Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (7)
De când milibocul a depăşit hrebenciucul în cotele apelor dunării politice, parcă numai năstruşnicia străbate România... Avem miss – president of Camera Comunelor, iar în Camera care ar fi trebuit să fie a Lorzilor, Voicuţulescu a schelălăit şi a rămas vice, cum s-ar zice. Chiar dacă s-a sculat mai an Bădica Traian şi s-a stropşit şi ieri la Motan. În timp ce fosta Casă a Poporului domină audienţa ştirilor, mai multe vaci din comuna Poiana Mărului, umblă zvonul pe surse, şi-au ales taurul de montă, fără contract premarital. Şi, bineînţeles, tot uninominal. Muuultă zoopolitică ia faţa belelelor care, iată, ameninţă spaţiul carpato-danubiano-pontic, în prag şi după sărbători: şomaj, scumpete, leu mic în faţa euroiului mare, bugete austere pentru cele 20 de ministere eurofurajere. Dacă şi la vaci se poartă alesul pe criterii politice per taurină, adică de partid condus local, e clar că sistemul bovin şi cornut e cel mai bun şi creşte şeptelul politic.
Tot la capitolul pseudo-ştiri, inventate pseudo-jurnalistic, dacă e musai să dăm şi o ştire locală, azi pasărea Botorog nu mai era în copaciul (unicul, foios) rămas nedrujbit de scripcariot, în faţa Prefecturii. Ce să facem? Mestecăm impresii şi stilistică pe blog, lexic de doi bani, cam cât face primarul şi cât am oferit aseară la o licitaţie umoristică pe holograma lui devenită caricatură la un concurs... Şi, evident, scuipăm pe jos, mitocăneşte, dezamăgiţi de mediocritatea conducătoare cu certificat ştampilat de noi alegătorii... Că asta e...
Supt Tâmpa se aşteaptă ca meteorologia să preia agenda ştirilor locale, ca să avem pe lângă lapoviţă şi ninsoare, străzi necurăţate la timp de firmele ilicite, dar care au licitat pentru dezăpezire şi încasează bani din bugetul Primăriei, chiar dacă nu ninge decât virtual şi în scriptele financiar-contabile ale firmelor de casă ale „vânătorului de botorogi”. Mai e şi mâine o zi... şi am emisiune pe MIX2TV de la 9,45 şi până la 12,00.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu