marți, 17 februarie 2009

Autoritatea... cu pantalonii în vine

Vax, doi lei, cremă de ghete! Cam asta este autoritatea în România semiprezidenţială de azi, chiar dacă se bosumflă pe noi, ziariştii, semipreşedintele de republică. Semipreşedintele arăta cu degetul săptămâna trecută, evident, înspre presă, că discreditează, prin scrieri şugubeţe şi telepăreri afurisite, ditamai autoritatea ţeapănă. Păi, ditamai arătarea asta, dom' preşedinte, este cu pantalonii în vine! Ca să nu spun că face pe ea, confruntată cu violenţa, pe care nu noi am creat-o, ci impotenţa din sistem. Păi, dacă miniştrii şi comisarii, procurorii şi judecătorii şi toţi dregătorii îşi dau mai mult cu părerea în loc să se impună în teren cu competenţă şi să ofere soluţii în situaţii de avarie sau de criză, nu e vina pixarilor că le face portretul-robot întocmai. Dar la noi, deşi se acuză presa şi televiziunile de uneltire contra autorităţii, cum pârţâie o situaţie, cum dau fuga autorităţile şi se flatulează şi ele la TV. Păi, nene, fă ceva şi după aia dă-te mare! Sau, stai dracu' acasă! Pentru că nicăieri în lume nu se înghesuie pe ecran dregătorii şi mahării, ca în România. Când vezi un ministru la televizor, pe alte meleaguri e chiar un eveniment. Dar la noi, hop şi Oprea, hop şi Dragnea, hop şi Nica... să luăm, de pildă, ministerul cel mai tele-vizat de autoritate goală-puşcă... Ce, n-au purtător de cuvânt? N-au experţi şi meseriaşi în toată regula să ne-arate cu deş'tu la tablă, ca să pricepem şi noi ce-o fi? Se pare că nu, din moment ce vine prepusul şi se dă cu presupusul... Se tot vorbeşte că prin Americi şi Iurope, dacă eşti suspect de vreo chestie naşpa, eşti pus mintenaş cu mâinile pe capotă şi picioarele crăcănate. Şi că la noi e parfum, nu lege. Păi, cum să impui autoritatea când o judecătoare beată mai mai să-l ia la palme pe poliţist că-şi face datoria? Sau, un altul se urcă pe capota maşinii ca să stopeze fărădelegea unui şofer rebel? Mai acum ceva vreme, într-o cârdăşie primar-şef de post-magistrat, legea era terfelită ca la bordel, nu mai ţin minte ce dracu' era... dar puţea a asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Repet: autoritatea în România e vax, doi lei, cremă de ghete! Şi nu poţi respecta o autoritate ca asta, cu pantalonii în vine. Dacă tot visează semipreşedintele de republică o autoritate pe măsură, să dea un ordin, să dea un decret, un referendum, ceva şi să-i ridice autorităţii nădragii... După aia mai stăm de vorbă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu