mânzalăexpress

Postarea nr. 126
DOUĂ ŞTIRI DE AZI...

Probabil că, pentru metrologii de evenimente, ştirea înmormântării de la Piatra Neamţ... cu cai şi mascaţi, apropo de versurile lui Minulescu („Ecaterino, vedea-te-aş moartă/Cu dric la poartă şi cai mascaţi!”) – iertaţi-mi impietăţile, şi faţă de mortul interlop, şi faţă de poetul supărat pe iubită – face audienţă. Şi, în topul ştirilor grele, senzaţionale şi tabloide, ar fi number one... Pentru mine însă, jurnalist de şcoală veche şi lector de sensuri mai profunde al întâmplărilor deloc întâmplătoare ale zilei de azi, două ştiri mă revoltă şi mă emoţionează deopotrivă. În subsolul TVR, un angajat şi-a pus capăt zilelor lui nefericite alegând „genul publicistic” al spânzurătorii – asta este prima ştire! A doua ştire vine de la Timişoara (ah, Timişoara speranţelor noastre, cu jertfa sa de acum aproape 21 de ani!), unde autorităţile au descoperit şi cercetează doi hackeri tineri (liceeni), care au spart nu ştiu ce site (oficial!) al inspectoratului şcolar judeţean, pe care au postat „injurii”... La adresa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu şi la adresa domnului Emil Boc, premierul ţării noastre... Revenind la prima ştire, informaţiile de detaliu vorbesc despre neputinţa bietului lucrător de la TVR de a-şi plăti datoriile, în epoca celor doi glorioşi demnitari pomeniţi în cea de-a doua ştire. Câţi români nu-şi pun astăzi capăt zilelor, de sărăcie şi disperare?! Iar nesimţirea conducătoare continuă să guverneze şi peste morgă, şi peste spitalele în care zac şi mor zilnic mii şi mii de oameni, şi peste mausoleele triste şi ele cu toată încărcătura istorică aplecată în derizoriu... În ce-i priveşte pe cei doi liceeni, aş putea chiar să mă autodenunţ complice peste vremuri la „infracţiunea” de... teribilism amestecat cu eroism şi supărare existenţială, pe care le-am încercat şi eu, liceean fiind, acum jde ani... Când am scris vreo 20 de pagini de caiet de texte împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi regimului său şi, tot cam atunci, împreună cu mai mulţi „complici” de vârsta mea am creat o mişcare protestatară în cele trei licee ale oraşului Codlea, îndreptată însă ceva mai jos, adică spre conducerea administrativă a acestora şi împotriva atitudinii unor profesori (de altfel corectă la vremea aceea) faţă de idealul libertăţii noastre de a purta plete şi blugi în şcoală, de a cânta cântece mai puţin temperate, iar fetele de a purta mini ş.a.m.d. Acţiune care s-a soldat, evident, cu sancţiuni mai mici pentru cei care au scris doar la gazetele de perete şi mai mari pentru iniţiatori, adică eu, ăsta care scriu acum liber şi colegul meu Romy Cristea, sper că nu-i fac un rău divulgându-l cu prescriere. Noi am fost sancţionaţi cu mutarea disciplinară, eu la Suceava şi el la Câmpina, la licee similare. Până la urmă eu m-am scos, însurându-mă prematur şi transferându-mă la seral, ca să astup gura inspectoratului şcolar, condus de doamna, pe atunci tovarăşă mare, cu tot respectul, Maria Georgescu, care la rugăminţile criticului literar A.I. Brumaru şi poetului Nicolae Stoie, aflaţi în conducerea Revistei „Astra”, unde derbedeul şcolar publica poezii, au închis ochii şi nu m-au mai exilat în Bucovina. Mai târziu, după ceva facultăţi, al dracului destin, Romy a ajuns ofiţer în Armata RSR, iar celălalt derbedeu, adică eu, am ajuns şi mai dihai... activist PCR! Dar astea sunt alte poveşti ale vieţii, care acum nu contează. Contează că jalea în România asta e atât de mare şi supărarea pe măsură şi că cele două regimuri cu „escu” sunt mai mult decât comparabile. Dacă aia, pe care au jugănit-o din steag, nouă lăsându-ne gaura neagră, la republică mă refer, se numea RSR, asta, am mai spus-o, se numeşte tot RSR. Adică Republica Supravieţuistă sau Suprarealistă România...