mânzalăexpress

O postare nefinalizată,

de joi, 25.11.2010...

despre fecaloizii

cu faţă umană

şi necesitatea

unei REVOLUŢII ANTICĂCAT!

Recunosc! Sunt un cronicar emoţional. Al zilei. De Azi. Ieri, parcă era altceva. Alaltăieri... Mereu e naşpa. O, tempore, de supt Tâmpa! Azi a fost o zi de căcat. Cel puţin pentru mine. Poate şi pentru alţii. Din ce în ce mai mulţi, o văd, o simt, o ştiu. Din aceleaşi motive. Sau din motive diferite. Hai să facem o revoluţie anticăcat! Că una antimămăligă s-a făcut şi pot glumi macabru... cu bulion... iertaţi-mi comparaţia imbecilă! Ce bine că nu există şi o poliţie, ca să nu zic o miliţie, a Internetului. Tâmpită, precum cea a Audiovizualului. Pe blog pot totuşi să scriu cum simt. Pe căcaţi nu-i mai trage nimeni la closet. Şi nu-i mai ia apa. La televiziune, ca moderator, nu pot, deşi simt ca atare, câteodată, să mă exprim cum simt... De la galben fecaliu spre portocaliu şi până la maron cacofon şi brun de nebun. Precum tot mai mulţi, supăraţii din acest oraş, cândva Stalin, azi Scripcaru şi, din această ţară, cândva Republica Socialistă România (RSR), azi Republica Supravieţuistă România (tot RSR), în frunte cu Dăscălescu boc-Dobitoc, prim-ministru şi Băsescu Trăienel-tembel, dragul de el, tot înainte domnule preşedinte, navigând peste ţara fiebinte spre cât mai multe morminte, că Ţării abia acum îi creşte măseaua de minte... Mi-aş lua înapoi votul dat lui Scripcaru şi ajutorul incomensurabil şi moca, acordat în 2004, să se suie cu braşoavele noastre şi apoi cu ale sale călare pe Tâmpa, că-şi merită numele... Dar nu mai pot... că semaforistul din 2004 şi întemeietorul fisurilor anale din patrimoniul imobiliar al Braşovului (ştia el ce zice!) e atât de sus, că l-am pierdut printre nori, unde dânsul e cu capul. Cum mi-aş lua votul înapoi dat lui Băsescu în turul doi 2004, când ca să vezi, ce-am ales... „Măi, Adriane, ce blestem pe poporul acesta să aleagă între doi foşti comunişti!”. Şi, tot înapoi, mi-aş da pielea de pe vot, la Referendumul din primăvara lui 2007, când revoltat, pe bune, că suspendacii l-au suspendat, eu m-am autosuspendat în solidar cu preşedintele, speriat şi încolţit de 322. Totuşi, pe ăsta ultimul, la vot mă refer, de anul trecut, decembrie, dat tot lui Traian Băsescu, nu mi l-aş lua în întregime înapoi, ci m-aş abţine, oricât m-aţi înjura unii de mult... Dar eu sunt sincer. Pentru că Geoană mi se părea şi s-a dovedit că e aşa, mult mai prost decât prostănac cum l-a făcut Tataia Iliescu, căruia odată în Kiseleff, în particular, i-am spus prin '96-'97, după alegeri, că am ales un preşedinte... „mult mai prost decât aţi fost dumneavoastră...”, adică pe Milică cel cu barbă ca mine şi cu frică că pică sub voltajul sistemului... Şi aici m-aş abţine acum dac-aş mai putea... Pentru că în '96, l-am votat şi l-am susţinut emoţional şi incandescent, cu speranţă şi ziar, pe Emil al Schimbării. Care, după aceea, a născut controversa că schimbarea a fost în mai rău decât în mai bine şi în 2000 mi-am sucit mâna, mi-am băgat deş'tele la ţâţâna urnei şi l-am votat pentru prima dată pe Ion Iliescu, împotriva lui Vadim Tudor... Ba chiar i-am sugerat consilierului său, Gheorghe Fulga, ce replică să-i dea imagistic vorbind lui Vadim în finală, la atacul acestuia cu scoaterea din praf a articolului junelui Iliescu publicată în capitala URSS „Căpcăunii americani”... „Păi publicaţi-i şi voi odele închinate Elenei Ceauşescu, dar atenţie, nu lui Nicolae Ceauşescu, că asta vă costă”... (Precizez că candidatura mea la Primăria Braşovului pe PRM în 2008 nu s-a datorat lui Vadim, ci prietenului meu, senatorul de atunci Nicolae Iorga, colegilor din presă şi PDL-ului local scripcariotizat până la paranoia). În '92, în „Duminica Orbului”, când poporul cu mic cu mare vota Vladimir Ilici Marcel Ion Iliescu, eu m-am hotărât greu între Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu pe cine să votez dintre ei. Şi am votat! Şi eram fost comunist, ba chiar mic nomenclaturist, dar nu asta-i marea chestie. Marea chestie e că pe votul nostru se urcă mereu proştii, care ni se par ai noştri şi ne împroaşcă mereu cu căcat, ne toarnă căcat în viaţa noastră de zi cu zi şi ne fac de căcat oriunde vor şi oriunde pot...

Şi acum, nu vi se pare normal că ar trebui să facem o revoluţie a căcatului? Folosind toată hârtia igienică post-rebelă din România? După ce revoluţia mămăligii explodată acum 21 de ani şi mestecată cu făcăleţul roşu, apoi breaz şi acum portocaliu, ne-a adus mai rău de cum am fost?

Acum, la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie, oscilez între două simboluri. Cel puţin pentru Braşov, dar şi pentru Ţară, evidente ambele. Simbolul „Noiembrie”, mai bine zis „15 Noiembrie” şi simbolul „Decembrie, 22”, care se apropie. Tocmai am terminat de citit cartea lui Mircea Sevaciuc „15 Noiembrie – Ziua care nu se uită”, pe care n-o comentez acum ca un cronicar avizat de carte. O carte excepţională, ce ar trebui citită, de la şcolari şi până la pensionarii din parc, mă voi explica altădată de ce. Cronologic, cartea începe în 15 noiembrie 1987 şi se termină... prin 2007, faptele oribile făptuite de fecaloizi şi descrise de autor fiind, în opinia mea (nu doar de „fost”!), e puţin spus LA FEL, ci cu mult mai abjecte, după 22, după '90 şi chiar în noul mileniu, cu gaura lui neagră cu tot. Cu Mircea Sevaciuc am început un set de emisiuni la MIX2TV Braşov pe tema comunismului şi luptei anticomuniste. Pe vreo 150 de ani per total glob şi vreo 50 din carpato-danubiano-pontica. Am terminat de citit cartea, ieri. Azi, e altceva. Adică, ce consemnez eu, în treacăt, cronicarul emoţional, spectator şi vieţuitor al zilei.

Revăd azi, luni, 29.11.2010 postarea nefinalizată. Ieri, tocmai am avut cu Mircea Sevaciuc o emisiune BRAŞOC, e bine ce am scris, e bine şi ce fac, promit să nu mai fac erori, promit să nu mai susţin idioţi şi ticăloşi, promit să nu mă mai las păcălit şi amăgit... Iar pentru a nu coborî steagul, care ar putea fi încă odată măreţ, pentru a nu-l mai lăsa să fie pătat de fecaloizi, cenzurez PS-ul despre doi dintre aceştia... Ar coborî şi tensiunea articolului şi poate să pice curentul... Altădată!