luni, 29 decembrie 2008

Comunitatea blogger-ilor

Excelentă ideea lui Mihai Chelmus de a ne asocia într-un fel de „sindicat al blogger-ilor”. Asocierea pe Net ne-a preocupat şi pe noi de ceva vreme. Ar fi nevoie de un statut, un regulament pentru cei care vor să adere la această comunitate şi de alte lucruri, la care o să ne gândim serios. Ca în orice domeniu există şi în „profesia” de blogger un soi de amatori, cum spunea Mihai pe blogul său (chelmusmihai.blogspot.com). Dincolo de dreptul fiecăruia de a-şi întemeia un blog şi de a folosi Internetul în toate libertăţile sale, ar trebui să existe şi o deontologie a acestei noi îndeletniciri, unde, desigur, şi nimicul şi kitsch-ul îşi ocupă locul lor.
Nu există reţete de succes, fiecare e liber să posteze ce vrea, să aleagă ce vrea şi să comunice cum vrea şi cu cine vrea. Până la urmă şi pe această cale se produce un schimb cultural benefic şi o intercomunicare socială. Am postat această replică pentru toţi cei interesaţi de oferta lui Mihai Chelmus, pe care îl salut cu atenţie de bloggangiu...

Un comentariu:

  1. servus, Ioane!
    interesantă ideea de... "sindicat bloggerist". am auzit chiar de un... partid al bloggerilor. cum ti se pare? am scris si eu pe tema asta pe... "genunchiul jupuit al lumii mele", in mai multe rinduri de ex: http://flaviusobeada.wordpress.com/2008/11/11/azil-de-bloggeri-securisti-de-blogosfera/
    dar as mai crede si ca blogosfera este ca... atmosfera, adica libera, neorganizata, nesupusa niciunei reguli. chiar daca ar trebui gasite, pe viitor, niste mijloace de protectie împotriva unor... sateliti artificiali vrăjmaşi :)
    cele bune! la reintilnire...
    la multi ani!
    Flavius

    RăspundețiȘtergere