Pe vremea lui Tata Mare, „ordonanţa” era un fel de soldat ceva mai prost cotat din punct de vedere al abilităţilor militare. Sau, mă rog, mai şmecher şi mai slugarnic. Şi tocmai potrivit pentru curtea şi cucoana gradului căruia îi slujea. Dar şi pentru toate corvezile zilei care, în concepţia vremii, nu erau de rangul unui ofiţer superior. Ordonanţa, în loc să meargă să lupte pe front pentru România Mare (ţara, nu partidul!) sau să se bată cu ruşii la Stalingrad şi cu nemţii în Tatra, se bătea cu pumnu-n piept, acasă, când avea permisie, ce mare om slujeşte şi ce ispravă patriotică săvârşeşte prin asta. Asta era mentalitatea de ordonanţă, pe vremea bunicului.
Pe vremea lui Tata, „ordonanţa” a fost desfiinţată ca „militărie”, dar s-a mutat în civilie. Mii şi sute de ordonanţe au luat poziţia de rigoare, ca s-o ducă mai bine în viaţă, vreo 40-50 de ani.
Nu ştiu dacă mentalitatea de ordonanţă se transmite genetic sau politic. Cert este că mutaţii a suferit gârlă. Iar unul dintre fenomenele mutante se numeşte astăzi „ordonanţă de urgenţă”. Mutantul politic suferă şi el de un nume predestinat: Bocancul. Căzutul în cap din emisiunea lui Gheorghe, de dragul de a fi o ordonanţă perfectă, a reuşit performanţa să-şi pună în cap aproape toată România dintr-odată. Nu doar toată inteligenţa, cultura şi arta românească, ci şi partea din mass-media care îi era favorabilă, intelectualii, analiştii şi chiar prietenii şi admiratorii din Napoca-Bocensis şi de aiurea.
Ieri, Curtea Constituţională i-a tras Bocancului o cizmă peste bot, făcând pipi normal constituţional pe ordonanţa neconstituţională de guvern anormal. Ordonanţă, pe care ordonanţa-premier visa s-o pună în practică şi poporul să-l aplaude ca pe vremuri pe Emil Bobu când îl pupa în „Pupa” prezidenţială pe Cârmaci. Adică, în partea de din dos a vaporului cu care se dădea Ceaşcă pe Canalul Dunăre-Mare. Şi ce credeţi c-a făcut Bocancul nostru, mic la stat, mare la sfat şi viteaz cum n-a mai stat?... S-a dus la Cotroceni să bocească: „Tăticuuu! Ăăăştia iar mă bateee!” Propun să-l avansăm caporal...
Pe vremea lui Tata, „ordonanţa” a fost desfiinţată ca „militărie”, dar s-a mutat în civilie. Mii şi sute de ordonanţe au luat poziţia de rigoare, ca s-o ducă mai bine în viaţă, vreo 40-50 de ani.
Nu ştiu dacă mentalitatea de ordonanţă se transmite genetic sau politic. Cert este că mutaţii a suferit gârlă. Iar unul dintre fenomenele mutante se numeşte astăzi „ordonanţă de urgenţă”. Mutantul politic suferă şi el de un nume predestinat: Bocancul. Căzutul în cap din emisiunea lui Gheorghe, de dragul de a fi o ordonanţă perfectă, a reuşit performanţa să-şi pună în cap aproape toată România dintr-odată. Nu doar toată inteligenţa, cultura şi arta românească, ci şi partea din mass-media care îi era favorabilă, intelectualii, analiştii şi chiar prietenii şi admiratorii din Napoca-Bocensis şi de aiurea.
Ieri, Curtea Constituţională i-a tras Bocancului o cizmă peste bot, făcând pipi normal constituţional pe ordonanţa neconstituţională de guvern anormal. Ordonanţă, pe care ordonanţa-premier visa s-o pună în practică şi poporul să-l aplaude ca pe vremuri pe Emil Bobu când îl pupa în „Pupa” prezidenţială pe Cârmaci. Adică, în partea de din dos a vaporului cu care se dădea Ceaşcă pe Canalul Dunăre-Mare. Şi ce credeţi c-a făcut Bocancul nostru, mic la stat, mare la sfat şi viteaz cum n-a mai stat?... S-a dus la Cotroceni să bocească: „Tăticuuu! Ăăăştia iar mă bateee!” Propun să-l avansăm caporal...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu