Po(i)ezia de duminică
VORBE DE TUTUN mărăşeşti
Vremea devine din ce în ce mai absurdă
pe zi ce trece brânza devine tot mai urdă
laptele tot mai sărac
vaca fumată-n copac tot mai nudă şi slabă
erecţia se consumă pe ultima licenţă de labă
cuvintele se iau la trântă şi capă
pentru Prima Doamnă Silabă
cişmelele pentru ultima picătură de apă
ţapii vor pe maidan popoarele capră
în timp ce oala naţională se arde pe foc
perucile piaptănă aceeaşi clonă de babă
şi cu ultimele trei fire roşii trandafirii
îi împodobesc politic creştetu’-n coc
e din ce în ce mai gri
mai negru mai vânăt mai apăsat
ciorba numai sedusă de knör se mai poate acri
dar rămâne aborigen borşul integru
neglobalizat până hăt îndărăt
chiar dacă nu mai poate acri nici măcar un rahat
Ai aplaudat ca prostul
jumătate de secol
astăzi fredonezi postul
bagi mâna-n buzunar... sună a gol...
După lupta de clasă
abandonată-n ghiozdan
vine lupta repetenţilor pentru ciolan
şi-a premianţilor pentru supravieţuire...
...devine din ce în ce mai absurd
în cartea de citire
transformată matematic
după repetate politice doctorate
în cea mai banală carte de bucate
Vai de biata Ţară!
(!) Arde mocnit
precum o ţigară...
(„Po(i)ezii interzise”, Editura „Duminică”, 2002)
DCLXXVII
Acum 5 ani
astăzi ne-a mai murit un Poet Ioane... dar mai contează?
RăspundețiȘtergerenumai bine!
Flavius