Prefect temporar şi gripă, concomitent!
Guvernul, în pană de purtător de cuvânt căzut la purtare, ne anunţă, pe surse, că avem un nou prefect de Tâmpa. Acesta este un brav cavaler de Bran. Nu Dracula şi-a băgat coada şi vampirii dinţişorii, ci e vorba, ca să cităm din guvern, de „mobilitatea pe funcţii”. Deşi se anunţă „temporar”, „mobilul” e însă altul: „contencioasele”! Un fel de oase rupte de prefect în lucrul, pardon, lucrăturile cu aleşii locali şi judeţeni. Adică, mumă bună pentru unii, normal, pentru ăia care l-au uns şi ciumă brună pentru ăia care l-au tuns. Tot pe surse, că-s la modă, aud oranj că... dinozaurul Ion Gonţea era ultimul dintre mohicanii de care Omul de Buruieneşti (primar & preş.) voia să se lepede. Cum? Simplu. Un şut în fund, un pas în prăpastie. Sau şantajul cu dosarul... Ai dosar, n-ai dosar... jar mănânci! Sursele măcăne că Şantajorj şi-a jurat în scripcă, de faţă cu toţi puţoii din partid, că vrea să scape de toţi cei care îndrăznesc să-i spună necuvincios şi obraznic „George” şi nu „Domprimar” sau „Dompreşedinte”. Ultimul era Ion. Primul a fost Paul. Şi tot Gonţea, amândoi. Selavietujurparşiv!
Numirea la Prefectură a celebrului notar cititor de Cioran („Lacrimi şi sfinţi”, după unele surse!) mai are şi un obiectiv imediat şi concret: curmarea deîndată a răcnetelor cu efect hepato-biliar ale protestatarului Botorog! Gornistul care, ca un rapsod popular, s-a încetăţenit în folclorul şi turismul locului. Şi care face să vibreze zilnic ditamai ceara din urechile primarului. Cum o să-l botorogească uriaşul organ adus din Bran pe celălalt VIP cu prenumele Gheorghe, rămâne de văzut... Mai ales că au obârşii pastorale comune, diferenţa fiind dată de clasa de cornute a fiecăruia.
Odată cu prefectul a venit peste Braşov şi gripa. Aşa ne anunţă Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, unde primul pacient per 2009 s-a internat concomitent cu marea veste de la guvern. Dacă mai adăugăm şi simultaneitatea numirii pe funcţie cu avertizarea de Cod Galben, înseamnă că intemperiile şi precipitaţiile politice vor juca un rol important în următoarea perioadă supt poalele Tâmpei. Ori o să vină îngheţul? Şi o să ne dăm cu patinele de râs la Olimpia sau în Piaţa Sfatului. Pentru că, trebuie să recunoaştem, voluntar sau involuntar, pe noul prefect îl caracterizează înainte de toate, umorul... Servus, Ioane! Şi să mă anunţi când te trece Buruienel şi pe tine în rezervă!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu