luni, 19 ianuarie 2009

Cronica de supt Tâmpa. Jurnal de bloggangiu (11)

Inventar sau recepţia mărfii...

Glumeam ieri cu un pesedist, într-o emisiune TV, că fostul şef de la Interne a plecat din partid... dar cu partid cu tot. Ceea ce nu e prea departe de adevăr, dacă e să ne gândim la ce zic gurile rele că se pregăteşte. Aşa, mai spre vară-toamnă. Gurile astea zic ceva cu peştele, care poate să înghită semeni mai mari. Şi, pe acelaşi principiu marin, numerologic vorbind, este foarte posibil ca un trandafir să scuture ceva din rozele celorlalţi trei. Asta pe uscat. Pentru că pe mare, dacă Bocescu dă cu guvernul de duşumea ca-n emisiunea aia, s-ar putea ca navigatorul-şef să-i arate pupa şi să desprindă „locomotiva” de „garniturile” politice. Veniţi să schieze cu toţii în Poiana Braşov, pediştii s-au mai întâlnit o dată pe pârtie cu bobul prezidenţial. Nu ştiu dacă în meniul serii (că politicienii mai trebuie să şi mănânce), a intrat şi ceva şorici de mistreţ din trofeele masacrate de racheta cu 7x62 a lui Ion Ţiriac... Oricum, dacă foştii porci sălbatici au fost cu trichina la zi, înseamnă că nu este nici un pericol de contaminare pentru jumătate din executivul abia scăpat de caltaboşi şi vom avea parte de noi şi noi ordonanţe de urgenţă, ca aia cu pensiile şi salariile poporului scăpat de sub control.
Între timp, Cozma se pregăteşte să ocupe culoarul lăsat liber de Vadim, anunţând că vrea şi poate să înfiinţeze un nou partid, pe care nu l-a botezat încă de teamă să nu-i fure cineva marca. Mai zice ortacul că acest partid va fi muncitoresc şi va fi închis pentru foşti comunişti, fesenişti, pesedişti, pedişti, liberalişti şi... oligopupişti, care vor să migreze spre Valea Jiului. Mă rog, dacă vor vrea cumva vreunii să schimbe mărcile lor de fabrică politică pe lămpaşe. Dar nu cred. Şi, apropo, de unde să mai iei muncitori în ziua de azi, când şi ultimile fabrici se închid? N-at fi mai bine pentru liniştea acestui executiv, care a intrat în arenă cu stângul, să pună la toate intrările înspre România un afiş mare, pe care să scrie „INVENTAR” sau „Recepţia mărfii”?

2 comentarii:

  1. Daca vor continua scandalurile pe scena politica,tentatia unei dictaturi se va face simtita tot mai puternica

    RăspundețiȘtergere
  2. eu zic ca a incepu
    şi nu e vorba doar despre o tentatie

    RăspundețiȘtergere