi, dacă vrem noi, mergem mâine la Registrul Comerţului şi o şi desfiinţăm!...
Preşedintele n-a putut să primească cunevita onoare de la Garda de băieţi frumoşi, cu chipiuri din vremea lui Cuza, că dânsul plecase la un summit, undeva prin răsărit, să doarmă liniştit... Somn adânc naţiune, noapte bună păsărele... Pardon, vreau să zic păsărici, găozari, tonomate, oligarhi, oligofreni şi moguli... Linişte, ce dracu!
Ţara adevărată era tot la Alba-Iulia, ca acum 92 de ani şi scanda Unirea Basarabiei cu România, încă o dată, în timp ce tinerii ei entuziaşti purtau steaguri tricolore, dar şi albe şi cu cap de porc desenat la mijloc, în locul găurii din steag... Bineînţeles, reprezentând politicianul român, omnivor şi şi cu şorici şi obraznic omniprezent în acest prezent de tot rahatul porcului. Ieri, alaltăieri, ca şi astăzi, Ţara era tristă, mai cădeau soldaţii seceraţi de frig, la antrenamentele pentru Ziua Unirii... O Armată Naţională în hipotermie, asta ne mai trebuia, acum, la câteva săptămâni după ce militarii români fuseseră sfârtecaţi, nu pe câmpul de luptă, ci de muniţia expirată în poligonul de la Cincu. La Bucureşti, unde răsare soarele, dar şi legumicultura, ca să revenim tot la Bucureşti, bineînţeles că se împărţea cu gamela mult iubita şi stimata fasole naţională, asortată cu cârnaţii afumând abitir Piaţa Moghioroş, c-aşa-i românul când se veseleşte...
Şi-am uitat să vă mai spun, dragi români şi vouă, nenorociţilor şi javrelor, că aproape peste tot în ţară, şi la Alba, şi la Bucureşti, huiduiala şi fluierătura constituiau partiturile muzicale cele mai alese, ale „Corului Sclavilor”, care cu deosebită recunoştinţă ca popor alegător, din ce în ce mai trist şi imbecilizat de disperare, îşi exprima din adâncul inimi sentimentele cotidiene. De Ziua Naţională! Zi în care, în acest an, nu pot să spun decât ptiu şi huo! Mă iertaţi pentru sinceritate...