mânzalăexpress

Şoric-ul şi şoriciul cu epoleţi

Comisarul Şoric, nume predestinat parcă să iasă în evidenţă, s-a arătat ca păduchele-n frunte, în urma războaielor interlope, cu împuşcături şi cămătari, din ţinutul de altădată al marelui nostru povestitor Ion Creangă. Mai ştiu eu pe Cineva din ţinutul Neamţ, care se arată la fel, prin Braşov... Başca, celebrul Pinalty care, bahic-euforic, lipea bancnote mari, într-o ştire, pe chelia unui lăutar ce-i cânta de inimă albastră... Că şi săracii, şi bogaţii mor, vorba cântecului. Tânărul şi ambiţiosul comisar cu muştar, o spun şi analiştii şi specialiştii în intestine (mă rog, interne), a gestionat ca un Garcea superior conflictele interlopilor zonali. După ce a făcut-o de lână plăviţă, a ieşit şi precum Păduchilă, să-l vadă şi să-l admire toată naţia-telenaţia, de bun ce e. Epoleţistul se răţoia la jurnalistele civilizate de la Antena3 şi Realitatea că i-au terfelit şi numele, şi epoleţii, şi nevasta, şi casa, pe altarul ştirilor recente de la Piatra Neamţ. A reuşit să ofenseze astfel ca un sifon agitat toată opinia publică. Ba chiar şi pe Preşedintele nostru absolut în materie de tupeu. Este printre puţinele situaţii ale istoriei recente, când cam sunt şi eu de acord cu părerea, în tot ce mişcă în ţara asta, a lui Tupeu-Vodă. A mai zis şi că solidaritatea şefilor de post locali cu Şoric, un apropiat al interlopului defunct, e nu numai naşpa şi incompatibilă cu haina, dar şi sancţionabilă cu norma internă şi i-a îndemnat din înălţimea-i supremă, pe solidarioţi, să demisioneze. Mare pagubă n-ar fi, dacă tot îşi fac de cap certaţii cu legea, cu sau fără efectivul complet...
E vremea să facem deosebirea între poliţiştii sindicalişti, de omenie şi caracter, din aproape toată România, care au demonstrat astă-vară în Bucureşti, cam fără aprobare, dar cu supărare mare şi pe bune şi aceşti solidari nemţeni în jurul fărădelegii şi cârdăşiei cu interlopii. Manifestări prezente şi ele vârtos în amarul zilelor noastre, cu evadaţi din belşug pe sub chichiţele procedurale, cu spânzuraţi în arestul poliţiei, cum este şi cazul recent de la Braşov şi cu tot tacâmul de rigoare. Poliţaii nemţeni „dizidenţi” (nu toţi!), care şi-au arătat şoriciul pe sub epoleţi, sunt incomparabili, ca gest şi simbolică a solidarităţii, cu poliţiştii care au aruncat câteva caschete, fără însemne, la picioarele Cotrocenilor, scăpând pe sub autocontrol şi acel „ieşi afară, javră ordinară!” atât de controversat şi de naşpa. Eu nici n-am înţeles că e vorba de preşedinte în rimă, ci de vreo jigodie de câine (să mă ierte patrupedele!) scăpat nehingherit de fostul primar general, care făcuse pipi pe zidul de la Cotroceni şi pe care armata de caschetari ai lui Vasile (Blaga, nu fostul câine din Modrogan, pentru cunoscători) îl urmăreau general să-i pună cătuşele pe labe... Sau să-l împuşte, că tot s-a vorbit că demonstranţii etalau şi tocuri de pistoale. Exista şi un precedent, la arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu, când zeloşii veniţi să-l salte pe Sov au tras matinal în laba câinelui. Deci, să ne înţelegem. Cu sau fără opinia fixă a preşedintelui, există în România două categorii de poliţişti. Una, onorabilă, cea mai numeroasă, a celor care aplică legea, în ciuda sărăciei în care trăiesc şi ei şi alta, sper, nu foarte mare, dar bine plasată în posturi-cheie, care îşi dă mâna slobodă cu certaţii cu legea. Eu pe ăştia am pus şoriciul din titlu! La care am alăturat şi celebra, de-acuma, onomastică a comisarului Şoric...
P.S. Aşteptăm cu interes marea răfuială dintre supergreii Internelor, Fătuloiu, Tobă şi alţii, care deocamdată îşi fac dedicaţii prin parcări bucureştene cu flagrante de operetă...