De săptămâna trecută în meniul miniştrilor şi funcţionarilor care iau masa la Palatul Victoria a apărut şi populara varză a la Cluj. Mâncarea de carne cu varză a fost introdusă la cererea premierului chiar înainte ca Albă ca Zăpada (Elena Udrea) să-l declare pe Pitic apt prezidenţiabil. Mă întreb dacă se va scoate automat spanacul din meniu, pe motiv că Popey ia masa la Cotroceni. Ca orice clujean care se respectă, Emil Boc şi-a adus, cum s-ar zice, varza de-acasă. Până aici nimic deosebit. Dar odată cu varza nu şi-a adus şi capra, că ar fi rămas guvernul fără varză. Şi-a adus însă nepoata. Şi odată cu nepoata şi pe şefa acesteia, cu rang de secretar de stat, tot de la Cluj. Şi odată cu şefa nepoatei şi alte câteva zeci de clujeni, pe posturi grase, a căror şedere în Bucureşti în slujba premierului, pe banii poporului, costă zeci de milioane de euro pe an. Bună ispravă, în vreme de criză! Orgoliul băţos de ardelean ar putea reclama faptul că bocii au fost aduşi de la Cluj pentru a înlocui miticii de la Bucureşti. Numai că procedura nepotismului şi clientelismului promovat la rang de politică de stat ţine de Dâmboviţa şi nu de Someş. Şi ca să nu se supere nimeni, pentru transfer de patent, îi vom numi pe cei veniţi cu suita premierului „mitiboci”.
Alăturea de premier şi vicepremierul se ţine bine cu reţetarele, deşi stă pe colţul mesei. Dan Nica acordă mai nou certificate de profesionist în crimă organizată şi contraspionaj infractorilor. Bravo, dom' ministru, bună treabă! Păi, cu aşa patalama la mână, gorbunovii şi gribencii pot da clasă mondială. Specializaţi în România, pe somnul Poliţiei şi pe mărinimia prostească a ministrului Internelor, acestora le poate creşte cota. Să le dea şi diplomă de absolvire a „şcolii” din România... N-am înţeles niciodată excesul miniştrilor şi zelul lor de a se da în stambă la televizor cu orice preţ, făcând pe atoateştiutorii, când, de fapt, ei sunt doar simpli demnitari politici, de cele mai multe ori fără expertiză în domeniile pe care le conduc. Nu le spune nimeni că se fac de râs? Şi pe noi toţi odată cu ei?
Un singur ministru din actualul guvern a primit până acum nota maximă din partea opiniei publice. Este vorba de Cristian Diaconescu, ministrul de externe al României. Pentru prestaţia excelentă de la Roma. În care ministrul a dovedit nu numai că e român, ci şi un profesionist veritabil. Dar cu o floare nu se face primăvară. Mai ales că fe-martie întârzie topirea zăpezilor şi ghioceii mai au de aşteptat bugetul, care întârzie să ajungă în provincie...

Imi pusesem speranta in guvernul asta, se pare ca am fost naiva. Ei, politicienii nostri nu se descurca nici sa se ajute pe ei...dar pe noi. Au minti inguste si nu au o viziune de ansamblu, si noi murim incet.
RăspundețiȘtergere