mânzalăexpress

Revoluţie şi Justiţie. Eroi şi erori

Îndeobşte, e treaba istoriei şi a istoricilor cum sunt apreciate faptele şi evenimentele dintr-o perioadă sau alta. Treaba justiţiei, tot cu privire la fapte şi evenimente, este să le judece după legi şi să emită acte şi decizii corecte. Când se întâlnesc pe bulevardul revoluţiilor, istoria şi justiţia, de cele mai multe ori parcă ar fi pe câmpul de luptă şi se bat cap în cap. Iau atitudine de combatanţi şi execută foc cu tot armamentul din dotare. Se spune că o situaţie revoluţionară re-stabileşte legea şi ordinea, abuzate tocmai de cei care sunt puşi să le apere. Chiar dacă faptele şi consecinţele actorilor revoluţionari înseamnă în sens juridic crime, dezordine şi fărădelegi... Putem discuta la nesfârşit pe aceste situaţii paradoxale. Iar despre ceea ce numim generic Evenimentele din Decembrie 1989 sau Revoluţia Română, cu atât mai mult, cu cât conflictul juridico-istoric între diferitele părţi, nu poate fi încă stins şi prescris.

Bun! Regimul Ceauşescu era insuportabil. Deci, era legitim pentru cetăţeni să nu se supună. Cum legitim era ca şi regimul să aplice măsuri împotriva nesupuşilor. Pentru restabilirea ordinii. Asta în sens juridic. În sens moral, regimul era odios şi trebuia înlăturat. Mijloacele care au dus la înlăturarea acestui regim sunt diverse şi uneori contradictorii. Era o stare de spirit. Era şi teamă, au fost conspiraţii, comploturi. Chiar imixtiuni ale altor state pe teritoriul României. Au fost şi revoluţionari, şi duplicitari, şi trădători. Dar au fost şi oameni puşi să aleagă între loialitate, onoare şi datorie faţă de sistem sau, în sens răsturnat, între onoare, demnitate, răspundere şi iar datorie faţă de cetăţenii oprimaţi de acelaşi sistem. Aceştia au fost îndeosebi militarii. Iar cazul emblematic este cel al generalului Victor Atanasie Stănculescu. Care, tot în sens militar vorbind, s-a aflat, în Decembrie 1989, între linii. Şi tot în termeni militari vorbind, astăzi se află prizonier... Un prizonier de război, un erou (în sens istoric vorbind), victimă a erorilor justiţiei. Deşi nu există nici o probă care să ateste că din ordinele generalului Stănculescu ar fi rezultat vreun mort sau rănit, generalul care a girat cu şiretenia sa şi cu ghipsul său sau, altfel spus, cu iscusinţa, onoarea şi demnitatea sa, victoria celor revoltaţi împotriva regimului Ceauşescu, ei, tocmai acest general se află astăzi în închisoarea Jilava, condamnat definitiv într-un proces, parcă de pedepsire. În timp ce, foşti ofiţeri ai Armatei Române, profund implicaţi în evenimente, atât la Timişoara, Bucureşti, Cluj sau Braşov sau în alte localităţi din ţară, care au dat ordine exprese să se tragă sau au primit şi executat astfel de ordine, nu numai că nu au fost pedepsiţi, dar au fost chiar avansaţi până la grad de general. Este ruşinos şi dezonorant pentru justiţie. Cum să ţii încarcerat un om fără vină? Şi să-l mai şi pui în situaţia umilitoare de a recurge la acte medicale pentru întreruperea sau amânarea pedepsei sau de a cere clemenţă şefului statului.
Oricare dintre cei trei şefi de stat, care s-au perindat succesiv la conducerea României după Decembrie 1989, datorează respect acestui general de onoare al Armatei Române. Dacă Stănculescu şi alţi militari nu ar fi scos Amata şi Securitatea din ordinele criminale ale cuplului dictator, probabil, că numărul victimelor ar fi fost cel estimat în scenariul lui Silviu Brucan. 60.000 de morţi. Înfiorător! Nu cumva Stănculescu plăteşte, acum şi tardiv, pentru că n-a ieşit, statistic, acest genocid?! Graţiaţi generalul, domnule preşedinte!

În Decembrie 2009, se vor împlini 20 de ani de la Evenimente. Anul trecut, am postat pe acest blog un documentar-remember al Revoluţiei Române. Nu vreau să intru în polemică acum pe componentele istorice. Revolta mea este pe nedreptatea aplicată de justiţia română faţă de memoria eroilor, integritatea victimelor şi suferinţa familiilor acestora. Dar şi pe justiţia ca armă de vânătoare... în care eroii sunt amestecaţi în erori şi azvârliţi imagilogic de cealaltă parte a baricadei, cum este cazul generalului Stănculescu.

Întrebări după 20 de ani-brucani

Imaginarul colectiv a reţinut câteva clişee despre ceea ce numim, istoric vorbind, „Revoluţia Română din Decembrie 1989”. A fost într-adevăr revoluţie? Dacă da, cine, ce şi de ce a declanşat-o? Cine şi-a adjudecat-o? Cine a pierdut-o? Cine sunt profitorii ei? A fost revoluţie sau lovitură de stat? A fost doar revoluţie? Sau şi lovitură de stat? A fost doar lovitură de stat? Cine au fost autorii? Cum au fost implicate Securitatea şi Armata în evenimente? Au fost implicate puteri şi servicii de spionaj străine?