mânzalăexpress

Valurile Dunării...
la Budapesta

În raporturile emoţionale româno-maghiare din ultima jumătate a secolului XX şi chiar de la începutul secolului XXI, două nume de genii muzicale au fost mereu alăturate, ca un triumf al umanităţii împotriva obezităţii atitudinilor de la şovine la naţionaliste sau neprieteneşti mai subtile. Este vorba de George Enescu şi Bela Bartok, doi mari muzicieni ai secolului XX. Unul român şi altul maghiar. Recent, însă, la Budapesta anului 2010, din ţara vecină şi colegă de UE, Ungaria, îngemănarea acestor valori pe o scenă a fost anulată de presiuni aparent legitime (sper, nu ale publicului meloman maghiar), după ce inteligenţa culturală, tot budapestană, le acceptase firesc şi fără cenzură.
Despre ce este vorba? Teatrul Naţional din Budapesta a încheiat un contract cu oficialităţi române, diplomatice şi culturale, în vederea susţinerii unui spectacol de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie. Spectacol în care ar fi răsunat şi muzica universală a lui Enescu şi muzica universală a prietenului său Bartok. Dacă n-ar fi fost anulat, însuşi spectacolul, iată, la aceste presiuni. Pe motiv că maghiarii au pierdut, sub calendarul aceleiaşi zile simbolice pentru români, „teritorii” în Transilvania, în urma Tratatului de la Trianon.
Părerea mea moderată este că argumentul ţine de trecut şi astăzi devine stupid. Pentru că, dacă mi-aş exprima părerea nemoderată, aş scrie şi eu pe acest nesemnificativ blog un articol elogios pentru generalul Moşoiu. Braşovean de-al nostru, născut în Tohanul Nou care, în 1917-1918, când Armata Română îi elibera pe budapestani de regimul comunist al lui Bela Kun, a ordonat şi un gest simbolic cu conotaţii istorice, poate îndreptăţite împotriva unor nedreptăţi tot istorice, din punctul de vedere al românilor ardeleni: a arborat pe clădirea Parlamentului Maghiar o pereche de opinci. Bineînţeles, valahe! Că ungurii au cizme! Şi asta, nu doar să-şi facă, mai târziu, amiralul Horthy flotă de bărci din şorici la Balaton şi nici să facă schi nautic, tot în opinci, pe valurile Dunării... PostScriptum: Deşi nu sunt Sorin Oprescu, Gheorghe Falcă, Ciuhandu, Johannis sau chiar Scripcaru (ca să am calitatea de a aproba), eu aş fi total de acord ca de Ziua Maghiarilor, care se serbează pe 15 Martie, să se organizeze în marile oraşe româneşti concerte cu muzică maghiară şi universală... Cu Bartok, Enescu, Mozart, Beethoven, Ceaikovski, Rahmaninov...